Dacă v-au plăcut filmele Hot Fuzz, Shaun of the Dead sau The World’s End, atunci cu siguranță veți aprecia cel mai nou film în care joacă unul dintre cei mai buni comici în viaţă, Nick Frost. Cuban Fury, în original, este un film dulce şi haios despre cum ar trebui să ne urmăm visele şi să nu ne lăsăm intimidați de nimic.
Este un bun exemplu de cum ar trebui să ne încurajăm copiii să facă ceea ce îi pasionează fără să ţină cont de prejudecăţile altora. Căci altfel ar fi fost viața adolescentului Bruce Garrett, care la 13 ani se pregătea să devină campion de salsa, dacă niște copii răi nu l-ar fi umilit. Aşa însă, trec 25 de ani, Bruce (Frost) uită de focul din călcâie şi se complace în zona lui de confort, grăsuţ şi timid în relațiile cu femeile. Dar apare Julia (Rashida Jones), noua lui şefă, de care Bruce se simte atras şi căreia îi place să danseze salsa. Dar timiditatea e boală grea şi doar avansurile grosolane ale colegului său nesuferit Drew (Chris O’Down) la adresa Juliei îl vor face pe Bruce să se descătușeze. Aşa grăsuţ, dar cu un ajutor de nădejde din partea surorii lui şi a fostului său antrenor (Ian McShane), Bruce dansează spre inima alesei lui.
Cuban Fury nu este ca alte filme despre dans. Nu vă așteptați să vedeți un Dirty Dancing sau Dance with Me. Este un film cald despre cum să îţi depăşeşti timiditățile şi să dai tot ce ai mai bun din tine. Vă mai spun doar atât, filmul este făcut după o idee originală a lui Nick Frost. Enjoy!














































