România va extrage și va exporta gazele din Marea Neagră în 2018-2019, iar consumul intern al țării va fi asigurat din gaze de sist, a declarat președintele Traian Băsescu, într-un interviu acordat seara trecută postului de televiziune Digi24.

Actual

Băsescu: Românii vor consuma gaze de șist în 2018-2019

El a fost întrebat care este planul B al României după eșecul proiectului Nabucco.
„România va exploata gaze din Marea Neagră înainte de momentul când ar fi fost gata Nabucco, dacă s-ar fi găsit finanțare și ne-am fi apucat anul viitor de construcția conductei. În 2018-2019, România va fi capabilă să exporte și va utiliza la intern gaze de șist, care sunt mult mai ieftine”, a precizat președintele.

Nabucco ne-ar fi ajutat la exportul gazelor
El a explicat că România a susținut cu tărie proiectul Nabucco întrucât prin această conductă s-ar fi realizat și exportul gazelor din Marea Neagră, iar România ar fi trebuit să construiască o infrastructură mai scurtă, doar de la zăcământ până în sudul țării, pe unde ar fi trebuit să treacă gazoductul.
Însă, acum, Transgaz și investitorii din Marea Neagră vor trebui să pună mână de la mână pentru a construi întreaga infrastructură necesară, a mai spus Băsescu.
Americanii de la ExxonMobil, cea mai mare companie petrolieră din lume, și austriecii de la OMV, proprietarii Petrom, explorează un perimetru de mare adâncime în Marea Neagră.
Rezultatele preliminare arată existența în acel câmp a unor zăcăminte de gaze care ar acoperi consumul țării timp de 6 ani.
Programul de explorare necesită costuri de circa un milion de dolari pe zi, întrucât apele sunt foarte adânci.
Investițiile totale pentru dezvoltarea acestui perimetru sunt estimate la 3-10 miliarde de dolari.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top