Europarlamentarele din acest an au fost definite drept o bătălie între establishmentul pro-european și competitorii așa-zis eurosceptici, în fapt, suveraniști.

Ce fel de Parlament a fost ales?

Parlamentul European (PE) este organismul care aprobă componența nominală a Comisiei Europene și bugetul UE, decide în cazul concursului de competențe cu parlamentele naționale, adoptă, singur sau împreună cu Consiliul UE, legislația europeană, creând astfel acquis-ul comunitar obligatoriu pentru toate statele membre și supraveghează activitatea instituțiilor europene. Europarlamentarii nu reprezintă țările din care provin sau, mai exact, în care au fost aleși (căci în circumscripția electorală formată dintr-un stat membru pot candida și cetățeni ai altor state membre), ci partidele politice pe ale căror liste au candidat. Ei se grupează apoi pe criterii ideologice și de apartenență politică în grupuri politice.

Există opt grupuri politice în care pot intra în prezent europarlamentarii membri ai partidelor naționale, acestea din urmă fiind, la rândul lor, membre ale unor partide europene – în fapt, confederații de partide naționale împărtășind aceeași doctrină politică.

Rezultatele indică, așa cum se estimase, că puterea s-a fragmentat, astfel încât o coaliție majoritară incluzând doar Partidul Popular European (PPE) și Socialiștii și Democrații Europeni (S&D) nu mai este posibilă.

Ca atare, pentru prima dată de la înființarea Parlamentului European, acestea vor fi nevoite să împartă puterea fie cu verzii – care au câștigat 70 de mandate, fie cu liberalii – care și-au adjudecat 107. Asta, în condițiile în care PPE – cu 179 de europarlamentari și S&D – cu 150 de europarlamentari, rămân totuși cele mai mari grupuri, teoretic, ambele fiind capabile să alcătuiască separat majorități dacă reușesc să se asociaze cu grupurile mai mici. Lucru nu tocmai facil ținând seama de diferențele de program și ideologie, dar în special de raportare la proiectul european, pentru unii o simplă organizație internațională, pentru alții o confederație, pentru alții o federație de state-națiune, iar pentru alții chiar un … imperiu.

Ponderea grupurilor eurosceptice și anti-imigrare este deocamdată incertă, în prezent acestea având încă o geometrie variabilă. Suveraniștii au 172 de europarlamentari, fără a-i socoti pe cei care nu și-au declarat încă opțiunile. De aici fac parte Parlamentarii lui Nigel Farage – Partidul Brexit, Lega lui Matteo Salvini, Rassemblement National condusă de Marine LePen, precum și partidele eurosceptice olandeze, belgiene și poloneze. Tot aici s-ar putea regăsi și FIDESZ-ul condus de Viktor Orban, în măsura în care divorțul dintre acesta și PPE s-ar consuma până la capăt. Ținând seama de legăturile existente între UDMR și premierul maghiar, n-ar fi imposibil ca și acesta din urmă să facă figură suveranistă, deși pare, totuși, puțin probabil. 

Calcule și coaliții

Manfred Weber, liderul Partidului Popular European, a declarat că ușa lui este deschisă pentru a conveni o nouă coaliție stabilă, dar nu una care să includă extrema stângă sau extrema dreaptă. Weber a făcut un apel către cei din ALDE și către Socialiști să își unească forțele cu PPE. Aceasta ar conduce la formarea unei majorități federaliste, ceea ce ar fi de natură să determine anumiți europarlamentari la a părăsi PPE. Asta ar însemna pierderea a cel puțin 13 europarlamentari, ceea ce ar lăsa PPE cu doar 166 de parlamentari.

• Tomac, desemnat pentru a-i face partid lui Nicușor Dan? Care sunt reacțiile partidelor
• Prin desemnarea lui Tomac, Nicușor Dan a încălcat Constituția. Ce-a spus CCR
• Nicușor Dan l-a desemnat pe Eugen Tomac să formeze guvernul
• Unde mai spionează China
• CCR a decis: Ordonanța SAFE este constituțională. Conflictul constituțional Parlament-Guvern pe SAFE se judecă în 10 iunie

Cazul FIDESZ este oarecum mai special, Victor Orban nefiind împotriva unei Europe federale cu condiția ca instituțiile europene să nu aibă atribuții care să interfereze cu interesele naționale maghiare, în special în chestiunea migrației; adică o federație mai integrată, dar cu atribuții mai puține. Fiecare plecare sporește șansele lui Frans Timmermans de a alcătui o majoritate socialistă, cu sprijinul verzilor.

Frans Timmermans, liderul Socialiștilor și Democraților, a cerut partidelor „progresiste” să formeze o alianță. „Avem mai mult de 150 de locuri în acest parlament și acest lucru ne dă șansa de a face ceva pozitiv. Vreau să lucrez cu partide care știu că trebuie să luăm decizii îndrăznețe cu privire la criza climatică, la necesitatea de a impozita companiile care nu plătesc impozite. Singurii cu care am spus că nu vreau să lucrez sunt extrema dreaptă”.

Din start trebuie să remarcăm aici că apelul lui Timmermans este o invitație cât se poate de evidentă pentru o coaliție cu verzii, „îngrijorați” de schimbările climatice. Un lucru demn de remarcat este acela că penuria de mandate la stânga, cumulată cu ambițiile liderului olandez ridică valoarea mandatelor PSD și face tentante chiar și puținele mandate ale ProRomânia. Ceea ce crează probabilitatea ca Partidul Socialiștilor Europeni să dezghețe relațiile cu cel dintâi și să încerce medierea unei coabitări între cele două în cadrul Grupului S&D.

Guy Verhofstadt, președintele grupului ALDE, a declarat după alegeri: „Nici o majoritate solidă pro-europeană nu este posibilă fără grupuri centriste”. Verhofstadt s-a făcut luntre și punte să-l curteze pe Emmanuel Macron înainte de alegeri, susținând explicit că are intenția de a dizolva ALDE în vederea formării unei noi familii europene în care să se regăsească partidul lui Macron.

Macron vrea, însă, pe ALDE fără Verhofstadt. Pe de altă parte, sunt și membri ALDE care nu susțin ambițiile liderului de grup și nu vor transformarea în macroniști. Aceasta prefigurează serioase tensiuni la centru, cu reducerea capacității sale de negociere.

Un alt mare câștigător al rundei electorale este gruparea Verzilor, cu 70 de europarlamentari, proveniți în principal din Germania. Verzii ar putea fi o formațiune politică „balama”, dar nu mai mult de atât. Ceea ce ar mai fi de subliniat este că asocierile despre care vorbim au un scop relativ limitat și anume acela de a crea majoritatea necesară pentru ocuparea funcțiilor de conducere la nivelul PE și al altor instituții europene. Dincolo de acest obiectiv majoritățile se vor forma de la caz la caz, în PE neexistând o majoritate parlamentară și o opoziție clar definită și relativ stabilă în timp.

Imperialiști vs. suveraniști

În prezent pot fi consemnate la nivelul UE și în special al instituțiilor formate pe criteriul reprezentării naționale, două mari tendințe. Franța, Germania, Belgia, Luxemburg și Olanda, prin familiile politice pe care le controlează, adică PPE, Socialiștii și ALDE, își doresc construirea unui adevărat imperiu – mai mult „prietenos” decât democratic.

Aceasta se urmărește prin concentrarea puterii la nivelul unui „nucleu dur” al Uniunii, format din Germania, ca lider real, Franța, ca lider nominal, și câteva state satelite ale acestora. O coaliție formată din cele trei familii politice amintite nu este deloc exclusă pentru următorii cinci ani. Ceea ce propun ei, reflectă în bună măsură – așa cum s-a văzut în campania electorală – viziunea președintelui francez Macron, anume, un proiect susținut de sistemul financiar al eurozonei, de corporații și de presă.

Teoria lui Macron este nocivă pentru Blocul Estic al UE, zonă pe care „centrul” înțelege să îl țină nu doar la periferie, dar și într-o aservire legislativă față de viitoarele structuri unionale, în același timp reglementându-i politicile economice, fiscalitatea și cheltuielile.

Macron, în deplin acord cu liderii PPE, S&D și ALDE, dorește ca UE să aibă o politică neocolonială în Africa, de unde să extragă nu doar resurse, ci și forță de muncă ieftină, unica neînțelegere existând deocamdată cu popularii care nu își doresc o armată europeană comună, mai ales una aflată sub conducerea Franței. Nici un secret în privința faptului că grupul are în vedere și un război economic cu Statele Unite, Rusia și China. Cel puțin declarativ. Deocamdată Franța, dar mai ales Germania sunt dependente de gazul rusesc, motiv pentru care alimentează tensiunile între SUA și Rusia, sancțiunile impuse de cea dintâi și încă aliații săi europeni, celei din urmă, fiind de natură să ieftinească resursele energetice rusești livrate europenilor.

Al doilea bloc este cel „suveranist”, care se opune migrației, islamizării, politicilor „progresiste” legate de practici sexuale obscure, corectitudinii politice și lipsirii de identitate a statelor-națiune. Suveraniștii se raliază, așadar, valorilor conservatoare din societatea europeană, prezervarea elementelor creștine, culturii și tradițiilor.

Chiar dacă acest grup este denumit eurosceptic, în realitate el nu pune sub semnul întrebării UE, ci își propune o reformare a uniunii ca alianță de state naționale suverane și egale, care nu cedează suveranitate, ci pun în comun anumite atribute ale suveranității în vederea unei gestiuni comune în profit comun. Negocierile care vor începe imediat după întrunirea noului PE vor avea un grad sporit de dificultate din cauza creșterii ponderii suveraniștilor în legislativul european.

Partidul Brexit vrea să fie parte la negocierea Brexitului!

Una din „surprizele” alegerilor europarlamentare recent încheiate a fost Marea Britanie (73 de locuri în PE), unde Partidul Brexit s-a plasat pe primul loc. Brexit are 31,6%, urmat de Liberal-Democrați cu 20,3, Laburiști cu 14,1 și Verzi cu 12,1. Conservatorii în scădere puternică, au obținut doar 9,1%. Nigel Farage, avocatul părăsirii UE, a declarat imediat după victorie: „Vrem să facem parte din echipa de negociere a Brexit. În cazul în care Regatul Unit va pierde din nou termenul limită de a părăsi UE, prelungit în repetate rânduri, ne pregătim să repetăm această demonstrație puternică la alegerile generale britanice”. Adică, să obțină un scor de natură a deschide partidului său accesul la guvernare și, de pe această poziție, drumul spre o despărțire brutală de UE, fără nici un acord între cele două.

Cu un mandat de la Trump, Orban vrea să apere creștinătatea

În Ungaria, alianța premierului Viktor Orbán, FIDESZ-KDNP, a câștigat 52,14% din voturi și și-a asigurat 13 locuri în Parlamentul European.

Viktor Orban a folosit momentul pentru a spune: „Maghiarii ne-au dat acest mandat pentru trei lucruri. În primul rând, să oprim imigrația, apoi să protejăm Europa națiunilor și în fine să protejăm cultura creștină în Europa. Avem nevoie de lideri care sunt mândri de 2000 de ani de cultură creștină”. Nici unul dintre aceste trei obiective nu coincide cu agenda germană și cu prioritățile PPE.

Marine LePen își dorește alegeri anticipate

Marine Le Pen i-a cerut președintelui francez Emmanuel Macron să dizolve Adunarea Națională după ce partidul ei a învins partidul condus de președintele francez în alegerile europene. Cam la fel cu ceea ce a cerut USR în România, guvernului PSD, dar de pe poziții demagogic pro-europene.

„Președintele nu are altă posibilitate decât să dizolve Adunarea Națională, pentru a reprezenta mai bine opinia politică majoritară a acestei țări”, a declarat Le Pen, adăugând că „scena politică este acum împărțită între naționaliști și globaliști și asta este ceea ce domină viața politică”.

Globaliștii macronieni nu au de gând, însă, să capituleze în acest fel. Dimpotrivă, ei continuă lupta în stradă cu „vestele glabene”, ca un preambul la lupta cu suveraniștii, în special de nuanță național-populistă, ajunși în PE.

Salvini pregătește „renașterea” Europei

Matteo Salvini spune că victoria în alegerile europarlamentare nu va modifica nimic în Italia, aluzie la faptul că nu va convoca alegeri anticipate, după cum existau temeri că și-ar dori, însă „totul se va schimba în Europa, începând de mâine”. Salvini a apărut cu un crucifix, lăsând a se înțelege că nu renunță nici la linia creștină adoptată.

În acest punct, trebuie făcută distincția între suveraniști, național-democrați și național-populiști. Cei dintâi pledează pentru o UE care să respecte dreptul suveran al statelor membre de a-și defini și promova interesele prin intermediul instituțiilor europene, acestea fiind legitimate numai cu gestiunea intereselor comune ale statelor membre. Victor Orban poate fi exponentul unui asemenea curent.

Național-democrații nu se opun unei UE de tip federal, dar cred că aceasta nu este, cel puțin deocamdată, fezabilă întrucât ordinea sa trebuie să fie una democrată, iar democrația s-a născut numai la nivelul statelor-națiune și nu poate fi concepută decât acolo. Până când se va inventa o democrație transnațională veritabilă, instituțiile europene trebuie să funcționeze sub controlul instituțiilor naționale legitimate democratic. O asemenea teză se regăsește în discursul salvinist italian sau lepenist francez.

În fine, național-populiștii, de tip Nigel Farage, combat orice organizare a Europei politice cu argumente emoționale, în dorința de a păstra UE la nivelul unei simple piețe libere care nu le face concurență politică dar pe care au avantaje competitive sub aspect comercial.

România: ură, vulgaritate, reviriment al băsismului

După o campanie halucinantă în care nu s-a discutat propriu-zis nimic din ceea ce însemna politică europeană, ci mai curând despre Dragnea și justiție, cetățenii s-au prezentat la vot punând ștampila pe programe despre care nu au auzit niciodată, în măsura în care acestea vor fi existat vreodată.  În diaspora au votat 375.000 din 4.000.000 de români.

Circul legat de lipsa posibilității de a vota în străinătate este doar… circ, care reia un scenariu diversionist mai vechi. Oamenii vor, însă, să fie mințiți, alternativa fiind aceea de a-și recunoaște în propria neputință cauza eșecurilor personale. Se spune că tinerii au votat USR. Fals! Votanții acestui partid neofascist au peste 45 de ani. Interesant este că alianța USR + Cioloș a fost votată de persoane cu studii superioare, dar în aceeași măsură și de persoane rudimentare, marginale, fără școală. Putem spune că a fost un vot al frustrării induse, frustrare căreia i-au căzut victime persoanele cele mai puțin informate: intelectualii erei internet care au presupus că „știu” despre ce este vorba fără a ști nimic, precum și persoanele care nu au abilitățile educaționale necesare pentru a înțelege fenomenele socio-economice complexe puse de guvernarea unui stat modern în lumea contemporană.

Altminteri, a fost un reviriment al băsismului, întreaga listă liberală mustind de foștii colaboratori ai lui Traian Băsescu. Pe ea s-au aflat Vasile Blaga, Gheorghe Falca, Mircea Hava, Daniel Buda, figuri sinistre ale epocii Băsescu – Udrea – Boc. Ca lucrurile să fie și mai clare, electoratul l-a trimis și pe Traian Băsescu în Parlamentul European, votând PMP.

În plus, pe lista USR-Plus s-au adunat reprezentanți ai celui mai dezastruos guvern (afară de cel condus de Boc), care a provocat dezastrul din spitale, care a refuzat să absoarbă fonduri europene, care a impus o dureroasă și inutilă politică de austeritate, dar mai presus de orice, a pus la cale sinistrele protocoale dintre SRI și instanțe.

Românii au votat astfel împotriva propriilor interese, sprijinind formațiuni și familii politice care militează deschis împotriva țărilor din Blocul estic, căruia îi aparține și România. Ca și până acum, ne vom obișnui să-l vedem așadar pe eurodeputatul Buda votând cu mâna pe inimă împotriva propriei țări. De astă dată, însă, alături de el vor fi cu mult mai mulți eurodeputați români ca el. Electoratul din România și-a dat votul pentru corporațiile și băncile străine, neînțelegând că așa-zisa luptă anticorupție înseamnă doar obligativitatea românilor de a nu deranja interesele economice ale acestora în România.

Rezultate

PPE – 23,8% – 179 europarlamentari

S&D – 20% – 150 europarlamentari

ALDE – 14,2% – 107 europarlamentari

Verzii EFA  – 9,3% – 70 europarlamentari

ECR (Conservatori & Reformiști) – 7,7% – 58 europarlamentari

Europa Națiunilor și Libertăților – 7,7% – 58 europarlamentari

EFDD (Europa Libertății și Democrației Directe) – 7,5% – 56 europarlamentari

GUE/NGL (Stânga Unită / Verzii din Nord) – 5,1% – 38 europarlamentari

Neafiliați – 0,9% – 7 europarlamentari

Alții – 3,7% – 28 europarlamentari

Peste 426 de milioane de alegători din 28 de țări au fost așteptați în fața urnelor pentru a-i desemna pe cei 751 de reprezentanți din singura instituție europeană aleasă în mod direct de cetățeni. Prezența la urne a fost de 50,5 de procente, față de 42 de procente în 2014.