Sfârșitul erei Made in China

Nu era chiar o mândrie ca eticheta unui brand de renume să fie inscripţionată cu „made in China”, astfel că majorarea costurilor a trimis marile branduri ale industriei confecţiilor de lux în state de la marginea sau din apropierea Europei Occidentale.

Aprovizionarea din China este încă ieftină, însă decizia de a trece la „made in Morocco” sau „made in Moldova” nu are legătură numai cu preţurile, potrivit Reuters. Cererea din industria confecţiilor este influenţată în primul rând de comportamentul schimbător al cumpărătorilor, iar producătorii trebuie să supravieţuiască în faţa unor „supergrei” precum brandul Zara al grupului spaniol Inditex, care în câteva săptămâni poate avea în magazine o rochie similară cu una de la prezentările de modă şi care fabrică 60% din produse în Europa sau în apropiere.

Salariile care cresc cu 15% în fiecare an
„Desigur că este mai costisitor să producem în Turcia sau în Tunisia decât în China, dar nu cu mult, având în vedere cu cât au crescut salariile angajaţilor chinezi, şi este mult mai convenabil să producem mai aproape, astfel încât să avem mai mult control asupra calităţii”, a declarat Giovanni Bianchi, designer al companiei La Perla.

La sfârşitul anului trecut, La Perla, producător de lenjerie de lux, a transferat producţia din China în Turcia şi în Tunisia, precum şi în Portugalia. Compania estimează că pentru fiecare 10 euro cheltuit în China cu forţa de muncă, pentru aceeaşi muncă cheltuie 15-16 euro în Tunisia sau în Turcia.

Deci China rămâne mai ieftină. Nu pentru mult timp. Indicele salarial mediu, în China, a crescut, în medie, cu 15% în fiecare an, în ultimii cinci ani. Grupul francez de comerţ Institut Francais de la Mode estimează că salariile medii lunare din regiunea de coastă a Chinei au crescut, anul trecut, la 400 de euro, față de 240 de euro în 2005. În Tunisia, angajaţii primesc 160 de euro, în Maroc 152 de euro, în Moldova 200 de euro.

În 2010, Barbara Bui şi-a transferat activităţile din China în România, Ungaria, Bulgaria şi Turcia, întrucât distanţa şi bariera de limbă au făcut dificil controlul calităţii, a declarat directorul general adjunct Jean-Michel Lagarde. „Raportul între preţ şi calitate obţinut în China nu mai este ceea ce ne dorim”, a explicat și Celine Lopez, director la compania Jean-Charles de Castelbajac, care a transferat activităţile în Ungaria. Compania Etam are 20.000 de angajaţi în China, dar luna trecută a anunţat că va muta o parte din activităţi în Tunisia, Maroc, Portugalia, Grecia şi Turcia.

Americanii, clienţii perfecţi!
Potrivit asociaţiei comerciale franceze în domeniul lenjeriei, producătorii chinezi negociază mai dur salariile şi volumul producţiei după criza din 2008/2009 şi preferă clienţii din SUA, întrucât aceştia vor modele mai simple şi un volum mai mare de producţie decât europenii. Nici China nu mai este foarte interesată de industria confecţiilor, guvernul preferând ca economia să progreseze spre domenii care necesită un nivel mai ridicat de specializare şi tehnologie.

Asia rămâne totuşi principalul centru de fabricare a confecţiilor europene, reprezentând 75% din producţia lor externă, potrivit unui studiu al Institut Francais de la Mode.

În perioada ianuarie-septembrie 2011, valoarea comenzilor fabricilor chineze de profil a crescut cu 8% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, la 23 de miliarde de euro, fiind cu mult peste cele din Maroc, care au avansat cu 10%, la 1,7 miliarde de euro. Brandurile franceze de modă sunt interesate să colaboreze cu producători din Bulgaria, în timp ce mai mult de un sfert din lenjeria franceză este fabricată în Tunisia şi Maroc.

Institut Francais de la Mode menţionează că Ucraina a atras branduri precum Hugo Boss, Quiksilver și FCUK, în timp ce în România sunt prezente mărci precum Harrod’s, Zara şi C&A. În Republica Moldova produc Dolce&Gabbana, Guess, Armani şi Cavalli, iar în Belarus, Calvin Klein, DKNY şi Next.