O vizită cât trei

Papa Francisc nu a făcut doar o vizită de trei zile în România, ci trei: una în România politică și socială, o a doua înspre România ortodoxă și o a treia în România catolică.

Chipul papei

Vizita de trei zile a papei Francisc în România a fost un efort al Suveranului Pontif de a întâlni, cunoaște și dialoga cu întreaga Românie. Dacă privim pe hartă, vedem că papa a ajuns la București, la Târgu Mureș (o simplă escală, dar și ea folosită ca un prilej de binecuvântare), la Șumuleu Ciuc, la Iași, la Blaj, la Sibiu. Sute de kilometri au fost parcurși cu mașina și să nu ne închipuim că papa nu a privit cu atenție această țară. Sigur ați remarcat privirea curioasă și atentă a papei, o privire în același timp atentă și expresivă.
Doar din privire te prinzi când papa este încântat, este în rugăciune, nemulțumit, supărat, dezamăgit. Și aproape toate aceste expresii ale chipului papei au putut fi observate în timpul celor trei zile ale vizitei în România. Căci papa a venit aici pentru a cunoaște mai bine România și pentru a avea un dialog cât mai sincer cu reprezentanții statului român, cu lumea ortodoxă română, cu Bisericile Catolice din România și cu societatea românească.

Pe chipul papei s-a citit foarte expresiv plictiseala sau dezamăgirea atunci când partenerii de dialog rosteau discursuri formale, ce exprimau nimicul cu politețe. Pe chipul papei s-a citit încântarea, mai ales atunci când s-a întâlnit cu oamenii și credincioșii. S-a citit și supărarea, cum am văzut la Șumuleu Ciuc. Poate cândva, însoțitorii papei în timpul călătoriilor prin țară, ne vor povesti câte ceva despre chipul papei de acolo, despre impresiile „la cald” pe care întâlnirea cu România reală le-a declanșat. Căci papa a putut vedea, din papamobil, haosul urban al Bucureștiului sau Iașiului, iar coloana oficială a trecut, fie și în viteză, prin sate românești sărăcite, cu case părăsite, lăsate în neorânduială. Iar privirea atentă a papei sigur nu a ratat această șansă.

Papa și politicienii

Încă din primele ceasuri ale vizitei sale în România, papa Francisc a trecut prin obligațiile protocolare, prevăzute de o vizită de stat. A trebuit să se întâlnească cu președintele, premierul, autoritățile publice, să îndeplinească ceremonii oficiale.

Aflat în fața gărzii de onoare, papa a uitat să salute soldații, fiind ajutat de președintele Iohannis să treacă peste acest moment, oarecum amuzant, dar care spune multe despre atașamentul Suveranului pontif față de aceste formalități. De altfel și în orele următoare, spre surprinderea multora, papa a mai avut mici încălcări ale protocolului, urcându-se în mașină la dreapta șoferului sau poftind jurnaliști sau oficiali să treacă pe ușă înaintea lui.
Însă papa a ținut să transmită un mesaj foarte clar statului român.

Primul mesaj a fost cel dat de folosirea unor autoturisme Dacia: respect și încurajare față de produsele românești, față de ceea ce se face în România, respect pe care însă nu îl întâlnim, din păcate, la autoritățile statului român.

Al doilea mesaj a venit chiar din primul discurs. Papa, mai mult ca sigur informat de radicalizarea discursului public în societatea românească, a subliniat ferm nevoia unei politici care să urmărească binele comun, care să fie inclusivă social, mai ales cu cei săraci și vulnerabili. „Cu cât o societate se preocupă mai mult de soarta celor mai dezavantajați”, a spus papa președintelui Iohannis și oficialilor români, „cu atât mai mult își dovedește gradul de civilizație”.

Nu „puterea nestăpânită a centrelor financiare la nivel înalt”, ci drepturile inalienabile ale persoanei umane, trebuie să fie cele care să direcționeze societatea.

Spusele papei vin într-o Românie în care diabolizarea „asistaților sociali”, ai „angajaților sociali”, disprețul față de votul sau opiniile politice ale celor săraci sunt deja parte a discursului public. Dar și într-o Românie în care interesele băncilor și corporațiilor multinaționale („puterea nestăpânită” despre care vorbea papa) sunt așezate deasupra intereselor și nevoilor propriilor cetățeni.

Papa a atins și chestiunea migrației, dar într-un sens neașteptat, avertizând asupra dezastrului pe care îl presupune pentru țară și poporul român migrația pe care noi o generăm. E foarte puțin probabil ca papa să își fi imaginat ca în România, care este „furnizor” de imigranți în toată lumea, să existe un discurs xenofob față de imigranții care ar putea să își dorească să își refacă viața aici.

Întâlnirea dintre papă și patriarh

Un alt moment important, dar și unul delicat, a fost cel al întâlnirii cu ierarhia ortodoxă. Dacă vizita lui Ioan Paul al II-lea de acum 20 de ani a rămas în memoria tuturor ca o vizită a papei la un patriarh ortodox (Teoctist), cei doi fiind aproape nedespărțiți în timpul acelor zile de har, de data aceasta, întâlnirea cu partea ortodoxă a fost doar un moment bine delimitat protocolar din timpul vizitei papei.

Explicația ține de eșecul sinodului din Creta și de eșuarea dialogului ecumenic dintre ortodocși și restul lumii creștine, ceea ce duce la o repoziționare și restartare pe noi baze, a relațiilor dintre ortodocși și celelalte confesiuni creștine.

Papa Francisc a propus în discursul său astfel de baze. A invitat Biserica Ortodoxă să meargă împreună cu cea Catolică prin puterea memoriei, dar nu „memoria nedreptăților suferite sau pricinuite” ci cu memoria primelor secole, a conștiinței că și ortodocși, și catolici, suntem din aceeași rădăcină: Hristos.

O dimensiune importantă a mesajului papei către patriarh și ceilalți ierarhi ortodocși participanți, a fost cea socială. Papa a atras atenția asupra ispitelor globalizării, care duc la slăbirea eticii și la apariția unei „culturi a urii”, asupra atacurilor aduse familiei și legăturilor sociale firești, deja legitimate de istorie.

În șantierul noii catedrale patriarhale, papa a propus o meditație asupra rugăciunii „Tatăl nostru”, în care subliniază riscurile de a nu înțelege cu adevărat această rugăciune și a ispitelor lumii contemporne: printre care consumerismul și pierderea rădăcinilor.

Papa printre ai săi

La catedrala „Sfântul Iosif” din București, la Șumuleu, cât și la Iași și Blaj, locuri unde papa s-a întâlnit mai ales cu catolicii din România, vizita papei a avut un accentuat caracter pastoral. Papa a întâlnit pe „ai săi” și i-a îndemnat să devină cât mai implicați în punerea binecuvântării și amprentei creștine asupra României.

La Șumuleu, papa a atras cu delicatețe atenția asupra derapajelor naționaliste care pot apărea în lumea creștină. Desigur, informat de caracterul naționalist pe care pelerinajul de la Șumuleu îl are de ceva vreme, papa a atras atenția asupra faptului că de fapt un pelerinaj creștin ar trebui, în loc să ne dezbine, să ne aducă la conștiința că suntem un singur popor „a cărui bogăție stă în miile sale de chipuri, de culturi, de limbi, de tradiții” al lui Dumnezeu.

După plecarea sa, papa Francisc va lăsa nu o Românie „mai bună”. Nici nu avea cum. Va lăsa în schimb posibilitatea pentru ca fiecare român, indiferent de apartenența sa religioasă, etnică sau socială, să mediteze un pic mai mult și cu o amprentă creștină, asupra propriei sale persoane și a mersului propriei sale țări.