Actual

Catedrala Mântuirii Neamului, sfințită astăzi

UPDATE: Actul de sfințire a Catedralei Mântuirii Neamului sau Catedrala Națională, citit după oficierea slujbei de târnosire din 25 noiembrie 2018 de Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul, semnat de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, Patriarhul Daniel și de toți ceilalți ierarhi slujitori.

Act de sfințire

„Cu vrerea Tatălui, cu lucrarea Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, în anul Centenar 2018, a fost sfințit Altarul Catedralei Mântuirii Neamului sau Catedrala Națională, cu hramurile Înălțarea Domnului (Ziua Eroilor) și Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României.

Necesitatea construirii unei Catedrale Naționale în Bucureşti s-a resimțit mai ales după Războiul de Independență din 1877-1878. Iar după proclamarea României ca Regat, în anul 1881, Regele Carol I al României a înaintat Camerei Legislative, în anul 1884, un proiect de lege privind construirea unei Catedrale creştin-ortodoxe în București.

Deși, inițial, Parlamentul a prevăzut pentru construirea acestui lăcaș de cult 5% din bugetul ţării, acest fond nu s-a mai realizat, fapt pentru care în anul 1900 s-a organizat o subscripție publică pentru colectarea de fonduri, demers întrerupt de izbucnirea Primului Război Mondial (1914-1918).

După Marea Unire din 1918, necesitatea înălțării unei Catedrale în Capitala ţării, ca recunoştinţă adusă lui Dumnezeu pentru înfăptuirea României întregite, a fost susținută atât de Mitropolitul primat Miron Cristea, cât și de Regele Ferdinand (1920). Astfel, după înființarea Patriarhiei Române în anul 1925, s-au purtat numeroase discuții cu privire la amplasamentul viitoarei catedrale și au fost propuse mai multe proiecte arhitecturale.

Prin urmare, în ziua de 11 mai 1929, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea, a săvârșit slujba de sfințire a locului stabilit la poalele Dealului Mitropoliei, eveniment la care au participat membrii Regenţei, ai Guvernului, slujitori ai Bisericii, ofițeri şi mulţime de credincioşi. Toate eforturile, însă, n-au fost încununate de succes, din cauza crizei economice, a izbucnirii celui de-Al Doilea Război Mondial și apoi a instaurării regimului comunist.

După anul 1990, proiectul Catedralei a fost reluat de vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist Arăpașu, care, deși, în anul 1999, a sfinţit locul din Piața Unirii pentru noua Catedrală, a întâmpinat numeroase dificultăți și ostilități prin mutări repetate ale amplasamentului Catedralei în diferite zone ale Capitalei, până la stabilirea definitivă a acestuia în Dealul Arsenalului (2005).

Împlinind dorința înaintașilor săi, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, după întronizarea sa ca Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române (30 septembrie 2007), a reluat cu prioritate proiectul Catedralei Mântuirii Neamului și a săvârșit slujba de punere a pietrei de temelie pe amplasamentul din Dealul Arsenalului, la 29 noiembrie 2007, în ajunul sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României.

După numeroase demersuri pregătitoare (2008-2010), Patriarhia Română a demarat lucrările de construcție la sfârșitul anului 2010, atent supravegheate de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care a avut consultări frecvente cu specialişti în domeniu şi cu echipa de coordonare desemnată de Patriarhia Română, proiectanții și executanții lucrărilor.

Pentru sfinţirea Altarului Catedralei Naţionale, în anul 2018, au fost realizate Sfânta Masă, vitraliile din Sfântul Altar, mozaicurile catapetesmei, obiecte de cult, veșminte liturgice ş.a. Tot în acest an, la 3 septembrie 2018, Patriarhul României a sfințit cele șase clopote, fabricate în atelierele Grassmayr din Innsbruck, Austria, clopotul cel mare, dedicat Eroilor Neamului, având greutatea de 25 tone.

Aceste lucrări au fost realizate printr-o conlucrare rodnică între Patriarhia Română și autoritățile Statului Român (Guvernul României, Primăria Municipiului București, alte Primării din Capitală şi din ţară, și câteva Consilii județene), precum și cu ajutorul ierarhilor, clerului, monahilor și credincioşilor mireni.

Slujba de târnosire a fost săvârșită în ziua de duminică, 25 noiembrie 2018, de către Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Arhiepiscopul Constantinopolului – Noua Romă și Patriarh Ecumenic, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României şi Înaltpreasfinţitul Părinte Hrisostom, Mitropolit de Patra (Grecia), împreună cu un numeros sobor de ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și ai altor Biserici Ortodoxe surori, preoți și diaconi, în prezența reprezentanților autorităților de stat centrale și locale, a unor invitaţi şi a multor clerici şi mireni din ţară şi din străinătate.

Binecuvântează, Doamne, pe ctitorii, binefăcătorii, slujitorii și închinătorii acestei Sfinte Catedrale și pe întreg poporul român de pretutindeni!”

 

Sursa: Basilica.ro 

 

UPDATE: Aproximativ 30.000 de oameni şi 2000 de invitaţi asistă duminică dimineaţa la slujba de sfinţire a Catedralei Mântuirii Neamului, printre oficialităţile prezente numărându-se premierul Viorica Dăncilă şi preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, precum şi numeroşi oameni politici şi de cultură.

Mulţi dintre cei care asistă la eveniment pe platoul din faţa Catedralei Mântuirii Neamului au venit, din toată ţara, îmbrăcaţi în costume populare şi cu steaguri tricolore şi ale Patriarhiei.

Slujba de sfinţire este oficiată de Patriarhul Ecumenic, Bartolomeu, Patriarhul BOR, Daniel, Mitropolitul de Patra, Hrisostom, membrii ai Sfântului Sinod al BOR, preoţi şi diaconi.

 

Numeroşi credincioşi din ţară şi de peste hotare sunt aşteptaţi duminică la Slujba de Sfinţire a Catedralei Naţionale, la care, alături de Patriarhul Daniel, va oficia Patriarhul Ecumenic, Bartolomeu, însoţit de o delegaţie a Patriarhiei Ecumenice, precum şi delegaţia Bisericii Ortodoxe a Greciei, condusă de Mitropolitul de Patra, Hrisostom.

Citește și: Zorii Catedralei

Momente dinainte de inceperea sfintirii Catedralei Neamului (2)

Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Patriarhiei Române, duminică, începând cu ora 8,00, va fi săvârşită Slujba Acatistului Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina în Catedrala Naţională, urmată la ora 9,00 de Slujba de Sfinţire a Altarului Catedralei Naţionale. La sfârşitul slujbei se va citi Actul de sfinţire.

 

Catedrala Mantuirii Neamului, pregătită de sfințire

Sfânta Liturghie va începe la ora 10.30 şi va fi săvârşită în interiorul Catedralei Naţionale. La ora 13.00, racla cu Cinstita Mână a Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României şi racla cu moaştele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina vor fi aşezate la ieşirea din Sfântul Altar al Catedralei Naţionale pentru a fi cinstite de către credincioşi, după închinarea acestora în Sfântul Altar.

Catedrala Mantuirii Neamului, pregătită de sfințire 3

Potrivit Patriarhiei, credincioşii care doresc să participe la slujba de sfinţire a Altarului Catedralei Naţionale sunt aşteptaţi pe esplanada din faţa Catedralei Naţionale, unde vor putea urmări slujba Sfintei Liturghii pe ecranele special montate.

Catedrala Mantuirii Neamului, pregătită de sfințire 10

„Conform spaţiului interior disponibil, în timpul Sfintei Liturghii vor avea acces în interiorul Catedralei cei 2.000 de invitaţi oficiali. Însă, după finalul Sfintei Liturghii, toţi credincioşii pelerini ortodocşi prezenţi vor avea acces în Catedrală, atât în ziua sfinţirii (25 noiembrie), cât şi în zilele următoare (26-29 noiembrie, “zilele sfinţirii”), având posibilitatea să se închine în Sfântul Altar, nou sfinţit”, precizează sursa citată.

Catedrala Mantuirii Neamului, pregătită de sfințire 17

În acelaşi cadru, în seara zilei de duminică, începând cu ora 18,30, va avea loc un Concert extraordinar, la Sala Palatului, organizat de Centrul de presă Basilica al Patriarhiei Române, cu participarea Grupului psaltic „Tronos”, a Orchestrei reprezentative a Armatei Române şi a Orchestrei Naţionale „Lăutarii din Chişinău”.

Mircea Florescu / Basilica.ro 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top