Actual

Sărbători fără salarii. Mai mulți angajaţi au intrat în greva foamei

Protestul are loc în faţa sediului companiei, Complexului Energetic Oltenia,  iar protestatarii cer să se aprobe o rectificare bugetară cu privire la salarii.

Un număr de 15 angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia, printre care şi liderul Sindicatului Mine Energie Oltenia, au intrat, luni, în greva foamei, aflându-se în faţa sediului companiei din Târgu-Jiu, potrivit News.ro.

Protestatarii cer aprobarea unei rectificări bugetare pentru acordarea salariilor pe luna decembrie.

Sindicaliştii reclamă faptul că până la această dată nu a fost aprobată o rectificare a bugetului companiei care să permită acordarea, în luna decembrie, a salariilor tuturor angajaţilor Complexului Energetic Oltenia.

„Lucrurile sunt foarte simple. Este vorba de o rectificare a fondului de salarii, o rectificare care e normal a fi făcută în ceea ce priveşte Complexul Energetic Oltenia. Este vorba de un deficit de 12 milioane de lei anul acesta şi, conform site-ului Ministerului Energiei, de 16 milioane lei anul viitor, pentru că atunci vor fi probleme majore”, a declarat Gabriel Căldăruşe, liderul Sindicatului Mine Energie Oltenia, potrivit Digi24.ro.

15 angajaţi, între care şi liderul sindical, au intrat în greva foamei luni şi se află în faţa sediulu companiei din Târgu-Jiu. Căldăruşe susţine că există pericolul declanşării unui conflict spontan.

„Suntem aproximativ 15 în grevă, având în vedere condiţiile nu am dorit să punem în pericol sănătatea oamenilor. Salariaţii sunt foarte nemulţumiţi şi există riscul, tocmai asta încercăm să evităm, declanşarea unui conflict spontan care ar avea repercursiuni extrem de grave asupra sistemului energetic românesc”, a mai precizat Căldăruşe.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top