Şi eu cred, precum Sorin Lavric, că cine scrie zilnic nu e scriitor.

Jurnal Floriana Jucan

Jurnal

Că avem nevoie de timpi morţi şi de întoarceri în subteranele interioare.
Aşa încât, îngăduiţi-mi tăcerea mâinilor de data asta şi lăsaţi-mă să zbor spre…San Francisco. Va scriu când ajung.
Fii prietenul Operei!Dumnezeu a salvat-o de la moarte, în copilărie, când s-a îmbolnăvit de febră tifoidă.Pregătise pentru ea un destin în care Giuseppe Verdi a aplaudat-o, Puccini i-a compus Tosca, iar Regele Carlos al Portugaliei i-a scris:  „Admir artista, dar iubesc femeia".Pentru toate succesele mulţumea, înainte de fiecare intrare în scenă, aprinzând o lumânare la icoana Maicii Domnului.
Ei îi datorăm, în mare măsură, gloria României în lumea artei lirice, dar şi înfiinţarea Operei Naţionale Bucureşti.Au trecut mulţi ani de atunci şi, ajungând în zilele noastre, legenda Haricleei Darclée ar trebui să ne motiveze pentru susţinerea Operei.Măcar o dată în viaţă ne-a emoţionat, chiar şi auzită din întâmplare, vocea lui Pavarotti sau drama din viaţă şi din voce a Mariei Callas.Mulţi dintre noi, cei îndrăgostiţi autentic de această formă înaltă de artă, am străbătut mii de kilometri pentru a fi acolo la o reprezentaţie a Traviatei sau a Flautului fermecat, dorindu-ne ascuns ca măcar unul dintre copiii noştri să devină o stea aplaudată de lumea întreagă.Eugenia Moldoveanu, Mariana Nicolesco sau Angela Gheorghiu ne-au hrănit visele.
Pentru emoţia pe care ne-a dăruit-o, pentru vibraţiile sufleteşti pe care le-am simţit aşezaţi în fotoliul de catifea roşie, pentru datoria pe care o avem de-a sprijini şi de-a ne salva de la tehnologia de plastic, care ne transformă din ce în ce mai mult în roboţi umani, Opera are nevoie de noi.
Acesta a fost Apelul pe care revista Q Magazine l-a transmis mai multor personalităţi publice, cerându-le să ajute promovarea Operei Naţionale Bucureşti, prin cedarea imaginii lor într-o campanie de sensibilizare a opiniei publice, de mobilizare a spiritului, a emoţiei sufleteşti, dar şi de strângere a unor fonduri pentru a ajuta ONB.Multe dintre acestea au accepxat şi le veţi vedea în paginile revistei, precum şi în alte mijloace de media. Într-o societate care este gata să plătească sute de mii de euro pentru maşini ostentative sau zeci de mii de euro pe poşete cu siglă preţioasă, Opera nu cere mai mult decât îi poţi tu oferi!  Accepxă să fii parte din acest demers, donând cât poţi în conturile Asociaţiei „FRIENDS OF OPERA": CUI: 25121407, IBAN: RO27RNCB0071115063750001 (lei)  sau  IBAN: RO97RNCB0071115063750002 (euro), deschise la BCR Plevnei, Bucureşti. Cel care va face donaţia cea mai importantă va deveni testimonial n campania publică a „Prietenilor Operei". 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top