Cel puțin 8 senatori pleacă spre destinații exotice în septembrie, dar suma rămasă mai ajunge doar pentru o săptămână.
Nici nu s-au întors bine din vacanţă, că senatorii vor să se urce din nou în avion să călătorească în ţări străine. Şi-au cheltuit deja banii disponibili, dar tot nu se lasă.
“La cazarea senatorilor şi la deplasarea senatorilor sunt 98% din bani cheltuiţi. Deci, mai avem la un colţ aşa, pentru vreo săptămână mai avem bani”, a avertizat vicepreşedintele Senatului Radu Berceanu, potrivit stenogramei BP al Senatului, din 4.09.2012.
Secretarul general, Ion Vărgău, a găsit şi o soluţie, evident în aşa fel încât aleşii să nu simtă constrângerile financiare:
“Personalul tehnic şi alte persoane care însoţeau … nu mai participă în număr atât de mare”, a spus Ion Vărgău, în şedinţa conducerii Senatului.
Pe lista celor care au mai prins deplasări în străinătate se află Laurenţiu Chirvăsuţă, în Laos, Cristian David, în Cipru, sau Şerban Mihăilescu, în Maroc. Gyorgy Frunda merge la Paris şi Helsinki, iar senatorul Liviu Paşca participă la un forum legat de energie, în Republica Kârgâză.
Pentru 2012, senatorilor au avut alocate aproape 375 milioane de lei pentru deplasările internaţionale. Pentru ultimele 4 luni le-au mai rămas 2% din sumă pentru transport şi cazare şi mai puţin de 40% pentru diurnă. Rectificarea bugetară a redus bugetul deplasărilor cu 12 procente.













































