oua-confiscate-650×435
Actual

1 milion de ouă, confiscate de ANSVSA

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) anunţă că a confiscat şi trimis către unităţi de neutralizare 910.090 de ouă şi că a reexpediat alte 534.077 de ouă cu Salmonella Enteritidis în statul de origine, în urma unor controale efectuate în mijloacele de transport, în magazine, depozite şi centre de ambalare. ANSVA a aplicat şi amenzi de 28.400 de lei.

Reprezentanţi ai Serviciului Control Oficial Siguranţa Alimentelor şi ai Serviciului Antifraudă împreună cu reprezentanţii Inspectoratelor de Poliţie Judeţene şi al municipiului Bucureşti, au efectuat, în perioada 25 octombrie – 6 noiembrie, controale în 73 de mijloace de transport produse de origine animală şi 530 de unităţi de destinaţie a ouălor provenite din statele membre ale UE (23 centre de ambalare ouă, 66 depozite independente, o unitate de procesare ouă şi 440 unităţi de vânzare cu amănuntul), pentru verificarea modului în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare şi de siguranţa alimentelor în transportul, ambalarea, depozitarea şi comercializarea ouălor, precizează ANSVSA.

În urma acestor verificări, inspectorii DSVSA au aplicat amenzi în valoare totală de 28.400 de lei şi au emis o Ordonanţă privind suspendarea temporară a activităţii unei unităţi din judeţul Călăraşi, pentru nerespectarea condiţiilor de igienă şi de temperatură pe durata transportului, respectiv în unităţile de destinaţie a ouălor, pentru marcarea necorespunzătoare şi neînregistrarea tuturor livrărilor de ouă provenite din alte state membre ale UE.

De asemenea, 910.090 de ouă au fost confiscate şi trimise către unităţi de neutralizare, iar 534.077 de ouă, provenite de la o fermă de găini ouătoare, în care s-a depistat prezenţa Salmonella Enteritidis, au fost reexpediate în statul de origine, potrivit News.ro.

Dintre neconformităţile constatate şi sancţionate, ANSVSA menţionează nerespectarea utilizării de mijloace auto autorizate sanitar veterinar pentru transportul ouălor, nerespectarea normelor sanitare veterinare privind condiţiile de igienă şi de temperatură pe durata transportului ouălor, marcarea necorespunzătoare a ouălor provenite din alte state membre ale UE şi destinate comercializării pe piaţa României, neînregistrarea tuturor livărilor de ouă provenite din alte state membre ale UE la nivelul unităţilor de destinaţie.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top