Franța, în stare de „război” sau de „depresie” ?

Sâmbătă, 17 octombrie 2020: prima zi de „couvre-feu” în Franța. Prima zi din care se aplică, în Paris și alte câteva metropole, interdicția de a ieși pe stradă între orele 21 și 6. Noaptea noastră sau noaptea rațiunii?

Suntem departe de acele nopți și zile când tremuram cu toții în case, în liniștea nefirească a izolării forțate. Zgomotul și vuietul, pofta de viață cu care am ieșit cu toții în iunie trecut dintre zidurile în care fusesem obligați să rămânem, obligați de state, de ordine, de lege, de stări, au șters parcă cu buretele frustrarea și teama. Ne-au făcut să uităm, unii, de existența reală a noului coronavirus. Alții, cei care am pierdut un apropiat, un membru al familiei, un coleg, un cunoscut, în acest răstimp, încă ne întrebăm cum de a fost posibil și unde s-a greșit. Ce este paradoxal este că aceste sentimente, stări, frustrări, sunt aceleași și nu au ținut cont nici de granițe, nici de limbă, nici de continent.

Starea de suflet care ne conduce, cotidian, la muncă, spre casă, spre ecranele de telefon sau de calculator pe care căutăm, flămânzi, surâsul unui fiu, dragostea unui iubit, confirmarea că totul este bine și că ne vom regăsi, este una, încă, de înlemnire. Nu, teama nu a dispărut. Incontrolabilul este încă prezent, incertitudinea este musafira nepoftită care bate la ușă, nesimțită, și dimineața, și seara, și în nopțile în care mulți dintre noi încă se trezesc, brusc, la 2 sau la 3, ascultând liniștea… întrebându-se dacă totul este real. Totul? Nu. De fapt, nimicul care joacă rolul de surogat de real.

În aceste condiții, în care omenirea încă nu și-a revenit din seria de stări încercate în acest an 2020 pe care nu l-am fi vrut astfel – izolare forțată, relaxare parțială, speranțe și moartea lor, teste, carantină – măsurile de prevenire a răspândirii noului coronavirus, cele luate le guverne treptat treptat par mai degrabă o cronică a unei alte izolări forțate. Un fel de „facem ce putem ca să evităm, vă propunem alte măsuri, ca să vă epuizăm fizic și psihic înaintea unei alte izolări forțate”. Fără să vreau să par pesimistă cu orice preț, simt că măsurile de prevenire a noului coronavirus par astfel. Un exemplu mizerabil și crud al unei despărțiri inevitabile care oricum va veni: întâi ne vedem mai puțin, e mai prudent. Cine are nevoie de, cine „mai înghite” asemenea măsuri când oricum se va ajunge la ceea ce se știe deja?

Populația, dintotdeauna țap ispășitor

Francezii au reacționat, și nu a fost o surpriză pentru nimeni, negativ și cu nemulțumire la noile măsuri anunțate de președintele Emmanuel Macron miercuri 14 octombrie: după ora 21 și până la ora 6 nu mai este permisă prezența pe stradă a celor care nu au o justificare profesională (personal sanitar, joburi de noapte etc.). Din start, pe de o parte au încercat să profite la maximum de ultima seară, iar vineri 16 octombrie, terasele pariziene erau pline ochi, fără distanțare socială, până foarte târziu.

Pe de altă parte, nemulțumirea, frustrarea, ies la iveală, în presă, pe stradă… Și nu este vorba doar de francezii ale căror reacții variază între neînțelegere și stupoare… Ci și de personalul medical, de asociațiile profesionale medicale, care denunță o altă măsură inutilă, care nu va rezolva nimic. „Soluția ar fi fost”, spun ei, „suplimentarea paturilor de spital, rechemarea în sistem a medicilor, a infirmierelor, recrutarea”.

Ca peste tot în Europa, nici în Franța nimeni nu înțelege de ce autoritățile nu au prevăzut nimic pentru a întâmpina acest al doilea val (așteptat) mai bine, mai fundamentat, decât în primăvară. De ce, în loc să se ușureze cumva condițiile de primire a bolnavilor în spitale, condițiile de lucru ale medicilor, s-a preferat, din nou, alegerea și impunerea unor măsuri care nu vor rezolva prea multe și care sunt direct imputate populației.

Măsuri…cu dublă măsură: pentru unii mumă, pentru alții ciumă

Cu alte cuvinte, francezii rămân dubitativi în fața unor măsuri contradictorii luate de guvern, manifestându-și dezacordul prin taxarea cotelor de popularitate (între noi fie vorba, nici acestea nu sunt măsuri eficiente de ripostă). Pe de o parte, se impune această interzicere de a te circula după ora 21, dar pe de alta aglomerația din piețele cu produse agroalimentare este acceptată, iar în marile suprafețe comerciale nu se mai aplică nicio măsură de distanțare: între 100 sau 1000 de persoane în același interval de timp este același lucru. 

Pe de altă parte, câteva din libertățile cetățenești ale tuturor sunt îngrădite, în timp ce libertățile cetățenești ale unor minorități – mă gândesc la grevele de fiecare sâmbătă din Paris, ale vestelor galbene, sau manifestațiile imense de sprijinire a luptei împotriva discriminărilor – sunt autorizate. Autorizate prin puterea Consiliului Superior. Totuși pare mai contagios și mai riscant să te afli într-o mare de 20 000 de oameni decât într-un grup de 10 sau de 12 persoane…

„Depression” , titrau principalele articole ale zilei de 17 octombrie, în Franța. Oare? Depresie sau stare de război? Dacă război (o asemenea măsură de „couvre-feu” destinată controlului populației nu fusese luată în Franța din 2005, cu ocazia revoltelor din periferii, și, în fine, în 1961, din timpul războiului Algeriei, sau 1941), atunci probabil că istoria va consemna o măsură lamentabilă și probabil inutilă. Dacă depresie, nu este de mirare…

Ce este de mirare este că doar atât s-a putut: menținerea populației peste tot în Europa în teamă, panică, opresiune, când aleșii noștri sunt presupuși să conducă inspirând, exprimând speranță, aplicând decizii cu parcimonie și mai ales ascultând părerea specialiștilor care se pricep în domenii în care oamenii politici nu au cum să se priceapă. Cu siguranță existau alte soluții… nu doar aici, ci peste tot.

PS. Ca necazurile în Franța să fie și mai multe, mai complete, dincolo de izolare, de pierderea a mii de locuri de muncă, falimentul companiilor mari, dincolo de sechelele psihologice care au urmat pierderilor unor apropiați, de teamă și de oroare, iată și tragedia din Vestul Parisului, în ultima seară de existență a libertății de circulație: un profesor de istorie decapitat pentru că și-a făcut datoria [a vorbit despre atacurile teroriste de la Charlie Hebdo și a arătat caricaturile profetului Mohamed. Cel care este acuzat de comiterea crimei, împușcat de polițiști, era din Moscova și avea origini cecene. Primise dreptul de rezidență în 4 martie, statut de refugiat. Presa menționează că a primit acest statut deși era cunoscut pentru exercitarea unor delicte ca violențe în grup … Inexplicabil. Somnul rațiunii [dar și al națiunii] naște monștri…

Cifrele Franței

•  se află deja pe lista celor 16 țări din zona roșie
• 25 068 de noi cazuri de coronavirus în ultimele 24 de ore (16-17 octombrie), 178 de decese suplimentare
• 33 300 de decese în total de la începutul pandemiei