Venetici şi vecini pentru Europa: există viaţă şi după Vilnius

La cinci ani distanţă Europa şi Moscova încă îşi mai dispută micile state tampon dintre ele, aşa cum a demonstrat-o proaspătul summit de la Vilnius.

Drept modalitate de angajare a statelor din ceea ce generic numim Europa de Est, Polonia împreună cu Suedia au creat în 2008 Parteneriatul Estic-PA. (Lansarea oficială a avut loc în mai 2009 la Praga).

Pachet de măsuri politice şi economice, scopul său este acela de a 1) asigura o vecinătate răsăriteană favorabilă Bruxelles-ului; 2) de a pregăti eventualele candidate la Uniunea Europeană, constituindu-se într-un instrument de preaderare.

Prezenţa rusească nu a rămas doar geografic-pasivă, ci a trecut la o veritabilă ofensivă pentru recâştigarea fostelor dominioane. Evoluţiile recente de pe scena ce intră sub incidenţa Parteneriatului, condensate în Summitul de la Vilnius au demonstrat un rezultat mixt. Bilanţul gri valoric denotă o Ucraină sfâşiată intern între doi poli de putere; o Armenie care a oprit procesul de aderare  şi cupletul Republica Moldova- Georgia care şi-a confirmat vocaţia europeană.

Pentru Bucureşti este un prilej de bucurie că cealaltă Românie transpruteană vorbeşte acelaşi limbaj geopolitic

Pentru a da voce dezbaterilor aferente evoluţiilor din ultimul timp, Institutul European din România a organizat evenimentul Uniunea Europeană şi vecinătatea sa în sala Fortuna a Hotelului Intercontinental în data de 12 decembrie 2013.

Invitaţi au fost ambasadori, universitari precum şi analişti, în special români şi polonezi. Printre numele româneşti se pot menţiona: Vasile Puşcaş, profesor de relaţii internaţionale la Cluj şi fost negociator-şef cu UE din partea României; Iulian Fota, consilier prezidenţial pe probleme de securitate; Mihnea Constantinescu, ambasador cu însărcinări speciale pentru Securitatea Energetică din partea guvernului României; Iulia Matei, director general adjunct al Departamentului UE din MAE; Agnes Nicolescu, şef al departamentului studii şi analizelor al IER; Oana Popescu, analist politic şi consultant de afaceri dar şi director al platformei Global Focus; Leonard Orban, fost negociator-şef adjunct al României cu UE în anii 2001-2004 şi primul comisar european român (pe teme de multilingvism). Numitorul comun al dezbaterilor a subscris unui pesimism moderat care a salutat succesele PA,  recunoscând eşecurile şi abordările deficitare de până acum.

Umbrela sub care se pot subsuma toate celelalte alocuţiuni a fost afirmaţiei Iuliei Matei, care a statuat misiunea PA drept „un spaţiu de securitate democratică” – chintesenţă a crezului că liberalismul politic şi cel economic pot ameliora jungla internaţională şi întreţine un cod al cooperării durabile printre state.

Fiecare panelist a dat întărit ideea că există viaţă şi după Vilnius în ceea ce priveşte dialogul dintre Europa şi spaţiul răsăritean, însă succesul acestui dialog depinde de învăţămintele care vor fi trase din lecţia trecutului recent. Două tipuri de vini şi două  soluţii au fost expuse.

La capitolul <cine/ce a fost de vină?> Leonard Orban şi Mihnea Constantinescu au vorbit despre insuficienţele acţiunilor româneşti. Amândoi, independent, au fost de acord  că europenitatea nu este doar adeziunea administrativă, formală la un conglomerat de state ci un proces pe care fiecare care membru trebuie să îl parcurgă. Atâta timp cât România, prin absenţa statului de drept şi a neputinţei de a accesa fondurile europene nu reconfirmă vocaţia occidentală Bucureştiul nu poate fi un model de urmat  pentru vecinele sale din Parteneriatul Estic.

Oana Popescu şi Vasile Puşcaş şi-au îndreptat criticile către modul în care Bruxelles-ul a ales să privească estul european: un bloc unitar, o periferie geografico-economică omogenă, fără a ţine cont faţă de particularul din fiecare ţară.

S-au propus de asemenea şi soluţii. Dl. Mihnea Constantinescu a vorbit despre cuplarea infrastructurii energetice europene cu cea din Ucraina, astfel încât aducerea Kievului spre vest să nu fie doar declarativă ci să aibă şi o bază materială.

Anita Sobjak, cercetător la Institutul Polonez pentru Afaceri Internaţionale din Varşovia şi-a îndreptat atenţia spre debirocratizare şi finanţarea de proiecte. Domnişoara Sobjak a subliniat necesitatea simplificării procedurilor de accesare de proiecte de către partea ucraineană precum şi mai buna calibrare a direcţiilor de finanţare cu nevoile locale ale ucrainenilor.

Nimic nou pe frontul de Est?

După cum demonstrează cele mai recente dezvoltări istoria nu s-a oprit la Vilnius din nici un unghi. Rusia¸ în maniera-i caracteristică îşi continuă ofensiva printr-o combinaţie de spectacol al forţei şi promisiuni financiare. Instalarea de rachete Iskender în enclava Kaliningrad şi vizita ministrului de externe Lavrov în Ucraina cu promisiunea unui împrumut de 11 mld euro (15 mld.$) exprimă noţiunea de smart power în percepţia Kremlinului.

De partea occidentală, diplomaţii germani şi poloni nu îşi îngăduie un moment de respiro pentru a nu pierde partida. Forumul polono-ucrainian „Quo Vadis Ukraine” din 5 decembrie sau vizita reconfirmatului ministru de externe german, Frank-Walter Steinmeier la Varşovia pe 19 decembrie fac parte din managementul crizei. Întâlnirea dintre Steinmeier, preşedintele polon, Bronislav Komorovski şi ministrul său de externe, Radek Sikorski denotă însă un optimism greu încercat.

„Suntem amândoi interesaţi ca situaţia să nu escaladeze/derapeze. Dacă Ianukovici dorea să găsească o soluţie la problemă ar fi făcut-o demult. Dar pur şi simplu nu doreşte găsirea unei soluţii”, sunt vorbele lui Sikorski.

Poate mai interesantă decât atât se dovedeşte a fi aserţiunea Angelei Merkel din 18 decembrie, anume că legăturile Kievului cu Moscova nu ar trebui să îl împiedice pe primul să privească şi înspre Apus, relatează BBC şi Deutsche Welle-România (21 decembrie). Să fie discursul doamnei Merkel o mostră de realpolitik similar cu cel al marilor puteri când s-a împărţit Polonia în secolul XVIII: adică în loc de un Parteneriat Estic, Germania preferă să facă  un 50%-50% cu Rusia?! Sfere de influenţă flexibile peste capul Bruxelles-ului sau cuplului suedo-polon ce au iniţiat PA în 2008?

Ori poate că Germania se foloseşte de relaţiile preferenţiale cu ursul rusesc pentru a inaugura alte soluţii diplomatice. Nimic nu interzice ca Europa să aibă contacte şi angajamente discrete cu naţiuni terţe, fără mari promisiuni („scaled-down relationship”), arată analistul Nicu Popescu pentru EU Observer.

Mai multă claritate

Viitorul apropiat va dovedi cine vorbeşte mai tare cu regimul Putin: Berlinul sau Bruxelles-ul.

Dar poate că borna numită Vilnius ar trebui să fie un motiv suplimentar pentru introspecţie din partea elitelor europene:  ce îşi doresc cu adevărat de la proiectul comunitar? A devenit extinderea continuă destinul manifest în lipsa altor ţeluri; expresia nevoii de autogratificare pentru a compensa alte tare interne? Valurile succesive de extindere sunt mult prea rapide pentru ca procesul de europenizare să poate ţine pasul. Diversitatea în locul aprofundării nu este soluţia reuşitei la examenul istoriei. De aceea probabil că Europa trebuie să îşi clarifice propria identitate, eventual prin contrast cu vecinii şi străinii/veneticii de la porţile sale.