Black hawk down 2: avion american, atacat în Sudanul de Sud

Scenariul, brevetat de atâtea ori după al doilea război mondial face ca logica partiţiei să nu se oprească acolo unde diversitatea confesional-etnică şi împărţirea resurselor întră în coliziune.

Unul dintre cele mai întinse state africane, Sudanul a fost mutilat de două lungi războaie civile. Primul, desfăşurat între 1955-1972 a pornit de la o revoltă a ofiţerilor din regiunile de sud contra guvernului de la Khartoum. Cel de-al doilea, inaugurat în 1983 s-a finalizat cu un Acord Comprehensiv de Pace între forţele rebele şi regimul viager al lui Omar al-Bashir în 2005.

Cauza profundă a ostilităţilor opune populaţia nordică de origine arabă, berberă şi rit musulman locuitorilor din sudul ţării, africani practicanţi ai animismului şi creştinismului. Acordul mai stabilea împărţirea egală a producţiei de petrol a ţării. (Iniţial o economie agrară, ulterior PIB-ului Sudanului s-a calat pe exploatarea şi valorificarea petrolului).

Acordul din 2005 s-a dovedit doar o etapă preliminară finalizată cu referendumul din 2011. În urma acestuia majoritatea zdrobitoare a sudanezilor de sud a votat pentru secesiune şi crearea unui nou stat. Puterea a fost asumată de SPLM: Mişcarea Populară de Eliberare a Sudanului, sub conducerea preşedintelui Salva Kiir. Ca  de multe ori la divorţ partajarea devine scânteia a noi motive de resentiment. Neînţelegerile cu privire la trasarea graniţelor au determinat ca negocierile bilaterale să cadă într-un baraj de acuzaţii reciproce în luna ianuarie 2012. Preşedintele de la Khartoum, Omar al-Bashir nu a ezitat să îi numească pe foştii secesionişti, ulterior vecini, drept „criminali.” O ironie în condiţiile în care guvernul său a fost responsabil de numeroase atrocităţi de-a lungul anilor.

Martie 2013 a cunoscut o revigorare a dialogului în condiţiile în care potenţialul de şantaj al fiecărui stat este semnificativ iar blocajul afectează ambele economii: Sudanul de nord deţine infrastructura şi accesul la rutele petrolifere în timp ce Sudul posedă 75% dintre zăcămintele de petrol.

La rândul său, Sudanul de Sud este împotmolit în propria-i diversitate etnică ce tinde să producă o a treia replică a ultimelor războaie civile.  Trei sunt grupuri principale: Dinka, Nuer şi Shilluk. Unul dintre noile focare de instabilitate se găseşte în statul Khardofan, lângă Munţii Nuba. Protagoniştii locali sunt creştinii care se ceartă cu comunitatea Nuba a cărei loialitate se îndreaptă spre guvernul din Juba.

Opoziţia anti-guvernamentală include deja câteva noi formaţiuni de gherilă: Armata de Eliberare a Sudanului de Sud (SSLA) condusă de Peter Gadet precum şi gruparea generalului George Athor, fost aliat al SPLA.

Cel mai nou episod din poveste începe în iulie 2013 când Riek Machar, vice-preşedintele de sorginte nueră este înlăturat. Machar, militant cu educaţie britanică-deţine şi un doctorat- s-a rupt de SPLM în 1991 pentru a-şi crea propria armată. A semnat un acord de pace separat cu Khratoumul în 1997 dar în 2011 s-a alăturat lui Kiir şi SPLM-ului.  El îl acuză pe acesta din urmă, un Ding creştin de ambiţii despotice. Până la escaladarea spiralei violenţei nu a mai fost decât un pas. La mijlocul lunii decembrie preşedintele Kiir a anunţat public deturnarea unui complet împotriva sa de către loialiştii Nuer ai lui Machar. Armata sud-sudaneză compusă din etnici Ding a început să prigonească etnicii Nuer găsiţi în capitala Juba. În afara capitala, regiunea Jonglei etnicii Nuer sunt cei care îi fugăresc şi ucid pe Ding.

Comunitatea internaţională în frunte cu ONU şi Statele Unite s-au sesizat la scurt timp. Alte câteva state au trimis avioane în zone pentru a-şi evacua conaţionalii.

Daniel Bekele, director pentru Africa al Human Rights Watch afirmă într-o declaraţie că „Suntem adânc îngrijoraţi de atacurile motivate etnic care au loc din toate părţile şi care vor duce la represalii şi tot mai multă violenţă.”

Alţi observatori văd criza în termenii luptei de putere, nicidecum ai etniei: „Avem de-a face cu o luptă pentru putere. Etnicitatea vinde de abia la urmă” conchide Zacharia Diing Akol de la Sudd Institute pentru BBC.

Urmărind dezvoltările, preşedintele Obama a spus joi că „Sudanul de Sud este pe  marginea prăpastiei. Luptele recente ameninţă să arunce ţară înapoi spre trecutul întunecat.”

„ Trebuie să înceteze imediat luptele care destabilizează guvernul, retorica inflamatoare şi violenţa îndreptate către diferitele persoane.”

Pe 20 decembrie cel puţin doi membri ai personalului ONU au fost ucişi în regiunea Jonglei, demonstrând cât de dificilă a ajuns situaţia. Actualmente 14.000 de refugiaţi s-au ascuns în taberele Naţiunilor Unite. Personalul ONU de aici cuprinde 6.800de soldaţi şi 700 ofiţeri de poliţie.

450 de cetăţeni americani lucrau în Sudanul de Sud la momentul vacarmului. Preşedintele american a ordonat trimiterea unui convoi de avioane de salvare. Trei aparate CV-22 Ospreys au pornit dinspre Djibouti pentru a ateriza în localitatea Bor din regiunea Jonglei. Cum asupra lor s-au executat focuri cu arme automate de mici dimensiuni ele au fost împiedicate să aterizeze şi deci să îşi îndeplinească misiunea. În urma rafalelor mai mulţi americani au fost răniţi. Avioanele cu pricina au aterizat la Entebbe, în Uganda de unde răniţii au fost preluaţi mai departe.

Administraţia Obama nu a precizat câţi americani rămân prizonierii evenimentelor de la faţa locului. Un comunicat al Departamentului de Stat şi-a reafirmat îngrijorarea şi a promis că se face tot posibilul pentru a-i aduce înapoi pe cei rămaşi.