Economie

Șantajul cu gazul. Putin a semnat

Președintele rus Vladimir Putin a semnat un decret care cere „țărilor neprietenoase” să plătească pentru gazul rusesc în ruble, transmite Reuters. Acestea vor trebui să deschidă conturi în băncile rusești, iar termenul limită este vineri, 1 aprilie. Franța este prima țară care a anunțat deja că nu va plăti în ruble, „pentru că nu respectă tratatele”.

Contractele actuale de furnizare de gaze vor fi oprite dacă „țările neprietenoase” nu îndeplinesc noii termeni de plată.

Într-o declarație televizată, Putin a spus că trecerea la ruble a fost concepută pentru a „întări suveranitatea noastră”.

„SUA încearcă să transfere Europa către GNL american scump, subminând astfel competitivitatea companiilor europene. Europa este amenințată cu dezindustrializarea pe scară largă și cu pierderea locurilor de muncă din cauza acțiunilor SUA”, a declarat Vladimir Putin.

Acesta a anunţat săptămâna trecută că Moscova nu va mai accepta decât rubla ca mijloc de plată pentru livrările de gaze naturale către ţările “neprietenoase”, inclusiv statele membre ale Uniunii Europene.

Statele membre UE, unde Gazprom livrează 40% din gazele sale naturale, au anunţat că refuză să plătească gazele ruseşti în ruble.

Miercuri, Guvernul german a indicat că preşedintele rus Vladimir Putin l-a asigurat pe cancelarul Olaf Scholz că Europa poate continua să plătească gazele ruseşti în euro şi nu în ruble, aşa cum ordonase recent Moscova. Purtătorul de cuvânt al Guvernului german, Steffen Hebestreit, a afirmat că Putin l-a asigurat pe Scholz că plăţile Europei luna viitoare „vor continua să fie în euro şi transferate ca de obicei la Gazprom Bank, care nu este lovită de sancţiuni” şi că aceasta se va ocupa de conversia în ruble.

Într-un comentariu pentru Antena 3, Bogdan Chireac, analist politic, a declarat că această măsură vizează doar reconectarea băncilor ruse la sistemul SWIFT de la care au fost deconectate și că, în lumina promisiunii făcute lui Olaf Scholz și a încălcării acesteia, la doar o zi, „putem să ne punem serioase semne de întrebare asupra sănătății mintale a lui Putin”.

Ce va face România

Romgaz, cel mai mare producător de gaze naturale din România, controlat de stat, a a nunțat că va declanșa pașii necesari pentru achiziționarea de gaz lichefiat d epe piețe externe.

„Ținând cont de situația geo-politică actuală și de necesitatea identificării unor soluții pentru diversificarea resurselor în scopul asigurării aprovizionării piețelor de gaze naturale din România și din regiune, în contextul evoluțiilor actuale de pe piața energetică din regiune Romgaz își propune să achiziționeze gaze naturale din surse diversificate, inclusiv din surse de GNL (cu puncte de livrare în România sau în afara României).

În acest scop, la nivelul companiei s-a inițiat un proces de explorare a alternativelor previzionându-se interferența unor legislații străine, atât din spațiul UE cât și din afara acestuia care nu pot fi gestionate și acoperite prin aparatul juridic propriu.

Activitatea de achiziționare a gazelor în modul descris anterior și după caz vânzarea unor cantități de gaze naturale, se va realiza în baza unor contracte care vor fi guvernate de legislații străine precum legislații aferente spatiului UE (legislație croată, legislație grecească, legislație bulgară, etc.) sau legislații specifice din afara UE.

Astfel, se naște necesitatea achiziționării de servicii specializate în interpretarea și aplicarea normelor de drept internațional privat și a strandardelor internaționale, precum și de servicii specializate în legislații specifice diverselor state, pentru ca interesele societății să fie protejate și totodată promovate cu cel mai înalt grad de professionalism”, anunță Romgaz.

Romgaz, care produce acum circa 5 miliarde de metri cubi de gaze, este interesată să achiziționeze gaze și din alte surse, în contextul în care România, ca și Uniunea Europeană, este interesată să renunțe pe cît posibil la gazele din Rusia. Cum România nu are terminal de LNG cel mai probabil Romgaz îl va aduce, după ce îl va contracta, din terminalele cele mai apropiate de noi, cel mai probabil din Croația și Grecia, arată Economica.net

Romgaz a avut posibilitatea de a fi acționar într-un terminal de LNG care se construiește acum la Alexandropoulis, din Grecia, cu o capacitate de import de 2,6 miliarde de metri cubi pe an. El este construit și va fi operate de Gastrade, o companie la care participă operatorul de gaze din Grecia (DEPA) și operatorul bulgar Bulgartransgaz EAD.

Romgaz intrase în cursa de a cumpăra 20% din acțiunie Gastrade,dar  a renunțat la achiziție, pe care nu a mai considerat-o „oportună”.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top