S-a dat prima sentinţă în dosarul Colectiv. Judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au decis pedepsele pentru toţi inculpaţii din dosar. „S-a dovedit că există vinovaţi, care trebuie să plătească pentru ca aşa ceva să nu se mai întâmple niciodată.”, a declarat pentru Q Magazine Narcis Hogea, tatăl unui tânăr mort în incendiul din clubul din strada Tăbăcarilor.
Cristian Popescu Piedone a fost condamnat la 8 ani și 6 luni de închisoare, iar cei trei patroni ai clubului Colectiv la 11 ani și 8 luni fiecare. Pedepse spre maximum au primit și cei doi pompieri care au verificat clubul – 9 ani și 2 luni de închisoare. De asemenea, Colectiv SRL și Golden Ideas Fireworks Artists SRL au fost condamnate la 4,7 milioane de lei. Instanţa a mai admis şi daune de 50 de milioane de euro pentru părinţii celor care au murit şi pentru tinerii răniţi.
Narcis Hogea, tatăl lui Alex, una dintre victimele incendiului de la Colectiv a explicat pentru Q Magazine că aşteaptă ca toţi vinovaţii să plătească pentru ca o astfel de tragedie să nu se mai repete.
„Mă bucur… e mult spus, dar e bine că au apărut aceste prime sentinţe. Au trecut mai mult de 4 ani de la incendiu şi până acum nu aveam niciun vinovat. Aceste sentinţe dovedesc faptul că s-a greşit şi au fost foarte mulţi care au greşit. Lucrul ăsta deschide drumul spre adevărului până la capăt.
Acest prim dosar aflat în instanţă se referă la ce s-a întâmplat până la momentul izbucnirii incendiului, dar noi dorin să ajungă pe masa judecătorilor şi cel de-al doilea dosar, cu ce s-a întâmplat după incendiu. Cel care se referă la reacţia pompierilor, la transportul răniţilor şi la îngrijirile primite în spitalele din România. Trebuie să-i ştim pe toţi cei vinovaţi de moartea copiilor noştri.
Primul judecător doar a vrut să tărăgăneze acest dosar, până s-a pensionat. El a fost principala cauză pentru care a durat foarte mult.
Într-adevăr, s-a dovedit că există vinovaţi, care trebuie să plătească pentru ca aşa ceva să nu se mai întâmple niciodată. Asta ne dorim, nu vrem să mai treacă nimeni prin ceea ce trecem noi.
Un crâmpei de adevăr a ieşit la suprafaţă şi este un pas important. Să fie anchetaţi şi judecaţi şi Bănicioiu şi Arafat, toţi managerii de spitale care i-au ţinut pe copiii noştri în condiţii total improprii pentru un mare ars şi toţi cei care s-au opus transferului lor în străinătate. Le-au dat drumul când era prea târziu, erau plini de infecţii nosocomiale şi au murit în spitalele din străinătate.
Speram să fie pedepse mai mari. Acest accident nu ar fi avut loc , dacă în acest lanţ al greşelilor, unul dintre ei îşi făcea treaba. Fiecare dintre ei a greşit şi această înlănţuire a dus la o tragedie. Să nu uităm că au murit 65 de copii din cauza acestui incendiu şi sute de răniţi care au de suferit în continuare şi vor suferi până la sfârşitul vieţii, fără să-i mai punem la socoteală pe părinţii de înger.” susţine Narcis Hogea pentru Q Magazine.

Mihai Grecea, unul dintre supravieţuitorii focului din Colectiv a declarat pentru Q Magazine că România trebuie să înveţe să aplice legea. Aşa cum scrie la carte, fără a favoriza pe nimeni.
„Statul a greşit şi trebuie să răspundă prin instituţiile care fac parte din acest sistem, alături de persoanele private.
Sper ca oamenii oamenii care lucrează în instituţiile publice şi de care depind vieţile oamenilor să-şi dea seama că nu e de joacă şi că legea trebuie aplicată. Companiile, antreprenorii au voie să fie cât de lacomi îşi doresc şi le permite conştiinţa, dar legea trebuie să fie aplicată şi prevenţia e o parte din ea.
Prevenţia nu a fost făcută în cazul pompierilor şi la fel şi în cazul autorizării acestui loc, unde ne-am pierdut prieteni sau am rămas mutilaţi pe viaţă.
Colectiv a fost un moment important în trezirea societăţii civile. Societatea începe să înţeleagă nişte lucruri, dar mai e mult până la pus în aplicare.
Nu cred că s-a schimbat în mod esenţial atitudinea autorităţilor faţă de cetăţeni şi faţă de problemele grave pe care ar trebui să le gestioneze în ceea ce priveşte siguranţa publică. Au fost atâtea cazuri după Colectiv în care autorităţile tot nu şi-au făcut treaba.
Facem multă paradă de măsuri implementate, de măsuri învăţate, dar, de fapt, în momentul în care se produce o tragedie, autorităţile reacţionează tot prost. În sistemul de sănătate publică nu ai prea mari şanse, dacă păţeşti ceva. În domeniul îngrijirii marilor arşi şi acum suntem la anii lumină de standardul minim şi asta la 4 ani de la Colectiv.”, a declarat Mihai Grecea, supravieţuitor Colectiv pentru Q Magazine.













































