Featured

Udrea a fost adusă în țară. Marian Ceaușescu o așteaptă cu covor roșu la Târgșor

Elena Udrea a fost adusă sub escortă în țară și preluată de la Vama Giurgiu de reprezentanții penitenciarului Târgșor, unde își va ispăși pedeapsa de şase ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute.

Elena Udrea a coborât din duba poliţiştilor bulgari cu cătuşe la mâini şi a fost predată poliţiştilor români.

Udrea este așteptată de foarte prezentul protestatar rezist Marian Ceaușescu la Penitenciarul Târgşor. El a adus un covor roşu pe care l-a întins la intrarea în închisoare, dar şi o pereche de şoşoni de grădină, îmblăniţi, pe care a scris cu markerul „Fug Vuitton”.

La 7 aprilie 2022, judecătorii Alina Ioana Ilie, Oana Burnel, Anca Alexandrescu și Dan Andrei Enescu, cu opinia separată a judecătoarei Hermina Iancu, au respins contestația în anulare a Elenei Udrea și au hotărat menținerea condamnării de 6 ani închisoare a acesteia în dosarul „Gala Bute”, refuzând să aplice Decizia CCR 685/2018 care stabilea că toate condamnările pronunțate de Completurile de 5 judecători nelegal constituite întrucât nu toți membrii lor au fost trași la sorți (cum era cazul Completului de 5 care a pronunțat condamnarea din 2018 a Elenei Udrea) trebuie desființate, iar apelurile rejudecate. Practic, s-a dat întâietate unei decizii a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) care stabilea că deciziile CCR pot fi ignorate dacă există un risc sistemic de impunitate prin prescrierea faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, chiar daca dosarul „Gala Bute” nu prezenta un asemenea risc.

Curtea de Apel de la Sofia a decis pe 10 iunie că Elena Udrea va fi extrădată în România, după aproape două luni după ce fostul ministru al Dezvoltării a fost arestat pe teritoriul Bulgariei.

Ministrul de Interne, Lucian Bode, anunțase ieri că Elena Udrea va fi adusă în țară până în 20 iunie.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top