România trece la ora de vară. Duminică toate ceasurile se vor da cu o oră înainte. Astfel, ora 3.00 devine ora 4.00, iar 25 martie este cea mai scurtă zi din an, cu doar 23 de ore, în loc de 24.
Citește și: Mii de polițișii, în stradă. Se cere demisia ministrului Justiției
Ora de vară a fost prima dată propusă de un entomolog din Noua Zeelandă, George Vernon Hudson, în 1895. 110 ţări din întreaga lume folosesc astăzi acest mecanism. În Europa, Islanda este singura ţară care nu foloseşte ora de vară. Rusia a început să aplice acest sistem din 1981, însă a renunţat după 20 de ani, pe motiv că nu vrea să streseze cetăţenii.
În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932. Până în 1939 ora de vară a funcţionat în fiecare an, între prima duminică din aprilie (în 1932: 22 mai), ora 00:00 şi prima duminică din octombrie, ora 01:00 (ore locale). Între 1 aprilie 1940, ora 00:00, şi 2 noiembrie 1942, ora 03:00, ora de vară a fost în vigoare permanent în România.
Din 1943, practica trecerii la ora de vară a fost suspendată. Ora de vară a fost reintrodusă în România începând cu 1979. În 1996, ţinând cont de avantajele decalării orarului cu o oră vara, pentru a profita la maximum de orele de lumină, acest orar a fost prelungit în Europa cu încă o lună. Din 1997, ora de vară începe în România în ultima duminică din martie şi se încheie în ultima duminică din octombrie, la fel ca în toate ţările europenene.
Dispare ora de vară?
O propunere legislativă privind renunţarea la trecerea la ora de vară, aparţinând deputatului PMP Marius Paşcan şi susţinută de alţi parlamentari PSD, PNL, USR şi UDMR, a fost depusă la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată. Iniţiatorul susţine că, potrivit Parlamentului European, această trecere la ora de vară are efecte negative asupra sănătăţii.
Paşcan cere abrogarea Ordonanţei nr. 20/1997 privind stabilirea orarului de vară şi a orei oficiale de vară pe teritoriul României, care la art (1) precizează că: „În cadrul orarului de vară se stabileşte ora oficială de vară, decalată cu o oră în avans faţă de ora Europei Orientale, aplicabilă din ultima duminică a lunii martie, ora 3.00, care devine ora 4.00, până la ultima duminică a lunii octombrie, ora 4.00, care devine ora 3.00”.
Parlamentul European a cerut Comisiei Europene o evaluare „în profunzime” a avantajelor şi dezavantajelor schimbării orei în mod semestrial şi să prezinte „dacă este necesară” o revizuire a directivei care o organizează în cadrul Uniunii Europene.













































