Lumea văzută din corul Bisericii

Ciprian Ciuraru are 27 de ani, dintre care o mare parte i-a dedicat fie Bisericii, fie muzicii acesteia. Într-un interviu pentru Q Magazine povestește de ce a ales acest drum.

Am cochetat cu ideea de a merge la mănăstire

De ce ați ales muzica teologică?

Am avut de când mă știu o înclinație spre muzică, moștenită probabil de la mama, deși nu am auzit-o cântând altundeva decât la biserică. Părinții mei erau nelipsiți de la liturghia de duminică, iar eu le-am copiat exemplul. Încă din clasa întâi, părintele paroh Ștefan Nițu m-a luat în Sfântul Altar ca paraclisier, unde mi-a încredințat rolul de a-l ajuta cu lumânările și cădelnița în timpul slujbelor. Din clasa a treia a fost inspirat să mă trimită la strană, unde am învățat după ureche cântările Sfintei Liturghii așa cum le interpreta cântărețul de atunci al bisericii.

Totuși, în acea perioadă visam să devin jucător de fotbal și îl aveam ca idol pe legendarul Iker Casillas. Asta pentru că îmi plăcea foarte mult fotbalul, dar și pentru că puteam câștiga foarte mulți bani, cu care mă gândeam să îi ajut pe cei aflați în nevoie. Am fost profund impresionat de implicarea domnului Gigi Becali în cazul inundațiilor din 2006 și mi-am propus să-i urmez exemplul. Ulterior, spre mijlocul clasei a opta, niște evenimente în familie m-au adus în fața arhimandritului Gheorghe Avram, starețul de atunci al mănăstirii „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din localitatea Valea Mare. După o discuție de aproximativ două ore în care m-a făcut să realizez că un simplu ajutor material nu rezolvă problemele oamenilor, ci că aceștia au nevoie mai degrabă de îndrumare spirituală, de perspective, mi-am anunțat părinții că am hotărât să iau calea teologiei. Am cochetat pentru moment chiar și cu ideea de a intra la mănăstire, dar părintele Gheorghe nici nu a vrut să audă. Parcă îl aud și acum spunându-mi pe un ton dojenitor, dar blând în același timp: „Ce vrei să fac cu tine acum, aici? Să te trimit la oi? Du-te și fă-ți școala!”.

Așa că în iunie 2009 am fost admis la Seminarul Teologic Ortodox din București, unde l-am avut profesor de Muzică psaltică pe arhidiaconul Nifon Constantin, pe atunci dirijor al Grupului Psaltic „Potirul” al mănăstirii „Radu Vodă”. Dumnealui m-a inițiat în tainele acestei muzici și mi-a stârnit dragostea pentru ea. A fost o adevărată provocare pentru mine să învăț un sistem muzical și de gândire complet diferit de notele pe portativ cu care mă obișnuisem în școala generală. Părintele Nifon m-a încurajat cu un „10” la prima ascultare, ceea ce m-a făcut să perseverez. Orele de studiu individual se lăsau, uneori, cu câte o carte trântită din frustrarea că nu reușeam să interpretez corect anumite formule muzicale. Însă mă linișteam repede și reluam de unde rămăsesem. După absolvirea Seminarului, în paralel cu studiile de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, am continuat studiul muzicii psaltice ca autodidact, iar o perioadă și sub îndrumarea domnului Constantin Răileanu. În prezent îmi continui studiile în domeniu în cadrul Universității Naționale de Muzică din București.

Vreau să înființez o școală de muzică

Cântați în corul mănăstirii „Radu Vodă” și ați înființat de curând un alt cor. Povestiți-ne despre cele două proiecte!

Am fost remarcat rapid de părintele Nifon și invitat să mă alătur grupului psaltic al mănăstirii, unde am activat din februarie 2010 până de curând. În această perioadă am trăit numeroase experiențe care m-au ajutat să mă dezvolt și să conștientizez valoarea talantului cu care am fost încredințat de Dumnezeu.

Odată cu primele cursuri de Ansamblu coral și Dirijat din cadrul Universității Naționale de Muzică din București la care am participat sub îndrumarea maestrului Valentin Gruescu, mi-am descoperit pasiunea pentru dirijat de cor. La examenul din primul semestru am avut șansa să extrag biletul cu cele mai dificile piese, culmea, exact cele pe care le repetasem cel mai puțin. Experiența trăită în fața corului nu o pot descrie în cuvinte, iar aplauzele de la final ale colegilor și privirea admirativă a maestrului mi-au întărit ceea ce simțisem în timpul cât muzica a stat în mâinile mele: aceasta este calea mea.

Și cum un spirit creator tânjește după libertate de exprimare, în noiembrie 2020, alături de zece colegi înzestrați cu un talent muzical remarcabil, am înființat corul „Celestius”.

Primul proiect realizat împreună a fost un concert de colinde pe care am avut ocazia să-l prezentăm copiilor de la un centru de plasament din București. La sfârșitul reprezentației noastre, un grup de studenți ai Facultății de Drept din București, coordonați de bunul meu prieten Mihai Zamfir, le-au împărțit cadouri celor mici. Vom pregăti proiecte asemănătoare pentru Sărbătorile Pascale și pentru Ziua Copilului.

Planul meu nu se oprește, însă, aici. Intenționez ca în viitorul apropiat să înființez o școală de muzică în care copiii și tinerii să se poată bucura de comorile muzicilor orientale și occidentale într-un mod accesibil, logic și plăcut, abordare care, din păcate, lipsește aproape cu desăvârșire în spațiul educațional românesc.

Corala „Armonia” de la Constanța câștigă toate concursurile internaționale. Ce îi face învingători?

În orice domeniu, performanța este condiționată de trei elemente: pasiune, devotament și susținere financiară. Tehnica va triumfa întotdeauna în fața talentului, iar pentru dezvoltarea ei sunt necesare mii de ore de studiu. Or, cei care se dedică opt, zece, chiar și douăsprezece ore pe zi pentru a-și dezvolta încontinuu abilitățile au nevoie și de lucruri materiale. Până și dragostea trece prin stomac, până la urmă.

Corala Armonia din Constanța, Foto Facebook

Din punctul meu de vedere, susținerea pe care ÎPS Teodosie o oferă coralei „Armonia” este cheia și garantul succesului. Bineînțeles, nu intenționez să trec în plan secund calitățile vocale remarcabile ale membrilor corului. Am avut ocazia să îi ascult la Jocurile Mondiale Corale din Cincinnati în iulie 2012, competiție la care am participat ca membru al corului „Cantate Domino” al Seminarului Teologic, și vă mărturisesc că au fost fantastici. Adevărați profesioniști pe scenă și oameni obișnuiți în afara ei. Îi admir pentru asta!

Între demonizare și firesc

Cum vede un tânăr care cântă psalmi lumea mundană?

Indiferent de profesie, fiecare dintre noi este produsul acestei lumi, fie că ne place sau nu. În timpul petrecut până acum în domeniul teologic am observat două tendințe: una de a demoniza, iar cealaltă de a accepta ca „firesc” tot ceea ce se întâmplă în mediul laic. Ambele variante prezintă pericole iminente.

În primul caz, raportarea strictă la „litera Legii” ne îndepărtează de problemele concrete ale oamenilor și de realitatea socială în care aceștia își desfășoară activitatea.

În al doilea, relativizarea oricăror norme spirituale și nu numai nu ne poate conduce decât spre haos. Personal, consider luminătoare cuvintele Sf. Ap. Pavel: „Cu iudeii am fost ca un iudeu, ca să dobândesc pe iudei; cu cei de sub lege, ca unul de sub lege, deși eu nu sunt sub lege, ca să dobândesc pe cei de sub lege; cu cei ce n-au Legea, m-am făcut ca unul fără lege, deși nu sunt fără Legea lui Dumnezeu, ci având legea lui Hristos, ca să dobândesc pe cei ce n-au Legea; cu cei slabi m-am făcut slab, ca pe cei slabi să-i dobândesc; tuturor toate m-am făcut, ca, în orice chip, să mântuiesc pe unii” (I Cor. 9, 20-22). Cu alte cuvinte, atunci când reușești să-ți observi măcar „bârna din ochi”, vei reuși să găsești și punctul de echilibru între normă și realitatea concretă.

Ce ispite sunt în interiorul Bisericii?

Ispitele din interiorul Bisericii nu diferă cu nimic de cele din afara ei. Asta pentru că oamenii din Biserică nu diferă cu nimic de cei din afara ei. Cu toții suntem supuși, mai mult sau mai puțin, acelorași legi ale firii, acelorași vicii, acelorași slăbiciuni. Biserica, la fel ca orice altă instituție umană, este reflexia societății din care face parte.

Clerul e format din oameni obișnuiți

De ce Biserica este tot mai atacată în ultimul timp?

Biserica este atacată în acest moment de două grupări: una este formată din persoane conduse de diferite interese, iar cealaltă din membri de rând ai societății. Deși unele acuzații sunt pe deplin întemeiate, ceea ce nu înțelege societatea actuală este că atât clerul, cât și credincioșii care formează Biserica nu sunt oameni speciali, născuți și crescuți în medii sterile și ferite de orice fel de contaminări morale, ci sunt oameni obișnuiți, cu nimic diferiți de cei care îi critică.

Derapajele morale ale clericilor prezentate în mass-media însetată de scandal au efectul de a imprima în conștiința colectivă ideea că astfel de comportamente ar fi cumva obișnuite în cadrul Bisericii, ceea ce este fals.

În cei peste 11 ani de când sunt în domeniu am întâlnit oameni integri și sensibili la suferințele și provocările prin care trec oamenii.

Vreau să insist, însă, asupra unui aspect mai puțin dezbătut. Fără a intenționa să atac pe nimeni, aduc în discuție motivele pentru care oamenii critică, în general. Atunci când critica este constructivă, ea vine din partea oamenilor cu adevărat interesați să ajute, să pună umărul la îndreptarea unor aspecte pe care le consideră corigibile. Însă acest fapt se întâmplă mai rar. Ceea ce se întâmplă adesea sunt criticile venite de la oameni care vor doar să își verse frustrările, iar acești oameni nu fac decât să vadă în cei pe care îi critică propriile lor defecte, neîmpliniri sau eșecuri pe care nu și le cunosc sau pe care refuză să și le asume. Acest fenomen poartă în psihologie denumirea de „proiecție”. Așadar, în loc să îi demonizăm pe cei care atacă Biserica, poate ar fi mai înțelept să ne aplecăm puțin asupra motivelor care îi determină să se comporte în acest mod.

Omul vrea progres, dar devine victima acestuia

De ce cresc progresismul și curentul antireligios?

Una dintre ideile care mi-au influențat modul în care înțeleg astăzi lumea am desprins-o din lucrările lui Yuval Noah Harari. Potrivit modului în care acesta surprinde istoria societății, omul este condus de dorința de progres, dar, paradoxal, devine victimă a acestuia. Siguranța și confortul pe care progresele economiei, medicinei și tehnologiei le aduc în viața socială determină o slăbire a acesteia inclusiv pe latura spirituală. Astfel, omul devine tot mai puțin interesat de Dumnezeu, iar rigorile și ritualurile religioase se transformă în adevărate piedici în calea împlinirii sale.

Care sunt înalții prelați pe care îi admirați, care v-au influențat?

În anul 2009 am avut ocazia să-l cunosc pe ÎPS Ioan Selejan, pe atunci Episcop al Covasnei și Harghitei. Primul lucru pe care l-am remarcat la ÎPS Sa a fost modestia, atât în comportament, cât și în vestimentație. Episcop într-o eparhie fără posibilități materiale strălucite, s-a implicat foarte mult în asigurarea subzistenței clericilor din subordinea sa. Din acest motiv a fost foarte apreciat și iubit de românii din zonă. Aceeași apreciere și-a asigurat-o și din partea etnicilor maghiari catolici și luterani, cărora nu ezita să le ofere ajutor, în limita posibilităților, ori de câte ori îi era solicitat.

ÎPS Ioan Selejean, Arhiepiscopul Banatului

Alți înalți prelați pe care îi admir sunt PS Ieronim Sinaitul, PS Paisie Lugojanul, PS Siluan al Ungariei și ÎPS Teodosie, mai ales pentru implicarea sa în susținerea Coralei „Armonia”.

Perioada petrecută în mediul teologic m-a ajutat să mă cunosc

 Spre ce vă îndreptați?

Ca orice creștin, vreau să îmi cultiv talanții care mi-au fost încredințați spre administrare. În toată perioada pe care am petrecut-o în mediul teologic am descoperit informații, înțelesuri și un domeniu artistic asupra cărora, din păcate, prea puțini se mai apleacă astăzi. Toate acestea m-au ajutat să mă cunosc pe mine însumi și să îmi înțeleg rostul în această lume, motiv pentru care mi-am făcut un obiectiv din a le împărtăși tuturor celor care doresc să își dezvolte latura spirituală. Până la urmă, chiar acesta este crezul cu care am plecat în lume.

Înțelepciunea Teologiei și sensibilitatea Muzicii sunt lucruri fără de care viața și-ar pierde mult din frumusețe.

Care este cel mai frumos cântec bisericesc, după dumneavoastră?

Muzica bisericească este mai mult decât o simplă manifestare artistică. Aceasta are scopul de a crea o stare de calm, de liniște și de rugăciune în care omului i se facilitează introspecția și conștientizarea măreției și iubirii lui Dumnezeu față de creația Sa. Rolul principal în realizarea acestui ideal îi revine textului liturgic. Din acest motiv, muzica bisericească nu impresionează atât prin virtuozitate, cât prin teologia și învățătura morală cuprinse în cuvintele acesteia.

 Pentru mine, Imnul Heruvic este revelator pentru orice cântăreț bisericesc: „Noi, care pe heruvimi cu taină închipuim și făcătoarei de viață Treimi întreit-sfântă cântare aducem, toată grija cea lumească acum să o lepădăm ca pe Împăratul tuturor să-L primim, pe Cel înconjurat în chip nevăzut de cetele îngerești. Aliluia, aliluia, aliluia!”. Textul imnului înglobează conștientizarea rolului cântăreților și al tuturor celor prezenți în cadrul actului liturgic, un îndemn la concentrare și participare activă, invitația de a-L primi pe Hristos și o cântare de laudă. Dintre personalitățile care au compus muzică pentru acest text îl îndrăgesc în mod deosebit pe Anton Pann, pentru complexitatea și logica îmbinării frazelor muzicale.