Actual

Ziua în care Armatei Române i se prezintă onorul

În fiecare an, la 25 octombrie, este sărbătorită Ziua Armatei României. La 25 octombrie 1944, odată cu eliberarea oraşului Carei, se atingea obiectivul major al momentului întoarcerii armelor de la 23 august 1944, respectiv, acela al eliberării întregului teritoriu de sub ocupaţia germano-maghiară şi anularea consecinţelor dictatului de la Viena din 30 august 1940.

Ziua Armatei României a fost instituită prin Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959.

Ziua Armatei României este marcată prin arborarea Drapelului naţional la sediile instituţiilor militare, ridicarea Marelui Pavoaz la bordul navelor militare maritime şi fluviale şi prin organizarea de ceremonii militare şi activităţi comemorative în garnizoanele din ţară, în teatrele de operaţiuni şi în ţările în care România are acreditaţi ataşaţi ai Apărării, potrivit www.mapn.ro.

Militarii români din teatrele de operaţiuni sărbătoresc, de asemenea, Ziua Armatei României prin organizarea unor ceremonii militare, la care sunt invitaţi şi reprezentanţi ai statelor partenere.

Armata României participă cu efective la diverse misiuni internaţionale de sprijinire a păcii sau umanitare, şi de combatere a terorismului. Misiunile sunt desfăşurate sub egida NATO, UE şi ONU, sau fac parte din angajamente de tip coaliţie internaţională. În prezent, 353 de militari români sunt implicaţi în misiuni internaţionale, conform http://www.defense.ro/misiuni-internationale-1.

Prima acţiune de luptă a Armatei României în afara graniţelor naţionale, de după 1990, a început la 8 martie 1996, alături de contingente ale armatelor statelor membre NATO şi partenere, în teatrul de operaţiuni din Bosnia-Herţegovina, cu Batalionul 96 Geniu. În 2000, Armata României a început participarea la misiunea NATO KFOR din provincia Kosovo, cu personal de stat-major şi, ulterior, cu subunităţi specializate, de nivel companie.

Din anul 2002 şi până la data de 27 iunie 2021, peste 32.000 de militari români, provenind din toate structurile luptătoare ale Forţelor Terestre, Aeriene, Navale, Forţelor pentru Operaţii Speciale şi structurilor de Informaţii Militare, au participat la misiuni şi operaţii internaţionale în teatrul de operaţii din Afganistan. În ianuarie 2002, primele efective de militari români – un pluton de poliţie militară, o aeronavă C130 Hercules şi ofiţeri de legătură au fost dislocaţi în Afganistan, în cadrul operaţiei ISAF, iar în luna iulie 2002, a fost dislocat în teatrul de operaţii Afganistan primul batalion de infanterie românesc într-o misiune de luptă în afara teritoriului naţional după cel de Al Doilea Război Mondial. În perioada 1 mai-27 iunie 2021, 640 de militari români din teatrul de operaţiuni afgan au fost repatriaţi, după ce NATO a hotărât retragerea trupelor din teatrul de operaţiuni, la încheierea misiunii Resolute Support, potrivit www.mapn.ro.

De asemenea, România a participat, cu 838 de militari, între iulie 2003-31 iulie 2009, la eforturile internaţionale pentru stabilizarea Irakului, atât în cadrul Forţei Multinaţionale (MNF-I), cât şi în cadrul misiunii NATO de instruire a forţelor de securitate irakiene (NTM-I).

În cadrul misiunilor din teatrele de operaţiuni, 30 de militari români şi-au pierdut viaţa în acţiuni de luptă, iar peste 200 au fost răniţi.

Sursa: Agerpres

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top