Mircea Drăghici, cel propus de Viorica Dăncilă pentru funcția de ministru al Transporturilor, a urmat exemplul Liei Olguța Vasilescu.
Citește și: Kovesi neagă tot
Pe pagina sa de Facebook, Drăghici a anunțat că își retrage candidatura pentru a ocupa fotoliul de ministru la Transporturi.
„Am luat decizia de a-mi retrage candidatura pentru funcția de Ministru al Transporturilor. Cred cu tărie că lucrurile importante se fac nu doar cu viziune, muncă și perseverență, dar și cu sacrificii. Am fost dintotdeauna și voi rămâne un om de echipă și vreau să mulțumesc tuturor colegilor din CEx pentru încredere și susținere.
Îmi doresc un Minister al Transporturilor performant, cu mari proiecte deblocate, cu un plan de investiții și cu o strategie coerentă și sustenabilă și pentru acest deziderat voi continua să îmi pun la dispoziția colegilor sprijinul și experiența, indiferent de poziția sau funcția în care mă aflu. Cred că e responsabilitatea întregii clase politice să nu uite că se află în slujba românilor și a țării, unde nicio miză personală nu își are locul”, a scris Mircea Drăghici pe pagina sa de Facebook.
Decizia lui Drăghici vine la trei zile după ce Lia Olguța Vasilescu a făcut același gest, în încercarea de a debloca situația existentă la nivel guvernamental.
Președintele Iohannis refuză de 80 de zile să numească miniștri la Transporturi și Dezvoltare.
Rămâne de văzut dacă noile propuneri pe care Viorica Dăncilă le va înainta președintelui vor fi, în sfârșit, acceptate de către Klaus Iohannis.













































