Săptămâna trecută, Ponta s-a întâlnit cu Lakshmi Mittal, care se află în fruntea celui mai mare producător de oțel din lume și care i-a semnalat premierului că grupul are probleme serioase legate de costurile mari cu energia în toată Uniunea Europeană.
„Politicile noastre sunt de sprijin pentru combinatul de la Galați, însă depind și de politica UE, trebuie să respectăm regulamentele europene. Suntem între ciocan și nicovală, dar nu trebuie să riscăm un infringement”, a spus Ponta.
Ajutoarele de stat în sectorul siderurgic sunt interzise în UE, însă oficialii din țările comunitare vor discuta mâine, la Consiliul European, pe tema unui eventual sprijin.
Piața oțelului s-a prăbușit
ArcelorMittal, al doilea mare consumator de energie din România, se confruntă cu problema costurilor mari cu achiziția electricității, în special din cauza subvențiilor uriașe, de zeci de milioane de euro pe an, pe care trebuie să le plăteasca energiei regenerabile.
Problemele sunt însă de anvergură europeană. În plus, cererea și prețurile pe piața oțelului au scăzut foarte mult în ultima perioadă, astfel că mai multe combinate siderurgice din UE au fost nevoite să închidă sau să reducă producția.
Cel mai grav este că toate aceste combinate au zeci de mii de angajați, astfel că Bruxellesul se gândește să lase la o parte principiile ajutoarelor de stat ilegale și să permită sprijin social pentru aceste uzine.
La Galați lucrează peste 8.000 de salariați în fostul combinat Sidex.
Alte regiuni ale globului sunt mai competitive
Întrebat dacă Mittal a amenințat că se va retrage din România dacă nu primește sprijin, Ponta a ezitat câteva secunde.
„Nu în mod direct”, a răspuns premierul. „A vorbit de posibilitatea de a se retrage din UE, dacă prețul energiei în UE este mai mare decât în alte regiuni ale globului”, a continuat el.
















































