Solicitarea SGG a fost transmisă luni, iar răspunsul a fost formulat tot în cursul acestei luni, au precizat oficialii Guvernului.
Primarul Sibiului a fost desemnat vineri, de PNL, pentru funcţiile de vicepremier şi ministru de Interne.
Premierul a declarat anterior agenţiei MEDIAFAX că îl propune, luni, pe Klaus Iohannis la conducerea Ministerului de Interne, deoarece la această instituţie este nevoie de o situaţie clară, de stabilitate, şi că problema funcţiei de vicepremier va fi discutată rapid în USL
Liderul PNL Klaus Iohannis a declarat, luni, că îşi reafirmă determinarea pentru a deveni vicepremier, menţionând că va face toţi paşii ceruţi de lege pentru acest lucru şi precizând: “Acest lucru este treaba mea şi nu am neapărat nevoie de sfaturi decât dacă le cer”.
“Vreau să clarific că acest lucru e treaba mea şi nu am nepărat nevoie de sfaturi decât dacă le cer eu. Pe de altă parte, e clar că noi, PNL, nu vom merge niciunde să cerem o lege pentru un om şi nici eu nu am de gând să intru într-o situaţie discutabilă. Reafirm determinarea mea de a deveni vicepremier şi ministru de Interne şi voi face toţi paşii ceruţi de lege pentru a fi şi în legalitate şi a clarifica orice discuţie care s-ar pune înainte de a deveni vicepremier şi ministru”, a spus primarul oraşului Sibiu.
El a spus că va face orice pas este nevoie pentru fi în legalitate.















































