“De câteva zile, s-a instalat panica în propaganda și grupurile de presiune arondate domnului Băsescu.
Toată munca din ultimii ani de “pregătire” a dosarului ICA, în care, în lipsa oricăror probe, sunt acuzat de “influențe telepatice” (nu e glumă, sunt argumente invocate în rechizitoriu) pare că se irosește pentru că nu am depus jurământul de parlamentar și dosarul nu ar putea ajunge la cei “instruiți” să îl “rezolve”. În astfel de momente, în care lucrurile par că nu merg cum își doresc, persoanele din titlu își pierd controlul și încep, pur și simplu, să-și ridice poalele în cap și să strige: “Război civil!”, “Lovitură de stat” și alte asemenea îndrăgite refrene.
Traiane, Monica, harnici propagandiști, liniștiți-vă! Eu imi doresc mai mult decât voi ca acest dosar să se tranșeze cât mai rapid. Recentele experiențe de la tribunalul București, unde instanța a evitat să asume o decizie, invocând constant obstacole procedurale, sunt lămuritoare: în acest caz nu se pot pronunța decât cei “aleși”. Atunci, să nu mai pierdem vremea, să îi lăsăm să se pronunțe! După atâta timp, tot nu ați înțeles că eu nu mă ascund? Spre exemplu, când am considerat că se impune suspendarea, mi-am asumat public acest punct de vedere. Avem atâta experiență “împreună”, ați fi putut învăța ceva până acum. Nu lăsați ura să vă întunece discernământul. Stiți foarte bine, dacă un parlamentar nu poate depune jurământul (din motive medicale) în ziua special dedicată acestei proceduri, trebuie să aștepte până la prima ședință de plen a Camerei în care a fost ales. Încă nu a fost o altă ședință de plen a Senatului. Dar va fi cât de curând și totul se va rezolva.
Acum, după ce v-am explicat că v-ați alarmat degeaba, respirați usurați, relaxați-vă.
Dar, totodată, nu vă faceți iluzii: orice tentativă de a folosi justiția ca armă politică poate fi prevenită sau sancționată cu mijloace legale și democratice. Iar toți cei responsabili de un abuz, vor răspunde legal și democratic. Așa se întâmplă într-un stat de drept. Iar România este și trebuie să rămână un stat de drept”, scrie Dan Voiculescu pe blogul personal într-o postare intitulată “Pentru liniștea domnului Băsescu, a doamnei Macovei, a altor distinse doamne și competenți domni…”.















































