Imediat după ce Nicolae Ciucă a fost desemnat oficial să formeze viitorul Guvern, ziariștii au scris și pro și contra generalului. Însă un caz a atras atenția tuturor pentru că el arăta, practic, o mistificare a biografiei actualului ministru al Apărării, prin eliminarea din interviurile sale publice a unor declarații care, privite în contextul actual, ar fi dus la neîncredere în acesta.
De pe siteul radioului public, Radio România Actualități a dispărut un pragraf din cadrul unui interviu acordat de actualul ministru al Apărării: “Consider atât de sfântă onoare şi demnitatea de a fi fost şeful Statului Major al Apărării încât, indiferent de ceea ce mi s-ar propune, nu voi face altceva. Odată ce ai fost şeful Statului Major al Apărării… Reprezintă demnitatea cea mai mare pentru fiecare dintre noi. Iar eu consider că nu trebuie să fie în niciun fel umbrită această poziţie de activitate în alt domeniu. Nu voi face politică. Voi face tot ceea ce îmi stă în putere şi îmi va îngădui viitorul să sprijin această instituţie. Dar nu dintr-o funcţie publică”.
De asemenea, din articol a dispărut și semnătura autorului – Radu Dobrițoiu – care ulterior consemnării interviului a devenit consilier la Ministerul Apărării Naționale în mandatul lui Nicolae Ciucă.
După ce mai mulți ziariști au remarcat acest fapt, conducerea instituției a dispus o anchetă și a constatat că modificarea a fost făcută în urma unui acces neautorizat la rețeaua informatică, potrivit declarațiilor facute pentru “România Curată” de Liviu Popescu, directorul general al Societății Române de Radiodifuziune.
“Marele suspect ar putea fi, în acest caz, Direcția Generală de Informații a Apărării, serviciul secret al armatei, care ar avea posibilități tehnice de rigoare, ca și interesul de a-și proteja mai-marele într-un moment cheie al careierei acestuia”, scrie InPolitics.
”Radio România investighează în prezent circumstanțele în care a fost modificat pe site-ul RRA un articol din 22 iunie 2018 privindu-l pe gen. Nicolae Ciucă, modificare în urma căreia o parte semnificativă a articolului a fost ștearsă. Din datele noastre, această modificare a avut loc în data de 22 octombrie a.c., la ora 18.13. Până la elucidarea circumstanțelor în care s-a întâmplat acest lucru, Radio România a decis republicarea articolului în cauză în exact aceeași formă în care a fost publicat inițial, la adresa de aici.
Am ales să păstrăm deocamdată pe site articolul modificat la adresa inițială – din rațiuni care țin de investigația internă, în curs, și cea care va urma din
partea organelor abilitate.
Până acum nu există indicii că ar fi fost rezultatul unui proces editorial intern, cu atât mai puțin rezultatul unui act de cenzură în Radio România. Primele date sugerează mai degrabă că este efectul unui acces neautorizat în sistemele Radio România, ceea ce poate constitui o faptă penală, cu repercusiuni majore asupra autroului/autoarei.
În perioada imediat următoare toate sistemele informatice ale Radio România vor face obiectului unui audit de securitate și vom cere și sprijinul instituțiilor cu atribuții în acest domeniu. În funcție de rezultatele acestei investigații vom sesiza – dacă este cazul – organele de urmărire penală abilitate.
Având în vedere potențialul de faptă penală al acestui incident, nu vom putea oferi în perioada următoare amănunte suplimentare, pentru a nu pune în pericol ancheta” se arată într-un comunicat al instituției.
“Radio-ul public califică incidentul drept o greșeală, pentru care prezintă scuze.”, scrie Lucian Davidescu pentru România curată.
Prima fotografie din Afganistan a generalului Ciucă
În disputa pro și contra privind cariera excepțională a ministrului Apărării, despre care se spune că a condus prima bătălie a armatei române dupa cel de-al Doilea Război Mondial, bătălia de la Nissiria, a intervenit și ziaristul Alexandru Căutiș. Acesta a reamintit pe contul său de Facebook că a fost primul care a publicat, în exclusivitate, o fotografie cu generalul Nicoale Ciucă pe câmpul de luptă din Afganistan.
“Un fost consilier prezidențial se întreba azi, făcând pe prostul, cum de a luptat gen. Ciucă în Afganistan, fiind cam grăsuț. Fostul consilier ignoră faptul că pe vremea aceea generalul Ciucă era mai tânăr cu 18 ani, o dată cu înaintarea în vârstă proporțiile schimbându-se.
Mai sugera fostul consilier prezidențial că probabil generalul Ciucă a stat prin bazaruri în Irak. Este nepermis pentru un fost consilier prezidențial să spună astfel de neadevăruri, fiind cunoscut faptul că în lupta de la Nassiria, pe care a condus-o personal, generalul Ciucă luptând efectiv cu arma în mână. Au fost momente de real pericol, în care puțin a lipsit ca tancheta în care se afla angajat în luptă acest general român să fie aruncat în aer. În politica din România se pare că este permis orice, inclusiv să ponegrești oameni și faptele lor demne de laudă. În urmă cu trei ani l-am convins pe domnul Ciucă să-mi dea spre publicare, în premieră, fotografia aceasta făcută de un coleg combatant imediat după încetarea focului în bătălia de la Spin Buldack, la granița dintre Afganistan și Pakistan.”. Fotografia poate fi văzută aici.














































