Actual

Michelle Obama, discurs împotriva lui Trump: “S-a lăudat cu comportamentul său de predator sexual. Cu fiecare vot acordat lui le spunem fiilor noștri că este în regulă să umilești femeile”

 

Michelle Obama a denunţat declaraţiile misogine ale candidatului republican, Donald Trump. Prima Doamnă a SUA a susținut că declarațiile lui Trump cu privire la agresiunile sexuale sunt vulgare și a transmis un apel femeilor să ia atitudine împotriva republicanului.

”Adevărul este că în aceste alegeri avem un candidat la președinția SUA care pe parcursul vieții sale și pe parcursul acestei campanii a spus lucruri despre femei care sunt atât de șocante, de înjositoare”, a declarat Prima Doamnă a SUA într-un discurs rostit în cadrul unui miting electoral al candidatei democrate la Casa Albă, Hillary Clinton, organizat în statul New Hampshire.

”Iar săptămâna trecută am văzut un candidat care se lăuda cu privire la agresiunile sale împotriva femeilor. Nu îmi vine să cred că spun că un candidat la președinția SUA s-a lăudat că a agresat sexual femei”, a insistat Michelle Obama, potrivit Politico.eu.

Donald Trump a făcut de-a lungul timpului mai multe declarații controversate la adresa femeilor, însă apariția unei înregistrări video din 2005, în care se laudă că poate să pipăie femeile și să le apuce de organele genitale, deoarece “atunci când ești o vedetă, te lasă să o faci”, pare să fie picătura care a umplut paharul. Donald Trump a afirmat că au fost doar discuții de vestiar și nu a făcut ce a afirmat, însă ulterior mai multe femei au reacționat, urmare a înregistrării, și l-au acuzat pe acesta de agresiuni sexuale.

Nu era vorba doar despre discuţii de vestiar. Era vorba despre un bărbat puternic care se exprimă liber şi deschis despre comportamentul de predator sexual. Şi care se laudă că sărută şi pipăie femei”, a denunţat Michelle Obama.

Prima Doamnă a vorbit și despre efectele pe care limbajul lui Trump l-ar putea avea asupra fetelor, dar și asupra tinerilor băieți care îl pot considera un model de succes și de urmat. ”Trebuie să fim foarte clari: bărbații puternici, bărbații care sunt cu adevărat modele nu au nevoie să atace femei pentru a se simți ei puternici”, a susținut ea.

Declarațiile degradante ale lui Trump la adresa femeilor ar trebuie să fie ofensatoare pentru toți americanii și pentru toate partidele, întucât astfel de declarații se află mult sub nivelul unui discurs politic normal și trebuie respins de către toți cetățenii, a susținut Michelle Obama.

”Știu că este campanie, dar asta nu este vorba despre politică. Este vorba despre decența umană de bază. Este vorba despre bine și rău”, a susținut Michelle Obama. ”Și nu mai putem suporta acest lucru și nu ne mai putem expune copiii la aceste declarații niciun minut în plus, nu mai vorbim de următorii patru ani. Acum este timpul ca toți să ne ridicăm și să spunem că este suficient, de ajuns. Acest lucru trebuie să înceteze acum”, a insistat aceasta. Iar orice vot pentru Trump înseamnă că ”le spunem fiilor noștri că e în regulă să umilească femeile. Iar fiicelor noastre că merită să fie tratate așa”, a susținut Prima Doamnă.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top