Alina Mungiu Pippidi consideră că România se află într-un mare risc din cauza lipsei de viziune în interes național a liderilor noștri.
Situația generată de uciderea generalului Soleimani de către trupele americane pun România pe picior de război cu Iranul, ceea ce nu se poate spune despre restul țărilor vest-europene.
„Fără nicio consultare și aproape fără niciun motiv, suntem ca și în război cu Iranul, o veche putere malignă care a supraviețuit istoric chiar și învingătorilor săi, ca Alexandru Macedon. E simplu: dacă americanii sunt considerați în război cu Iranul, la fel și noi, pentru că spre deosebire de vest-europeni, foarte rezervați sau pe față critici ai politicii lui Donald Trump de asasinare a unui general iranian aflat temporar în Irak, noi ne-am repezit să ne solidarizăm fără rezerve. Dacă mai era nevoie, pentru că trebuie amintit că am fost primii din Europa care și-au instalat o bază americană de rachete operațională contra unui atac din Iran, asta pe vremea când Iranul ar fi atacat pe oricine, doar pe noi nu, și astfel ne-am pus pe harta de agresiune singuri și nesiliți de nimeni. ”, scrie Alina Mungiu Pippidi în editorialul intitlat „Cum a ajuns România la un pas de război”, publicat pe site-ul http://www.romaniacurata.ro.
De asemenea, Pippidi consideră că s-a ajuns în această situație din cauza lipsei de dezbatere, de gândire critică și, nu în ultimul rând, din cauza iresponsabilității și amatorismului politicienilor. La toate acestea se adaugă ignoranța votanților.
„Găsesc că această politică externă a fost lipsită de viziune și păguboasă, iar continuarea ei e iresponsabilă, chiar de sunt singura care o spune. Politicienii noștri nu ar fi putut-o promova dacă nu erau atît de amatori și pe fond nepatriotici – iar publicul, votanții adică, atît de absenți încît să ajungă să poată avea mîine atentate în România fără să priceapă că voturile în alb date în mod ignorant la alegerile prezidențiale au dus direct aici.
(…)
Unde nu e dezbatere și gîndire critică se pot face erori majore și țara să fie angajată pe un curs fără întoarcere, fără ca vreodată să o mai poată întoarce cineva. Lideri de-ai noștri, complet aliniați cu incompetenții americani din specia cea mai agresivă sau lideri complet incompetenți, ne-au adus azi la mare risc. Evident, sper, ca noi toți, că vom scăpa neatinși, dar speranța nu poate ține loc de viziune în interes național”, opinează Alina Mungiu Pippidi.
Citiți aici textul integral al editorialului cunoscutei analiste.













































