Simona Halep s-a calificat greu în turul 3 la Miami şi are astăzi un nou duel cu una dintre adversarele sale tradiţionale, Agnieszka Radwanska. Liderul mondial a întâlnit-o de 10 ori pe poloneza care ocupă locul 32 în clasamentul WTA, iar bilanţul este egal, 5-5.
Update: Simona Halep părăseşte competiţia de simplu de la Miami după ce a pierdut partida contra polonezei Agnieszka Radwanska în turul al treilea al turneului. Halep, locul I WTA, a fost învinsă, sâmbătă, cu 3-6, 6-2, 6-3, de poloneza Agnieszka Radwanska, locul 30 WTA şi cap de serie numărul 32.
Citește și: Nu uitați să vă dați ceasurile înainte!
„O să fie un meci dificil. Mereu când am jucat contra ei au fost meciurile mai lungi. Este inteligentă, joacă destul de bine şi deschide terenul destul de bine, însă o să fie un meci diferit faţă de cel de astăzi, pentru că ea loveşte mai încet. Sunt pregătită, încerc să mă antrenez mâine (azi – n.r.) mai bine, să joc mai bine la dublu şi să fiu pregătită în următorul tur. Îmi doresc doar să joc mai bine decât astăzi (ieri – n.r.), pentru că am fost destul de slabă pe teren”, a declarat Simona Halep, după victoria dificilă obţinută în faţa franţuzoaicei Oceane Dodin, scor 3-6, 6-3, 7-5.
Următoarea adversară a Simonei este o jucătoare care are un stil asemănător cu cel al româncei. Constănţeanca de 26 de ani a recunoscut că a avut probleme în meciul cu Dodin, din cauza stilului acesteia.
„Cred că acest stil deranjează pe toată lumea, pentru că nu ştii unde vine mingea şi cât de tare vine. La un moment dat, m-a dat chiar pe spate. Înţeleg acest stil, majoritatea joacă aşa, şi de aceea încerc să mă şi antrenez, să fac faţă acestui stil. Dar încerc şi să menţin stilul meu de joc cât se poate”, a precizat Simona Halep.
Radwanska a câştigat primele trei meciuri directe, înainte ca Halep să-şi înceapă ascensiunea în circuit, însă românca s-a impus de cinci ori în următoarele şapte întâlniri, inclusiv în ultimul duel, în 2016, la Cincinnati. În vârstă de 29 de ani, Agnieszka Radwanska a cucerit 20 de titluri în carieră. Cea mai bună poziţie în clasamentul mondial a fost locul 2, ocupat în iulie 2012, după ce a pierdut în ultimul act la Wimbledon, împotriva Serenei Williams. De altfel, e singura finală de Grand Slam din cariera polonezei.













































