2016_01_28_ciolos2354-10_rsz_crp
Actual

Fostul șef al CNAS, Irinel Popescu, la DNA

UPDATE: Medicul Irinel Popescu a declarat, miercuri, la ieșirea de la DNA, că a fost chemat pentru a lua la cunoștință obiectivele expertizei în dosarul în care este urmărit penal. 

„Am luat la cunoștință obiectivele expertizei și sper ca expertiza să dovedească ceea ce susținem. (…) Este vorba despre expertiza achizițiilor de servicii de asistență tehnică din anul 2009”, a precizat Irinel Popescu.

El a arătat că în acest caz totul s-a făcut legal și nu s-a creat niciun prejudiciu.

Întrebat despre obiectivele expertizei, fostul șef CNAS a răspuns că acestea se referă la faptul dacă s-au îndeplinit condițiile de legalitate și dacă s-a creat sau nu un prejudiciu. „Deci dacă prețul și plata serviciilor au fost făcute în condiții de eficiență economică și la un preț corect”, a explicat acesta.

Medicul Irinel Popescu, fost şef al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), s-a prezentat, miercuri dimineaţă, la DNA pentru audieri, în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu, prejudiciul cauzei fiind estimat la 16 milioane de euro.

Medicul Irinel Popescu a refuzat să facă declaraţii la intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Irinel Popescu, preşedinte al Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate (CNAS) la data faptelor, respectiv ianuarie-decembrie 2009, Maria Constantinescu, director general adjunct , Lucian Istvan, director la Direcţia Tehnologia Informaţiei şi Liliana Maria, director la Direcţia Juridic, toţi având funcţiile menţionate la data comiterii presupuselor fapte, sunt cercetaţi în acest dosar pentru abuz în serviciu, potrivit Mediafax.

De asemenea, Vasile Ciurchea, preşedinte al Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate (CNAS) în perioada 2007-2009, Valeriu Simion, vicepreşedinte al CNAS, Leana Stoea, director general adjunct al instituţiei, Mihai Bejat, director la Direcţia Tehnologia Informaţiei din cadrul CNAS şi Ovidiu Munteanu, director la Direcţia Juridic şi Contencios din cadrul CNAS , toţi deţinând funcţiile menţionate la data comiterii presupuselor fapte, sunt acuzaţi de abuz în serviciu.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top