Și totuși, ce se întâmplă în Kazahstan?

Protestele din Kazahstan au fost determinate de mai mulți factori. Chiar dacă explicația preferată în acest moment este aceea că regimurile autoritare eșuează în a menține pacea socială, această explicație este superficială. Contextul este unul foarte complex.

• Nazare a anunțat desființarea unui număr important de sedii ale ANAF
• Tuneluri Hezbollah ascunse sub un magazin de haine
• Radu Oprea: Oana Gheorghiu a introdus pe sub radar în ședința de guvern lista exploratorie a companiilor ce ar putea fi listate la bursă
• Promisiunea lui Macron: Nu voi mai face politică, după plecarea de la Elysee
• AUR a readus în Parlament un nume pe care sistemul a încercat să-l scoată din memoria românilor: Mircea Eliade

În esență, protestele din Kazahstan arată dezechilibrele din economia globală și natura distructivă a capitalismului neoliberal, nesustenabil inclusiv pentru statele puternic dezvoltate, care este cauza principală a revoltelor și a conflictelor militare din lume. În fond, acestea sunt și expresia jocurilor geopolitice ale marilor puteri din ultimele trei decenii.

Pentru a schița o imagine cât mai clară a situației actuale din Kazahstan voi încerca să o prezint din două perspective: geoeconomie și geopolitică și istoria postsovietică și postcomunistă, cu accent pe natura regimului și bad governance.

Geoeconomie și geopolitică

Kazahstan, stat continental din Asia Centrală, al nouălea ca suprafață și țara cu cea mai mică densitate a populației din lume, învecinată cu China, Rusia, Kîrgîstan, Turkmenistan și Uzbekistan, este statul cu cea mai mare creștere a PIB-ului din arealul geografic în care se află.

În timpul revoltelor din această săptămână au fost arestate aproximativ 4000 de persoane. Foto Facebook

Geoeconomic, statul kazah se află la intersecția piețelor globale. Kazahstanul leagă direct, pe cale terestră, piețele mari ale Chinei, ale Asiei de Sud cu cea a Rusiei și Europei de Vest, și, indirect, prin căi ferate și porturile din Marea Caspică, Asia de Occident.

Deținând importante resurse naturale precum petrol, gaz natural, cărbune, magneziu, crom, nichel, cupru, aur, uraniu (40% din aprovizionarea mondială cu uraniu este asigurată de Kazahstan), după 1999 a cunoscut cea mai semnificativă creștere economică din regiunea Asiei Centrale. Conform datelor din 2018, Kazahstanul avea rezerve de țiței de 30 de miliarde de barili, situându-se pe locul doi în Eurasia, după Rusia, și pe al 12-lea din lume, după Statele Unite ale Americii (trade.gov, 2021). În rândul statelor din Asia Centrală, Kazahstanul are cele mai mari rezerve de petrol descoperite în regiunea Mării Caspice (câmpurile offshore) (trade.gov, 2021).

Kazahstanul are cantități semnificative și de gaze naturale: producția de gaze naturale este utilizată pentru reinjectarea puțurilor, exporturi și pentru satisfacerea consumului intern (lichefierea și dezvoltarea infrastructurii interne de gazoduct). Producția de gaze a țării este prognozată să crească la 29,6 miliarde de metri cubi în 2027 (trade.gov, 2021).

După 1991, sectorul petrolului și gazului a devenit principalul motor al economiei kazahe, generând la ora actuală 53% din veniturile sale obținute din export (trade.gov, 2021). Cele mai mari zăcământe de petrol – câmpurile Tengiz și Karaciaganak – se află în nord-vestul țării (zăcământe onshore) și un câmp offshore în Marea Caspică (câmpul offshore Kașagan. Statutul juridic al Mării Caspice nu este deocamdată definit).

KazMunaiGaz, compania națională, controlează producția de pe câmpurile Karacianganak (10%), Kașagan (8,44%), Tengiz (20%) împreună cu alte proiecte de producție ce au cote ce variază între 33% și 100%. Sectorul petrolului și gazului în Kazahstan, specializat mai ales pe producție, este asociativ: în câmpul Tengiz sunt implicate companiile Chevron, ExxonMobil, KazMunaiGaz și Lukoil; în câmpul Karaciaganak – companiile BG, Eni, Chevron, Lukoil, KazMunaiGaz; în câmpul Kașagan – companiile KazMunaiGaz, Eni, ExxonMobil, Shell, Total, China National Petroleum Corporation, Inpex (eia.gov, 2019).

Kazahsatn exportă țiței prin Marea Caspică pe calea ferată, care este apoi transportat prin Marea Caspică, pe ruta Baku-Tbilisi-Ceihan sau Ruta Nordică (Baku-Novorossiisk), spre Europa. Kazahstanul este, de asemenea, o țară de tranzit pentru exporturile de petrol și gaze naturale către China. KazTransOil, deținută de stat, companie-fiică a KazMunaiGas, exploatează aproximativ 5,5 mii de kilometri de conducte. Principalele conducte de export sunt cele de petrol, ce aparțin Consorțiului Caspian Pipeline, și leagă portul Novorossiisk de la Marea Neagră, Kazahstan (Asia Centrală)-China și Uzen-Atîrau-Samara, spre Rusia (nefgaz.ru, 2017). După cum apreciază International Trade Administration, resursele de hidrocarburi și investițiile actuale în proiecte mari de producție și infrastructură de transport în Kazahstan oferă oportunități comerciale semnificative și pentru companiile din SUA (trade.gov, 2021).

Poliția și trupele kazahe eliberează în prezent orașul Almaty, cel mai grav afectat de jaf și violență. Foto: Facebook

Distanțele mari și densitățile relativ scăzute ale populației în nordul, centrul și estul țării au fost până recent un impediment serios în construirea conductelor de gaze și petrol care să deservească aceste regiuni. Fiind un stat fără ieșire la mare și departe de piețele internaționale de petrol, Kazahstanul este dependent de conductele de transport a petrolului și gazului. Cu alte cuvinte, chiar dacă este un stat bogat în resurse este dependent de proiectele de infrastructură dezvoltate de alte state. În noiembrie 2015, KazTransGas a finalizat totuși construcția gazoductului Beineu-Bozoi-Shimkent, care a făcut posibilă gazificarea așezărilor de-a lungul traseului și conectarea zăcămintelor de gaze naturale și a infrastructurii din nord-vestul țării cu așezările din sudul țării. Totodată, această conductă a permis exportul gazului kazah și rusesc spre China. Până în 2016, consumatorii din sudul Kazahstanului importau gaze naturale din Turkmenistan sau Uzbekistan.

În pofida rezervelor semnificative de petrol și gaz, Kazahstanul nu a reușit să dezvolte în ultimii 30 de ani capacități de procesare. Cea mai mare parte a gazului produs la zăcământul Karaciaganak era exportat în Rusia pentru procesare la uzina din Orenburg și apoi importat. Rafinăria Omsk furnizează combustibil regiunilor de nord ale Kazahstanului.

Din aceste date sumare, putem extrage câteva probleme acumulate în timp care au și dus la protestele de la începutul lunii ianuarie 2022.

Proiectele majore în sectorul petrolului și gazului sunt deținute de proprietari străini și sunt orientate spre export. Combustibilul finit, inclusiv gazul lichefiat, este importat din Rusia. Până în 2015, prețul la carburanți era reglementat de stat și comercializați sub prețul pieței. Din 2019, prețul la gazul lichefiat a trecut la regimul bursă (piața spot), însă cum în 2020 cererea pe piața globală a fost scăzută și prețul la carburanți a fost scăzut. În 2021, când a crescut cererea de combustibili pe piața globală, prețul a explodat și au ieșit la iveală dezechilibrele acumulate în timp. Apoi, Kazahstanul, vânzându-și materiile prime sub prețul pieței, nu a investit în modernizarea tehnologiilor și în capacitățile de procesare. Aceasta a redus competitivitatea companiilor sale pe piețele globale și a transformat statul kazah într-un furnizor de materii prime pentru statele puternic dezvoltate. Mai devreme sau mai târziu aceste proteste s-ar fi produs.

Geopolitic, Kazahstanul se află între trei poli de putere și trei agende politice: a Chinei, a Rusiei și a Statelor Unite ale Americii.

China și Kazahstan sunt parteneri strategici: 1/5 din exporturile de gaz din sau prin Kazahstan se duc spre statul chinez. Kazahstanul este un stat de importanță strategică în cadrul Belt and Road Initiative. 22% din cantitatea de mărfuri exportate de China spre Europa traversează această țară din Asia Centrală. Kazahstanul este stat membru al Organizației pentru Cooperare de la Shanghai, platformă de cooperare economică, militară și politică.

Kazahstanul este partenerul strategic al Rusiei în Asia Centrală. Statul kazak este membru al Comunității Statelor Independente, Organizației Tratatului de Securitate Colectivă, a Uniunii Euroasiatice, a Uniunii Economice Eurasiatice, a Organizației pentru Cooperare de la Shanghai. Marile companii de stat din Rusia investesc masiv în economia kazahă. Rusia închiriază de la Kazahstan cosmodromul Baikonur (contractul de închiriere a fost prelungit până în 2050, în 2021), acesta câștigând aproximativ 115 milioane de dolari anual din chirie.

Fostul șef al Comitetului de Securitate Națională (KNB) al Kazahstanului, a fost arestat împreună cu alți suspecți neidentificați. Toți sunt cercetați pentru „înaltă trădare”. Foto: Facebook

Kazahstanul este pentru Statele Unite ale Americii un partener strategic. După 2001, relațiile dintre cele două state s-au consolidat: Kazahstanul urmărea să își reducă dependența de Rusia, SUA căuta parteneri strategici în regiune. În 2015, guvernul Kazahstanului a încheiat un acord cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică pentru a găzdui o bancă de uraniu slab îmbogățit, primele transporturi fiind realizate în 2019. Forțele de securitate din Kazahstan primesc fonduri din programul de educație și formare militară internațională a SUA etc.

De asemenea, Kazahstanul este al 81-lea cel mai mare partener comercial al Statelor Unite; firmele americane au investit zeci de miliarde de dolari în sectorul petrolului și gazelor din acest stat (state.gov, 2021).

Autoritarism și bad governance

La fel ca în toate statele postsovietice și postcomuniste, în Kazahstan, cei care au preluat puterea după destrămarea Uniunii Sovietice au fost fie membri, fie secretari generali ai Partidului Comunist național. Din 1991 și până recent, mulți lideri din Asia Centrală au condus fără a-și pune problema legitimității regimurilor create de ei. În Kazahstan, Nursultan Nazarbaev a demisionat în 2019, după modificarea Constituției, la vârsta de 78 de ani! Guvernarea pe viață pare să fie o normă pentru multe dintre statele Asiei Centrale. Poate doar cu excepția Kîrgîstanului.

Alte câteva caracteristici ale regimurilor din această regiune sunt: guvernarea clanurilor, neopatrimonialismul, adică acel sistem al ierarhiei sociale, unde patronul folosește resursele statului pentru a-și asigura loialitatea clienților, și bad governance definită ca o relație defectuasă între cei care guvernează și cei guvernați care decurge din încălcarea normelor acceptate.

Kazahstanul are toate aceste caracteristici. Cât timp s-a aflat la putere, adică 28 de ani, Nazarbaev a creat un clan (în general membrii familiei sale), care a adus sub controlul său resursele naturale ale țării, în special companiile producătoare de petrol și gaz.

În ultimii ani, societatea civilă kazahă a început să își revendice tot mai activ drepturile și, mai ales, să ceară de la autorități transparență și responsabilitate. În 2019, Nazarbaev a demisionat lăsându-i locul lui Kassîm-Jomart Tokaev, inițiând în acest mod transferul pașnic al puterii. Cu toate acestea, fostul președinte nu s-a retras din politică, dimpotrivă, Tokaev guverna sub stricta supraveghere a lui Nazarbaev, care conducea Consiliul de Securitate, partidul Nur Otan și Biroul Executiv special creat pentru el. Până în primăvara anului 2021, fiica lui Nazarbaev, Dariga, a prezidat Senatul, iar ginerele său controla întreprinderile de stat majore din sectoarele-cheie (energie, electricitate și căi ferate).

Succesiunea, inițiată în 2019, prin numirea lui Tokaev ca președinte, și crearea unui guvern de tehnocrați cu viziuni reformiste și liberale, părea una reușită și mai ales pașnică. Explozia de violențe din ultimele zile, demiterea guvernului, fuga lui Nazarbaev din țară, demonstrează însă contrariul. Explicațiile nu trebuie căutate adânc. Chiar dacă transferul de putere a fost realizat în 2019, linia autoritară a regimului din Kazahstan a fost menținută și, cel mai important, clanul Nazarbaev a continuat de facto să se afle la putere și să controleze economia statului.

Pandemia de coronavirus a accentuat problemele economice ale celui mai numeros strat social. Acest lucru explică de ce protestele au început la periferie, într-o zonă industrială, nu în capitală, acolo unde au pornit așa-numitele revoluții colorate din statele din estul Europei. De asemenea, acest lucru explică de ce dublarea prețului la gazul lichefiat a scos oamenii în stradă; peste tot în lume prețul la energie a crescut sau s-a dublat, dar doar în Kazahstan populația protestează și incendiază clădirile administrației publice locale și centrale.

Impunerea stării de urgență și afirmațiile președintelui Tokaev că țara este sub asediul teroriștilor pot fi explicate prin caracterul violent al protestelor. În rândul protestarilor sunt oameni care au provocat, care au incendiat clădirile, inclusiv din rândul forțelor de securitate. Protestele sunt și expresia conflictelor dintre diverse grupuri din interiorul puterii, care urmăresc delegitimarea regimului lui Tokaev și implicit a proiectului de tranziție a puterii în forma gândită de Nazarbaev.

Dimensiunea internațională a protestelor din Kazahstan

Analiștii s-au poziționat: foarte mulți susțin că protestele sunt o chestiune internă a Kazahstanului, adică condamnă acțiunile Rusiei și Chinei, foarte puțini susțin că protestele sunt de fapt un joc geoeconomic (SUA și-a mutat centrul de greutate al politicii externe în regiunea Asia-Pacific). Indiferent cum ne poziționăm, protestele din Kazahstan au o dimensiune internațională.

Primul, cel mai evident, este legat de apelul lansat de Tokaev către Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) privind trimiterea trupelor de menținere a păcii, de declarațiile oficialilor chinezi, care vorbesc despre încercarea de organizare a unei ,,revoluții colorate” în Kazahstan, apoi de nota expediată de Misiunea Permanentă a Kazahstanului de pe lângă ONU Consiliul de Securitate al ONU la data de 7 ianuarie 2022 în care acțiunile protestatarilor erau numite planificate. Tokaev încearcă să internaționalizeze chestiunea. Mai întâi a atras Rusia, prin apelul lansat către OTSC, apoi China. Dacă trupele trimise de aceste state (mai mult simbolic) pentru menținerea păcii vor vărsa sânge, sângele nu va fi doar pe mâinile lui Tokaev, care a preluat conducerea Consiliului de Securitate.  Apoi, el încearcă să atragă comunitatea internațională, implicit Occidentul. Tokaev se luptă acum cu teroriștii. Dacă lumea vestică nu reacționează, nu ia măsuri, se va înțelege că teroriștii sunt susținuți sau cel puțin că sunt tratați cu indulgență.

Al doilea, mai puțin evident, se referă la tranziția puterii în regimurile autoritare, respectiv Rusia și Belarus. Evoluția regimului din Rusia depinde, mai mult decât ne putem imagina, de evoluțiile externe, în special de la granițele sale. Constituția Kazahstanului a fost modificată în 2019, în 2020 a fost modificată Constituția Federației Ruse, în 2022 va fi modificată Constituția Belaruslui. Nu este o coincidență. La Moscova se vorbește de mult timp despre o tranziție a puterii; în Rusia, puterea fie este transferată, fie se preia prin revoluții sângeroase. Putin nu dorește al doilea scenariu. Ceea ce se întâmplă acum în Kazahstan va influența modul în care se va face succesiunea, foarte probabil, în 2024.