“Prin prisma aspectelor semnalate de către ancheta Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), în cazul Carpatica ASIG, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a dispus o serie de măsuri cu aplicabilitate imediată. În privinţa societăţii Carpatica ASIG SA, autoritatea a hotărât reevaluarea contractelor de reasigurare ale Carpatica Asig, inclusiv în ceea ce priveşte reflectarea acestora în situaţiile financiare ale societăţii, şi a solicitat de informaţii suplimentare cu privire la indicatorii de solvabilitate şi lichiditate”, se arată într-un comunicat al instituţiei.
Măsurile anunţate de ASF vin la o zi după ce Tribunalul Bucureşti a hotărât, miercuri, la propunerea procurorilor DNA, arestarea preventivă a omului de afaceri Ilie Carabulea, care controlează grupul Carpatica, şi fostul director general al Carpatica Asig, Marian Mîrzac.
Prin aceeaşi hotărâre a instanţei, Radu Mustăţea, membru în CA al Carpatica Asig, a primit interdicţie de a părăsi ţara timp de 30 de zile.
Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.
Ilie Carabulea, Marian Mîrzac şi Radu Mustăţea au fost reţinuţi, marţi seară, de procurorii anticorupţie.















































