Alegerile parlamentare din Irlanda, adjudecate de Sinn Féin

Sinn Féin a câștigat alegerile din Irlanda, mizând pe o retorică socială ce pune pe prim plan prețul locuințelor și al asistenței medicale, ambele devenite inaccesibile populației ca urmare a „succesului” procesului de globalizare.

Perdanți și câștigători

Alegerile din Irlanda s-au încheiat și, într-un final, au apărut și rezultatele: partidul de guvernământ – Fine Gael (PPE) pierde 14 locuri în Parlament, ajungând pe locul al treilea ca importanță (doar 35 din 160 de mandate), Fianna Fáil (Renew Europe) pierde 6 locuri — dar rămâne principala forță politică irlandeză cu 38 de mandate, iar Sinn Féin (Stânga Unită Europeană – Stânga Verde Nordică – GUE/NGL), reprezintă surpriza, cu 37 de mandate, aproape la egalitate cu Fianna Fáil, dar câștigătoare a votului popular!

Mai trebuie spus că Sinn Féin (partid naționalist republican, de centru-stânga) a avut rezultate remarcabile în zona graniței cu Irlanda de Nord, unde, la fel, domină sudul care se învecinează cu Republica Irlanda. Dar, de data aceasta, reunificarea Irlandei nu a avut nimic de a face cu alegerile.

Este prima dată când un partid (altul decât Fianna Fáil sau Fine Gael), a câștigat votul popular și prima dată când nici una dintre partidele tradiționale ale Irlandei nu reușesc să asigure majoritatea parlamentară. După cum spuneam sunt necesare 80 de locuri pentru a forma un guvern.

Verzii au obținut 12 mandate, dar nu sunt de neglijat nici cele 19 mandate ale independenților, care au însă agende extrem de diferite. Revenind însă la „verzi”, trebuie spus că și ei înregistrează o creștere spectaculoasă, sărind de la abia 2 mandate în precedenta legislatură la o duzină acum, fiind la un vârf de potențial, probabil în ton cu creșterile spectaculoase din spațiul german european. Acolo, totuși, euforia pro-verzi pare să se stingă gradual.

Laburiștii și social-democrații, ambele și-au adjudecat câte 6 mandate, rămânând, în linii mari, în afara jocului politic.

Irlandezii au ales „schimbarea”

Alegerile din 8 februarie, au aruncat în aer sistemul cu două partide centrale care a existat în țară de la cîștigarea independenței, adică tocmai din 1922!

Stânga, Sinn Féin, s-a ridicat pe primul loc la votul popular, cu 24,5% din voturi și 37 de locuri în un camera inferioară formată din 160 de parlamentari. Fianna Fáil a câștigat 38 de locuri – unul mai mult decât Sinn Féin – în ciuda faptului că a ajuns doar pe locul doi la votul popular.

Fine Gael, fostul partid de guvernământ condus de Leo Varadkar, a câștigat abia 35 de locuri și s-a plasat pe locul trei, ajungând la cel mai modest scor începând din 1944, în pofida faptului că toată lumea aștepta o cursă umăr la umăr între Leo Varadkar și liderul Fianna Fáil, Micheál Martin.

Ar fi nevoie, acum, de două din cele trei partide importante pentru a reuși construirea unei coaliții. Numai că, atât Martin cât și Varadkar au declarat într-o primă fază că refuză să coopereze cu Sinn Féin, ceea ce face ca liderul Sinn Féin, Mary Lou McDonald, să aibă serioase dificultăți în a constitui o majoritate.

Singura opțiune disponibilă (fără Sinn Féin) ar fi ca cele două partide tradițional rivale – Fianna Fáil și Fine Gael – să formeze o largă coaliție, cele două partide însumând 73 de mandate parlamentare, numai că acestea se află la cuțite încă de pe vremea războiului civil din 1923.

Ar fi, așadar, o coaliție fără precedent, în care cele două partide ar trebui să își îngroape lunga rivalitate și să găsească o bază de a elabora politici comune. Deocamdată, Fine Gael nu pare dispus la un asemenea pas, Leo Varadkar declarând că a înțeles sensul votului și că își va duce partidul pe băncile opoziției, ceea ce înseamnă că Irlanda se pregătește să asiste la săptămâni, dacă nu la luni de negocieri complicate și cu un rezultat incert, nefiind exclusă nici întoarcerea la urne.

Fine Gael aparține de familia PPE în Parlamentul European, în timp ce Fianna Fáil de Renew Europe, cum ar veni, una s-ar afla sub influența germanilor, iar cealaltă sub cea a francezilor.

Sinn Féin ar putea să încerce să formeze o coaliție împreună cu alte forțe de stânga, inclusiv cu Verzii, cu care ar reuși să adune în jur de 66-67 de mandate, iar cu sprijinul independenților ar reuși, la limită, să formeze o majoritate.

Sinn Féin a recunoscut însă că o alianță cu partidele de stânga mici nu reprezintă deloc o certitudine privind alcătuirea unei majorități, dar poate spera la un acord cu Micheál Martin, liderul Fianna Fáil, pentru a trece o coaliție prin legislativ, întrucât Martin a închis definitiv ușa unor negocieri.

În ceea ce privește Fianna Fáil, o coaliție cu Verzii și cu independenții ar fi, și în cazul lor, soluția salvatoare pentru a accede la guvernare și a trimite Sinn Féin în opoziție.

„Aripa politică a IRA”

Sinn Féin are o problemă similară cu partidul condus de LePen în Franța sau cu AfD-ul german, doar că în forme mai acute. În ultimii ani, partidul a reușit, totuși, să se poziționeze cu abilitate spre stânga, spre o linie asemănătoare cu cei de la Podemos (din Spania). Temele abordate de Sinn Féin sunt acum prețurile mai accesibile pentru locuințe, servicii de sănătate mai bune, investiții publice.

Mulți membri ai Sinn Féin spun că presa încearcă să țină în viață vechile fantome pentru a discredita politicile economice redistributive ale partidului. Oricum ar fi, succesul a fost neașteptat pentru Sinn Féin, care nu a reușit nici măcar să-și desemneze suficienți reprezentanți în alegeri, pe măsura apetenței irlandezilor de a vota partidul!

Oficial, IRA nu mai este o forță activă, din 1997, ceea ce face ca mulți votanți tineri să perceapă doar noua imagine, stângistă, a formațiunii conduse de McDonald. Ceea ce nu înseamnă că partidul nu este nevoit să facă recurs la vechile retorici republicane pentru a nu îi îndepărta pe votanții tradiționali. Dar, vechea aripă politică a Armatei Republicane Irlandeze propriu-zis nu mai există, iar imaginea unei femei ușor corpolente, Mary Lou McDonald, de 50 de ani, nu are nimic înfricoșător.

Un vot împotriva globalismului!

Oricât de pardoxal ar părea, Irlanda a votat împotriva propriului establishment, acordând încredere unei formațiuni îndelung hulite și etichetate în toate felurile, Sinn Fein. S-ar putea prezuma că votul s-a dus către naționaliști sau populiști, că aceștia reprezintă „perdanții” procesului de globalizare, căci aceasta este retorica de fiecare dată când partidele establishmentului suferă o înfrângere, însă povestea este mult mai complicantă. Și, nici Putin nu poate fi învinuit de data asta.

Situația din Irlanda nu se poate compara cu cea din Statele Unite, de exemplu, unde „gulerele albastre” din Rust Belt au votat cu Donald Trump pentru revitalizarea industriei pe cale de dispariție. Investițiile străine directe au crescut în Irlanda cu 52% doar în cursul anului 2018, multinaționalele, băncile străine făcându-și loc pe piața irlandeză pentru a profita de rata de impozit pe profit de 12,5% și au sugativat forța de muncă existentă.

Cu atât mai uimitoare este, așadar, respingerea de către electorat a liderului Fine Gael, Leo Varadkar! Este pur și simplu o reacție adversă față de globalizare. Irlanda este o țară care se află în fruntea acestui vast proces, țară considerată până nu demult conservatoare votând un referendum pro-avort ce avea să schimbe radical percepția generală.

Ceea ce ne spun alegerile de acum este că modelul existent de globalizare este profund defectuos: nu poate produce, nici chiar și într-o societate bogată, beneficiile publice pe care le așteaptă cetățenii.

Temele care au contat în mod esențial în acest tur de scrutin au fost – locuința și sănătatea. Este foarte adevărat că irlandezii au locuri de muncă, aflându-se probabil la cel mai scăzut nivel al șomajului de la criză încoace și, de asemenea, că acele locuri de muncă sunt bine plătite.

Numai că, oricât de bine plătiți ar fi, irlandezii nu își permit achiziționarea unei locuințe, ca să nu vorbim despre plata chiriilor. Veniturile reale au crescut în medie cu 13%, însă prețurile caselor au crescut cu 62%, împingând și chiriile în sus. Iar aici ne întâlnim cu tinerii care au votat cu Sinn Fein și care chiar își fac griji pentru că nu au o locuință în care să trăiască.

O altă problemă ar fi costurile ridicate pentru școlarizare și costurile prohibitive pentru a studia la o universitate.

Aceeași situație critică se întregistrează și în cazul persoanelor în vârstă, însă problema lor cea mai mare se leagă de sistemul de sănătate privatizat din Irlanda, care tratează oamenii nu în funcție de nevoile lor, ci funcție de avutul lor. Propriu-zis, privatizarea sistemului medical pe care acum vor să o desăvârșească liberalii în România, irlandezii au trăit-o pe pielea lor și nu și-o mai doresc!

Sigur, pentru „progresiști” și globaliști, astfel de probleme rămân neesențiale. Cetățenii și votanții, în schimb, dincolo de a munci pentru multinaționale au uneori și astfel de nevoi simple: să mănânce, să locuiască, să aibă acces la școlarizare sau la îngrijiri medicale.