Organizatorii Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci au oferit un spectacol impresionant de aproape trei ore având ca subiect principal istoria şi cultura Rusiei, vineri seară, pe Stadionul Fişt, în prezenţa unor lideri mondiali şi a mii de sportivi.

Stiri

Festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Soci în imagini

 

Sub privirile a zeci de mii de spectatori, între care şi mai mulţi lideri mondiali, au fost celebrate opt perioade istorice şi mândriile culturii ruse, o epopee împărţită în trei acte: Rusia medievală, Imperiul, apoi secolul XX. Au fost omagii oraşelor Kostroma, vârf de lance al rezistenţei în faţa invaziilor mongole şi tătare, Sankt Petersburg şi Moscova, lui Petru cel Mare şi avangardei artistice de la debutul secoului XX, ce i-a avut în prim-plan pe Kazmir Malevici şi Serghei Eisenstein. Nu au fost uitate nici balurile imperiale şi Reconstrucţia, în spectacolul susţinut de 9.000 de persoane, între care 3.000 de artişti, şi la care au fost folosite 22,5 tone de artificii.

6 1 2 3 4 5

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top