La nivelul județului Vâlcea sunt în desfășurare 88 de proiecte, în valoare de peste 875 milioane euro.
Foto Bogdan Dincă, Q Magazine
Featured

Constantin Rădulescu, președintele CJ Vâlcea, către Ilie Bolojan: Dacă-i dăm afară pe toți, cine o să mai lucreze?

Măsurile privind eficientizarea administrației publice locale, anunțate de premierul Ilie Bolojan, au bulversat, prin lipsa flexibilității, impunerea grilelor uniforme, subestimarea specificului local.

Plafonarea personalului, standardizarea salarizării, partajarea resurselor umane între mai multe instituții locale și restrângerea Poliției Locale sunt numai câteva dintre motivele care au generat nemulțumiri profunde la nivelul autorităților locale.

La jumătatea lunii iulie, Bolojan a prezentat pachetul de măsuri pentru reforma administrației publice locale: care se axează „pe trei direcții majore: eficientizarea și profesionalizarea administrației locale, întărirea capacității de dezvoltare a comunităților și modernizarea prin digitalizare, descentralizare și standardizare. Există diferențe mari de eficiență între unitățile administrative de același calibru”.

După ce a propus limitarea numărului de polițiști locali și eliminarea suprapunerilor de competență între poliția locală și poliția națională, Bolojan a anunțat că guvernul va corela transferurile bugetare cu performanța fiscală a primăriilor, în special cu gradul de colectare a impozitelor locale. O soluție inedită pentru eficientizarea administrației publice va fi introducerea muncii partajate în administrația rurală, pentru posturi tehnice sau administrative unde nu este nevoie de normă întreagă. Potrivit lui Bolojan, un jurist, un contabil sau un bibliotecar pot lucra în două comune în același timp.

Un alt pas spre reforma visată îl constituie recalibrarea programului național de investiții „Anghel Saligny”, care nu va mai finanța proiecte aflate în faze incipiente, ci va prioritiza finalizarea lucrărilor deja începute și susținerea investițiilor complementare fondurilor europene.

Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, confruntat cu această nouă direcție guvernamentală, a făcut un bilanț prin care a relevat cifrele dezvoltării județului pe care-l conduce.

Potrivit lui Rădulescu, la nivelul județului sunt în desfășurare 88 de proiecte, în valoare de peste 875 milioane euro. Dintre acestea, 53 de proiecte, aflate în diferite stadii de implementare, sunt cu finanțare nerambursabilă în valoare de peste 630 milioane euro. Restul de 35 de proiecte, cu o valoare de peste 243 milioane euro, beneficiază de finanțare din bugetul de stat și bugetul județului Vâlcea.

La acestea se adaugă nouă proiecte aflate în pregătire pentru finanțare europeană de peste 48 milioane euro.

Iritarea președintelui CJ Vâlcea este de înțeles, având în vedere că în privința acestei reforme nu a existat o consultare reală, o dezbatere serioasă.

„La mine nu se stă degeaba. La mine se lucrează ca la multinațională, cu task-uri, se raportează de două ori pe zi.”

„Nu ne revoltăm, ci vrem respect și să fim consultați la luarea deciziilor care privesc dezvoltarea județului! Cifrele pe care vi le-am dat vorbesc despre activitatea specialiștilor din Consiliul Județean Vâlcea pentru dezvoltarea județului.

Nu poți trimite o hârtie în teritoriu și să oprești tot. Dacă-i dăm afară pe toți, cine o să mai lucreze?

În cazul în care avem probleme cu banii, analizăm fiecare situație și îi găsim soluția optimă. Proiectele nu trebuie oprite, țara trebuie să se dezvolte. Dar nu vii să anunți că trebuie comasate biblioteci, spre exemplu. De ce aș face asta? Pentru că ai dat afară niște ospătari și niște șoferi de la guvern și consideri că e reformă? E praf în ochi, nu altceva! Repet, trebuie discutate problemele, trebuie să fim consultați și, nu în ultimul rând, respectați”, a declarat pentru Q Magazine Constantin Rădulescu.

De asemenea, președintele CJ Vâlcea subliniază faptul în această criză nu este vorba doar despre „blocaje și dezechilibre” ci despre respectul pe care trebuie să îl ai pentru comunitățile față de care instituțiile și-au luat niște angajamente.

„Programul guvernamental este unul care se desfășoară pe durata mandatelor mai multor prim-miniștri, care trebuie să respecte angajamentul luat la nivel de instituție. Guvernul României a semnat contracte cu autoritățile locale, autoritățile au organizat licitații, în urma cărora au fost atribuite contracte, iar constructorii lucrează cu oameni.

Investițiile în modernizarea de școli, spitale și așa mai departe, inclusiv cele pentru apă, canal sau pentru reabilitarea de drumuri înseamnă, până la urmă, creșterea gradului de civilizație și al accesului la servicii publice de calitate.

A construi drumuri strategice înseamnă, din punctul meu de vedere, nu numai siguranță în trafic, ci și încurajarea investitorilor să vină în zonă, să investească, ceea ce duce la dezvoltarea locală.

În condițiile în care România trece printr-o perioadă financiară complicată, sunt de părere că măsurile bugetare trebuie discutate cu echilibru, cu calm și trebuie privite într-o cheie a prioritizării investițiilor.”, spune Rădulescu.

Pentru județul Vâlcea, Programul Național de Investiții Anghel Saligny însemna, până de curând, 154 de proiecte, cu o valoare cumulată de aproximativ 1,794 miliarde lei. 36 de proiecte au fost deja finalizate, iar 118 se află în diverse faze de implementare.

Dintre acestea, conform noilor criterii stabilite de Guvern, sunt eligibile pentru continuarea finanțării 72 de proiecte pentru lucrări de aducțiune apă, canalizare, gaze sau pentru construire de drumuri și poduri, în 31 de localități (3 orașe și 28 de comune). Acestora li se adaugă două proiecte majore derulate de Consiliul Județean Vâlcea, care vizează drumurile județene DJ703L (Jiblea Veche – Dăeşti – Sâmbotin – Fedeleşoiu) și DJ703H (rută alternativă la DN 7 -Valea Oltului).

Întrebat dacă logica administrativă pe care premierul Ilie Bolojan încearcă să o implementeze a fost discutată cu „actorii” reformei, Rădulescu a răspuns clar „NU”. Ideea ca un secretar sau o bibliotecară să-și împartă timpul de lucru între două instituții, care ar putea fi în localități diferite, nu l-a convins pe șeful CJ Vâlcea.

„Aceste măsuri nu au fost stabilite cu consultarea noastră și nu cred că, prin aplicarea lor, s-ar face o economie importantă. Ar fi complicat și, destul de costisitor, în opinia mea, să deplasezi un funcționar dintr-un loc în altul fără costuri suplimentare.

În ceea ce privește bibliotecile, noi, în județul Vâlcea, desfășurăm un program de transformare a lor în hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale, printr-o investiție în valoare de 6.061.273 lei, fiidcă ne dorim ca ele să fie cât mai accesibile tinerilor din ziua de astăzi și nu doar lor.

Proiectul cuprinde dotarea cu echipamente informatice a 34 de biblioteci din județul Vâlcea și lucrări de renovare la 4 dintre ele, ceea ce înseamnă acces la tehnică de ultima generație pentru cititori și, evident, un fond de carte pentru cei care apreciează și iubesc să citească o carte pe suport de hârtie”, a detaliat Rădulescu.

Noile măsuri vor limita capacitatea județelor de a cofinanța proiecte europene sau naționale, așa cum afirmă mulți dintre analiștii economici ignorați însă de premier.

Aflat, ca și ceilalți colegi de consilii județene, obligat să implementeze noua politică de austeritate a Guvernului Bolojan, Constantin Rădulescu detaliază problemele cu care se va confrunta instituția pe care o conduce în noua paradigmă.

„Cu siguranță toate măsurile de austeritate influențează negativ investițiile viitoare de la nivel local, mai ales în localitățile cu bugete insuficiente, care aveau nevoie de cofinanțare de la consiliile județene pentru a accesa fonduri europene.

Având în vedere că și bugetul nostru, al județului, va avea de suferit în urma acestor măsuri, cu atât mai greu va fi să ajutăm localitățile să acceseze fonduri nerambursabile pentru care e nevoie de cofinanțare.

Cu toate acestea, printr-o gospodărire judicioasă, o orientare spre cetățean și o colaborare strânsă, așa cum am avut mereu cu primarii din județul Vâlcea, sunt încredințat că vom depăși și această provocare.

De altfel, mă deplasez frecvent la autoritățile locale, dar și la Guvern și Parlament, pentru a-mi susține județul, un județ în care se investește masiv, cel puțin de când sunt eu președinte, alături de această echipă formidabilă de la CJ Vâlcea.”, a declarat Rădulescu pentru Q Magazine.

Premierul Bolojan a transmis reprezentanților Asociației Municipiilor din România (AMR) că Guvernul continuă măsurile de reducere a deficitului, iar al doilea pachet guvernamental va cuprinde reforma administrației publice, cu reducerea cheltuielilor de personal, îmbunătățirea încasării impozitelor locale, creșeterea eficienței serviciilor publice și măsuri de descentralizare.

„Suntem la jumătatea anului 2025 într-o situație dificilă, atât pe componenta de deficit bugetar, cât și pe cea de investiții aflate în derulare. Am început implementarea primului pachet de măsuri pentru reducerea cheltuielilor bugetare și corectarea unor dezechilibre. Datele Ministerului Finanțelor ne arată că trebuie să continuăm această direcție. Așadar, pregătim cel de-al doilea pachet guvernamental care va cuprinde reforma administrației publice. Ținta noastră este să reducem cheltuielile cu personalul din administrația publică, să îmbunătățim încasarea impozitelor locale, să creștem eficiența serviciilor publice și să continuăm descentralizarea”, a afirmat premierul Ilie Bolojan.

Reprezentanții Guvernului și cei ai AMR au analizat propunerile privind reforma impozitării proprietăților, angajament asumat de România prin PNRR, reducerea numărului de angajați din administrația publică locală și creșterea performanței profesionale, activarea clauzei potrivit căreia bugetele de echilibrare a bugetelor locale se vor stabili proporțional cu nivelul de încasare a impozitelor.

Consultările Guvernului cu reprezentanții administrației publice locale vor continua în perioada următoare. 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top