Actual

Un deputat PSD întreabă statul dacă ia în calcul naționalizarea companiilor rusești din România

De la începutul războiului, UE, alături de foarte multe alte state membre ONU, a impus o serie de sancțiuni asupra Rusiei și a companiilor deținute de oameni de afaceri de origine rusă. Spre exemplu, în Marea Britanie, guvernul se pregătește să naționalizeze companiile subsidiare Gazprom”. Autorul acestei afirmații, deputatul PSD Radu Tuhuț, a cerut un răspuns de la guvernul Ciucă dacă și România ia în calcul asemenea inițiative. Și a primit un răspuns oficial foarte interesant.

Radu Tuhuț, deputat PSD Foto Facebook

„Vă rog să îmi transmiteți dacă România poate acționa în consecință și în interes național pentru a prelua pachetele majoritare de acțiuni ale tuturor companiilor producătoare de energie sau combustibili, care sunt deținute de companii de origine rusă sau de către oligarhi. Vă rog să îmi transmiteți o listă cu toate companiile energetice din România, la care Federația Rusă deține acțiuni în mod direct, prin companii de stat sau prin intermediul oligarhilor” a solicitat recent deputatul, printr-o interpelare parlamentară către ministrul energiei, Virgil Popescu.

Iată ce a răspuns ministrul, zilele trecute: nu se poate, pentru că afacerile private din România ale oligarhilor ruși nu sunt știute de minister, iar pentru naționalizarea activelor Gazprom din România trebuie consens politic.

„La nivelul Ministerului Energiei nu deținem date referitoare la actionariatul companiilor private care activează în domeniul energetic și la care statul român nu are calitatea de acționar.

În ceea ce privește societățile comerciale aflate în subordinea sau sub autoritatea Ministerului Energiei, pînă la acest moment nu au fost relevate legături directe ale co-acționarilor cu oligarhi ruși sau cu alte firme rusești.
Naționalizarea companiilor reprezintă o măsură politică complexă, cu multiple implicații juridice și diplomatice, care necesită un consens politic și o implicare a tuturor instituțiilor aflate în arcul guvernamental.

În ceea ce privește naționalizarea activelor Gazprom din țara noastră, un astfel de demers trebuie analizat și asumat de toți actorii politici, în deplină concordanță cu Constituția și celelalte acte normative incidente, dar în special în concordanță cu prevederile dreptului Uniunii Europene. Fără un astfel de consens, Ministerul Energiei nu poate iniția proceduri de nationalizare sau confiscare, mai ales că nu deține atribuții legale specifice” a explicat Virgil Popescu.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top