„UDMR a fost singura formaţiune politică ce a căutat constant soluţii la problema urşilor, în scopul protejării vieţilor omeneşti.”, declară senatorul Tanczos Barna.
Foto Mihail Oprescu, Q Magazine
Featured

Tanczos Barna: Ursul poate fi vânat din nou

Senatorul UDMR Tanczos Barna, iniţiatorul legii care vizează măsuri de gestionare a populaţiei de urşi, a declarat miercuri că noua legislaţie trebuie implementată pentru a proteja vieţile omeneşti.

„După opt ani, ursul poate fi din nou vânat în România. Astfel, putem opri creşterea populaţiei de urs brun şi putem salva vieţi. Din 2016, UDMR a fost singura formaţiune politică ce a căutat constant soluţii la problema urşilor, în scopul protejării vieţilor omeneşti. Această muncă de mulţi ani s-a concretizat, marţi, când preşedintele a promulgat legea care stabileşte cotele de prevenţie şi intervenţie”, a subliniat Tanczos Barna, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Precizările acestuia vin după ce preşedintele Klaus Iohannis a promulgat actul normativ adoptat de Parlament săptămâna trecută.

Actul normativ vizează completarea articolului 1 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, precum şi modificarea şi completarea OUG nr. 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenţie imediată pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor şi bunurilor acestora, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Legea stabileşte că, în vederea prevenirii atacurilor de urs asupra populaţiei umane şi a pagubelor materiale produse de aceste animale, pentru anul 2024 se aprobă recoltarea unui număr de 426 de exemplare de urs brun, care reprezintă nivel de prevenţie la nivel naţional, şi a unui număr de 55 exemplare de urs brun, care reprezintă nivelul de intervenţie la nivel naţional.

Actul normativ vizează şi creşterea numărului de puncte CIC de la 350 la 400. Punctele CIC reprezintă pragul minim de la care trofeele de vânătoare evaluate sunt reţinute în patrimoniul naţional.

„Pentru menţinerea echilibrului între categoriile de vârste şi sex, precum şi pentru protejarea exemplarelor dominante este interzisă recoltarea exemplarelor a căror blană depăşeşte 400 puncte CIC, precum şi a femelelor însoţite de pui cu vârsta sub 2 ani”, mai prevede legea.

La 15 iulie, plenul Camerei Deputaţilor, reunit în sesiune extraordinară, a aprobat proiectul de lege care vizează măsuri de gestionare a populaţiei de urşi. Actul normativ a fost adoptat de Senat la data de 6 noiembrie 2023. 

Tanczos Barna a adăugat că trebuie pusă în practică vânătoarea şi continuată implementarea pachetului de măsuri iniţiat în timpul mandatului său de ministru al Mediului.

„Trebuie semnate contractele de finanţare pentru gardurile electrice, aplicată intervenţia imediată, continuate studiile de estimare a populaţiei, astfel încât şi în anii următori să se poată emite cotele şi vânătoarea trebuie pusă în practică. Pe termen lung, aceasta este singura modalitate de a gestiona populaţia de urşi, de a reduce conflictele om – urs şi de a preveni o nouă tragedie”, a evidenţiat fostul ministru al Mediului.

Legea introduce cote anuale de vânătoare pentru populaţia de urşi, pe baza unui studiu ştiinţific. Pentru 2024 şi 2025, sunt aprobate cote de prevenţie pentru 426 de exemplare şi cote de intervenţie pentru 55 de urşi bruni. De asemenea, legea prevede că şi în anii următori este obligatoriu să se aprobe noi cote, pe baza estimărilor privind numărul populaţiei de urs. 

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, explica în luna martie 2024 la Consiliul de Mediu de la Bruxelles necesitatea reevaluării stării de conservare a populaţiei de urs brun din Europa. El a menţionat că, în ultimii 20 de ani, în România, 26 de oameni au fost ucişi de urşi şi 274 persoane au fost desfigurate. Recent a murit a 27-a persoană, o tânără atacată de urs în Bucegi, pe traseul montan Jepii Mici.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top