Normele la pachetul de servicii de bază vor fi finalizate împreună cu reprezentanţi ai medicilor de familie, în cadrul unui grup de lucru tehnic care va fi creat săptămâna viitoare, informează Ministerul Sănătăţii (MS).

Actual

Ministerul Sănătăţii: Normele la pachetul de bază, elaborate împreună cu medicii de familie

 

Decizia privind alcătuirea acestui grup de lucru a fost luată sâmbătă, la o întâlnire pe care ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, şi secretarul de stat Adrian Pană au avut-o cu reprezentanţii Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF) şi ai Federaţiei Patronatelor Medicilor de Familie (FPMF).

Potrivit MS, principala temă de discuţie a întâlnirii a fost implementarea pachetului de servicii medicale de bază, în special capitolul de asistenţă medicală primară.

Ministrul Sănătăţii le-a transmis interlocutorilor că MS îşi doreşte, prin implementarea pachetului de servicii medicale de bază, ca medicul de familie să devină principala verigă în relaţia pacientului cu sistemul sanitar şi, totodată, să contribuie semnificativ la reconsiderarea rolului prevenţiei.

De asemenea, Eugen Nicolăescu le-a acordat reprezentanţilor medicilor de familie garanţia că vor fi participanţi activi la elaborarea normelor pachetului de servicii medicale de bază, astfel încât toate prevederile să fie în acord cu politica de sănătate elaborată de MS şi cu recomandările specialiştilor.

“În acest sens, s-a convenit ca săptămâna viitoare să se creeze un grup de lucru tehnic, format din specialişti ai MS, reprezentanţi ai SNMF şi ai Federaţiei Patronatelor Medicilor de Familie, pentru a finaliza normele la pachetul de bază din perspectiva medicinei de familie”, arată MS.

Pe de altă parte, Nicolăescu le-a transmis reprezentanţilor medicilor de famillie că până la implementarea pachetului de servicii medicale de bază, la 1 aprilie, conducerea MS va continua seria de videoconferinţe cu factorii implicaţi la nivel local, astfel încât noile reglementări să poată fi cunoscute, însuşite şi aplicate în mod corect.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top