Românii care  merg în străinătate, în ţări cu riscuri pentru securitatea sau siguranţa lor fizică, vor fi alertaţi prin SMS privind riscurile la care se expun, cu ajutorul unui serviciu lansat, luni, la MAE, în prezenţa premierului Victor Ponta.

Externe

Ministerul Afacerilor Externe a lansat Serviciul de alertă prin SMS pentru cetățenii români care călătoresc în străinătate

Serviciul a fost realizat prin cooperarea MAE cu firmele de telefonie mobilă Cosmote, Orange, RCS&RDS şi Vodafone. Cetăţenii români care călătoresc în străinătate şi deţin un telefon mobil cu roaming la una dintre cele patru companii vor primi de la intrarea pe teritoriul ţării respective, pe lângă obişnuitul mesaj de bun-venit în limba maternă şi un SMS privind situaţia de risc şi informaţii privind datele de contact ale celei mai apropiate misiuni diplomatice a României şi ale MAE, transmite Mediafax.

“Îmi plac aceste proiecte, când sectorul privat lucrează împreună cu cel de stat. Sper ca românii să beneficieze cât mai repede de acest serviciu (…) Vreau doar să felicit MAE şi cei patru mari operatori pentru un program care poate părea că nu va fi folosit de foarte mulţi oameni, dar cei care vor ajunge în aceste ţări, îl vor aprecia foarte mult”, a declarat Victor Ponta, prezent la inaugurare.

“Sper ca data viitoare să primesc şi eu un astfel de SMS”, a spus primul ministru în engleză, râzând,  amintindu-și că atunci când a fost în vizită în Afganistan, la Kandahar, nu a primit un astfel de SMS.

La eveniment au participat şi reprezentanţi ai companiilor menţionate şi ai Autorităţii de Reglementare în domeniul telefoniei mobile, ministrul de Externe, Titus Corlăţean, ministrul Comunicaţiilor, Dan Nica, şi preşedintele CNA, Răsvan Popescu.

Ministrul Corlăţean a precizat că serviciul va funcţiona în ţări cu risc de conflict armat din Orientul Mijlociu, cum ar fi Siria, dar şi în ţări cu fenomene meteorologice şi naturale periculoase, cum a fost Islanda, în timpul erupţiei vulcanului, în urmă cu câţiva ani.

Costurile serviciului sunt foarte reduse, datorită parteneriatului cu operatorii de telefonie mobilă, iar abonamentul lunar pe care îl va plăti MAE nu va depăşi câteva sute de euro pe lună, a mai declarat Corlăţean.

 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top