Autorul ”Singurătății îmblânzite”: Oamenii sunt ființe care uită

Paul Siladi, teolog care a descifrat tainele „părinților pustiei”, a explicat pentru Q Magazine marele câștig al acestei perioade de singurătate în care stăm mai mult cu noi înșine.

Suntem în Săptămâna Mare și v-aș ruga să ne spuneți ce ne-ar transmite Părinții bisericii într-o asemenea situație pe care o traversăm acum, cu imposibilitatea de a merge și de a ne ruga în lăcașurile noastre de cult?

Pentru Părinții deșertului și, în general, pentru Părinții ascetici, ascultarea este o virtute deosebit de importantă. Așa că, primul lucru pe care, cred eu că l-ar transmite, ar fi să ascultăm îndemnurile primite de la ierarhi, să avem încredere în Dumnezeu și în purtarea Lui de grijă și, mai ales, să intensificăm rugăciunea personală. Sunt enorme energii risipite în zvârcoliri fără de noimă pe social-media, ale unor oameni credincioși. Acele energii dacă ar fi investite în rugăciune, am fi cu toții mult mai câștigați. Probabil că în puține momente a fost mai mare nevoie de solidaritate decât acum.

Ați lansat recent al doilea volum al comentariilor la apoftegmele din colecția alfabetică a Patericului egiptean, Singurătatea îmblânzită, după Orașul-deșert, ambele cărți fiind o serie de „reflecții citadine despre Părinții pustiei” . Cum se pot adapta oamenii epocii noastre Singurătății la care au fost obligați prin Starea de urgență?

Ce am văzut mereu la acești monahi din deșert este că au refuzat cu încăpățânare să ofere o soluție universală, o rețetă care să se promită funcțională în fiecare caz. În schimb au fost mereu atenți la fiecare caz în parte. Probabil că oamenii nu se pot adapta singurătății, cei care o fac sunt excepții. Dar, dacă nu se pot adapta până la capăt, asta nu înseamnă că nu pot câștiga ceva din întâlnirea temporară cu o formă de singurătate impusă. In mod obișnuit fugim de noi înșine în modurile cele mai ingenioase cu putință. Acum însă avem șansa, dacă înțelegem bine lucrurile, de a trăi ceva din experiența părinților deșertului, care, în retragere și tăcere se întâlneau cu Dumnezeu.

Cine trăiește împăcat Singurătatea?

Unul dintre bătrânii Patericului, avva Alonios, spunea: „Dacă omul nu va spune mereu în inima sa: numai eu și Dumnezeu suntem pe lume, nu-și va găsi liniștea“.

Împăcat poate să trăiască singurătatea cel care a reușit să o umple cu prezența tainică a lui Dumnezeu.

Sunt mulți credincioși care nu își pot explica de ce trimite Dumnezeu războaie sau pandemii care omoară copii nevinovați. Ateii chiar se folosesc de aceste fenomene pentru a discredita existența lui Dumnezeu. Avem și adepții teodiceei și totuși… unde este adevărul?

Întrebarea dumneavoastră îmi pune un nod în gât. E o întrebare atât de grea, crucială, încât orice încercare de a o expedia rapid mi se pare o batjocură la adresa suferinței și a celor care se zbat în mijlocul ei. Nu pot decât să citez un fragment dintr-o scrisoare a Sfântului Sofronie Saharov, care fusese întrebat de o doamnă din Cipru din ce pricină suferă. Părintele conchide așa: „Greu este nouă să învinovățim pe Dumnezeu și să ne îndreptățim pe noi înșine, dar iarăși, nu este ușor să facem nici invers, ca prietenii lui Iov, care doreau să se facă apărătorii dreptății lui Dumnezeu, uitând de înfricoșatele chinuri prin care a trecut Iov. Astfel, tace Dumnezeu, tăcem și noi.”

Faptul că nu vom fi în noaptea de Înviere în biserică ne va întări sau ne va slăbi credința? Vom asista la o dezvoltare a indiferentismului religios?

Mai degrabă sunt tentat să văd problema în alți termeni. Cred că cei care au credință multă se vor întări în credința lor, iar cei care au puțină credință, riscă să o piardă. Spun asta pentru că un om credincios poate să își asume în pocăință acest moment greu, dar în același timp poate să crească în nădejde. În vreme ce altcineva, lipsit de credință, poate să își spună: Merge și așa. Ca de obicei, nu există un răspuns univoc, dar mi se pare că este un timp al cernerii, în care adevărul despre noi înșine poate să ne apară mai pregnant înaintea ochilor.

Cei care au credință multă se vor întări în credința lor, iar cei care au puțină credință, riscă să o piardă

Cum trăiește un bun creștin această perioadă?

Cu nădejde în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Poate amintindu-și mai des cuvintele acestea din Rugăciunea ultimilor stareți de la Mănăstirea Optina: „Doamne… în toate întâmplările neprevăzute, fă să nu uit că totul este trimis de către Tine”.

I s-a reproșat Patriarhului că a permis închiderea bisericilor. Ce putea face? Cum ar fi putut invita Biserica la anarhie?

Timpul pe care îl trăim este un timp care, mai mult decât oricând, ne cheamă la solidaritate și la smerenie. Mândria, în schimb, ne aruncă într-o lume de iluzii, în care absolutizăm propriile noastre păreri și ni se pare că avem, de fiecare dată, cele mai bune soluții. Reproșurile despre care vorbiți mă tem că sunt, de cele multe ori, născute dintr-o asemenea mândrie.

Cum va arăta lumea și credința după această pandemie?

Nu am fibră de profet în mine, nu știu cum va arăta lumea. Pot presupune, dar când o fac, angoasele mele devin puternice și văd viitorul în culori sumbre, prin urmare încerc să mă feresc de orice proiecție privind viitorul. Am văzut însă până acum că oamenii au o fenomenală capacitate de a uita.

Sunt șanse mari ca lumea să rămână la fel, din păcate.

Care este cel mai elocvent exemplu de credință în împrejurări dramatice?

Să faci tot ce poți, tot ce ține de tine, să depui întregul efort de care ești capabil și, în același timp, să trăiești cu nădejdea doar la Dumnezeu.

Poate această suferință colectivă să pună între paranteze eudemonismul multora dintre noi sau, dimpotrivă, ne vom întoarce, prin uitare, la plăcerile anesteziante de conștiință?

Oamenii sunt ființe care uită. Din fericire nu uită toți. Vom ieși, cred, din această suferință colectivă, cum o numiți dumneavoastră, diferit, în funcție de felul în care am reușit să o trăim și să o asumăm, particular, fiecare dintre noi.

***

„Paul Siladi reprezintă deja o certitudine în Teologia Ortodoxă contemporană.

Format în școala clujeană de teologie, parcurge pas cu pas studiile de licență, masterat și doctorat, încununându-și activitatea de cercetare cu teza Cuvânt și imagine în misiunea Bisericii.

Urmează un curs intensiv de limbă germană în cadrul Departamentului de Teologie Protestantă al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, ca apoi să primească o bursă de studii la Universitatea „Friederich-Alexander” din Erlangen-Nürnberg, unde urmează și cursuri postuniversitare de teologie și publicistică creștină.

Îndeplinește mai multe funcții administrative la Radio Renașterea, la editura și revista Renașterea, unde este colaborator permanent. Însă vocația sa de teolog, preocupat de spiritualitatea patristică răsăriteană, în special de cea a Patericului, îl determină să îmbrățișeze și o carieră didactică, actualmente fiind lector universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Bun cunoscător al limbilor de largă circulație, germană, franceză și engleză, Paul Siladi s-a dovedit a fi și o prezență constructivă în dialogul ecumenic contemporan, participând la o serie de întâlniri inter-creștine în Europa și în lume.

Problemele cu care Părinţii deşertului s-au confruntat sunt și ale noastre, slăbiciunile lor sunt și slăbiciunile noastre, iar dacă prin viața ascetică au ajuns la un grad de înțelegere înaltă a vieții spirituale, experiența lor ni se comunică, nu o țin pentru ei, pentru că sunt conștienți că fiecare chip al lui Dumnezeu poate primi strălucirea dintru început. Autorul ține chiar să accentueze faptul că „nu există separație ontologică între călugări și mireni, nu există o Evanghelie pe care Domnul să le-o fi transmis călugărilor și alta oamenilor de rând. Trupul lui Hristos, Biserica, nu cunoaște astfel de împărțiri”.

Și dacă așa stau lucrurile, atunci volumul Singurătatea îmblânzită i se adresează omului contemporan. Cititorii vor găsi în paginile ei soluții practice, simple, profunde, incitante, provocatoare, eficiente, pentru căutările lor în cele ale vieții spirituale.”

Pr. prof. dr. Vasile Stanciu Decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca