ÎCCJ pune capăt unei ere în care judecătorii erau protejați de răspunderea penală pentru abuzuri

O decizie recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) marchează un moment pivotal în justiția românească, deschizînd calea pentru condamnarea penală a judecătorilor care comit abuzuri prin hotărîrile lor. Potrivit avocatului și fostului judecător Adrian Toni Neacșu, această hotărîre, pronunțată în contextul plîngerii împotriva soluției de clasare în cazul fostei judecătoare Camelia Bogdan, instituie efectiv răspunderea penală și materială a magistraților pentru decizii luate cu rea-credință.

• După 25 de ani, Burj Al Arab intră în renovare
• De la americani vine lumina…verde! Bogdan Ivan anunță redeschiderea Rafinăriei Petrotel deținută de ruși
• Peter Magyar: Vom suspenda serviciul de știri al presei publice
• Ce ar vota românii: AUR a ajuns să cumuleze cât PNL și USR la un loc, dar a scăzut față de ianuarie
• România a avut cândva 13 mari combinate de producție a îngrășămintelor chimice…

Într-o postare pe Facebook, Neacșu subliniază că decizia ÎCCJ nu este doar o soluție punctuală, ci o „deschizătoare de drumuri” care rescrie regulile răspunderii judecătorilor. „ÎCCJ a îndeplinit doleanța dintotdeauna a societății românești: a instituit răspunderea penală și materială a judecătorilor”, scrie el, explicînd că hotărîrea recunoaște că aplicarea legii cu intenție rea, pentru a provoca rău inculpaților, constituie infracțiunea de abuz în serviciu.

Decizia vine în urma unei plîngeri împotriva clasării faptelor imputate Cameliei Bogdan, legată de soluționarea dosarului ICA din 2014, în care Dan Voiculescu a fost condamnat de aceasta la 10 ani de închisoare, fiind dispusă și confiscarea de bunuri până la concurența sumei de 60 de milioane de euro, cât se evaluase prejudiciul.

ÎCCJ a constatat că Bogdan a aplicat legea cu rea-credință, nu pentru a face justiție, ci pentru a prejudicia inculpații prin pedepse pentru fapte nedovedite suficient și confiscări nelegale.

Aceasta fusese deja sancționată disciplinar de CSM și ÎCCJ pentru aceeași abatere, inițial cu excluderea din magistratură, transformată ulterior într-o pedeapsă mai blîndă.

Neacșu notează că, deși cazul în sine nu aduce surprize majore, implicațiile sale depășesc cu mult dosarul ICA. „Aici se termină importanța locală și se deschid discuțiile cu privire la noua paradigmă deschisă de ÎCCJ”, afirmă el.

Conform Codului Penal, abuzul în serviciu implică exercitarea atribuțiilor de serviciu cu încălcarea legii de către un funcționar public – categorie în care intră și judecătorii.

„Dacă folosești legea și dreptul de a judeca pentru a face cuiva rău cu intenție, simplul fapt că ești judecător nu te scutește de răspundere”, explică Neacșu. El subliniază că esențială este intenția: greșelile neintenționate, oricît de grave, rămîn protejate de independența judecătorească.

Pînă acum, răspunderea penală a judecătorilor pentru hotărîri era limitată la cazuri în care abuzul era dovedit prin fapte conexe de corupție, cum ar fi luarea de mită sau traficul de influență. Exemple izolate, precum cel al judecătoarelor Piciarcă și Bădescu din 2017, implicau întotdeauna elemente de corupție. Însă decizia ÎCCJ schimbă această abordare: un judecător poate fi tras la răspundere penală direct pentru hotărîrea pronunțată, dacă aceasta este motivată de rea-credință și încalcă drepturile persoanelor judecate.

Această schimbare ar putea elibera judecătorii de presiuni externe, precum cele din partea parchetelor sau serviciilor de informații. „Nici un judecător nu va mai risca să dea cu intenție hotărîri strîmbe atît timp cît riscă să ajungă el infractor”, argumentează fostul magistrat, referindu-se la perioada „deceniului negru” din justiție (2004-2014), marcată de influențe ale DNA sub Laura Codruța Kövesi și implicarea SRI.

Totuși, Neacșu avertizează asupra riscurilor: unii procurori ar putea abuza de această posibilitate pentru a ancheta judecători doar pentru hotărîri cu care nu sunt de acord. „Pentru unii procurori, posibilitatea să ancheteze penal judecători doar pentru hotărîrile pe care le dau a fost multă vreme un vis umed”, scrie el. ÎCCJ a apărat în trecut magistrații de astfel de pretenții, dar acum, cu SRI scos din justiție și DNA reformat, echilibrul devine crucial. „Trebuie să ne dorim să se ajungă la un echilibru: nu putem avea judecători terorizați că vor fi cercetați penal pentru orice hotărîre o dau”, evidențiază Neacșu.

În concluzie, fostul judecător descrie decizia ca fiind „radicală, fără precedent și creatoare de paradigmă nouă în modul în care justiția va trebui să lucreze”. Aceasta ar putea marca sfîrșitul unei ere în care judecătorii erau protejați de consecințe penale pentru abuzuri intenționate, promovînd o justiție mai responsabilă și echitabilă.

Camelia Bogdan a fost exclusă din magistratură pentru mai multe abuzuri. Între altele, ea a dispus sechestrarea unor bunuri și conturi aparținând unei persoane care nu avea nicio legătură cu dosarul pe care îl judeca Foto George Călin, Inquam

Decizia ICCJ pe larg

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au emis o hotărâre definitivă, joi, 11 septembrie, în privința unei plângeri formulate de Dan Voiculescu și de alți inculpați din dosarul ICA împotriva deciziei Parchetului General care a refuzat deschiderea unei anchete în ceea ce o privește pe Camelia Bogdan, motivând că „fapta nu există”. Astfel, judecătorii de la Înalta Curte au schimbat această încadrare în „faptele s-au prescris”.

Iată ce se arată în hotărârea ÎCCJ:

„A aplicat retroactiv norme europene, transformând confiscarea specială într-o confiscare extinsă mascată. (…) Constituţia României prevede că legea penală se aplică numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile. Tot astfel, Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului, prin art. 7, statuează că nicio pedeapsă şi nicio măsură cu caracter penal nu pot fi aplicate decât în baza unei legi clare şi previzibile, existente la data faptei”.

„În cauză s-a făcut o aplicare retroactivă în defavoarea părților, printr-un abuz de interpretare. Astfel, au fost invocate aceste instrumente europene pentru a fundamenta o confiscare cu caracter extins, deşi faptele erau anterioare adoptării lor şi transpunerii în legislația română.

Directiva 2014/42/UE nu era transpusă în legislația națională la momentul pronunțării hotărârii (în 2014). Aceasta a fost adoptată la nivel european în 2014, însă nu avea efect direct în materie penală deoarece necesita transpunere internă.

Decizia-cadru 2005/212/JAI nu putea fi nici ea aplicată direct pentru fapte anterioare și nici pentru a extinde măsuri penale mai severe decât cele prevăzute de legea română la acea dată. Instrument de drept penal european adoptat în 2005, decizia impunea statelor membre să adopte reglementări interne pentru confiscarea produselor infracțiunii, inclusiv în formă extinsă. România a transpus dispozițiile abia prin Legea nr. 63/2012, care a introdus art. 112¹ Cod penal privind confiscarea extinsă, aplicabilă doar faptelor săvârșite după această dată. (Faptele pentru care Dan Voiculescu a fost condamnat au fost comise până în 2005).

Drept urmare, a aplicat retroactiv norme europene, transformând confiscarea specială într-o confiscare extinsă mascată, ceea ce contravine principiului nullum crimen, nulla poena sine lege (nicio crimă, nicio pedeapsă fără lege, în latină – n.r.)

Constituția României (art. 15 alin. 2) prevede că legea penală se aplică numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile.

Tot astfel, Convenţia Europeană, pentru Drepturile Omului, prin art. 7, statuează că nicio pedeapsă și nicio măsură cu caracter penal nu pot fi aplicate decât în baza unei legi clare și previzibile, existente la data faptei. De asemenea, Curtea Constituțională și Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au subliniat constant că principiul nullum crimen, nulla poena sine lege se aplică nu doar incriminării, ci oricăror măsuri cu caracter penal, inclusiv confiscării.

În cauză s-a făcut o aplicarea retroactivă în defavoarea părţilor, printr-un abuz de interpretare. Astfel, au fost invocate aceste instrumente europene pentru a fundamenta o confiscare cu caracter extins, deși faptele erau anterioare adoptării lor și transpunerii în legislația română.

O asemenea interpretare a transformat un proces penal într-un teren de experiment normativ, folosind instrumente netranspuse pentru a justifica o măsură severă. Procedând în acest fel, s-au încălcat nu doar drepturi individuale, ci şi principiul general al securității juridice”.

„Hotărârea nu s-a bazat pe legea în vigoare la data faptelor, aşa cum s-a arătat.

Mai mult, judecătoarea Camelia Bogdan era incompatibilă: avea un contract remunerat cu Ministerul Agriculturii – parte în dosar – şi, ulterior, a formulat cerere de intervenție într-un proces civil unde figurau aceleaşi părți.

Aceste împrejurări devoalează o atitudine abuzivă, contrară legii, imparţialității și regulilor statului de drept, prin care dreptul la un proces echitabil a fost grav compromis”.

„Consecință a actelor şi faptelor descrise, s-a ajuns la o triplă deposedare de bunuri fără temei legal – obligarea la despăgubiri și o dublă confiscare –, iar pentru a putea proceda astfel a creat norme pe care le-a aplicat, a judecat în condiții de incompatibilitate, a soluţionat acţiunea civilă contrar temeiului legal de la acea dată influenţând compunerea completului, a intervenit ulterior într-un proces civil al acelorași părți și și-a arogat prerogative de executare penală fără a fi abilitată prin lege. Toate acestea nu descriu un act de justiție, ci o atitudine abuzivă, contrară principiilor procesului echitabil şi regulilor statului de drept”.

„Înalta Curte constată că cele corect imputate intimatei Bogdan Camelia, judecătorul cauzei la data faptelor, se referă la modalitatea în care şi-a exercitat atribuțiile de serviciu, atât cu prilejul soluționării cauzei penale nr. 25497/3/2012 în care a pronunțat decizia penală nr. 888/8.08.2014, cât şi ulterior, printr-o serie de demersuri calificate de petenți ca ilegale şi care conturează rezoluția infracțională a intimatei în pronunțarea cu ştiință a unei decizii abuzive, cu consecințe deosebit de păgubitoare pentru aceştia”.

„Este necesară stabilirea unui echilibru între imunitatea ca mijloc de protecție a judecătorului împotriva presiunii excesive şi a abuzului din partea puterilor statului sau a persoanelor fizice (imunitate), pe de o parte, şi faptul că judecătorul nu este mai presus de lege (responsabilitate), pe de altă parte. Comisia de la Veneția a subliniat în mod constant faptul că judecătorii nu trebuie să beneficieze de imunitate generală, ci de imunitate funcțională pentru actele realizate în exercitarea funcțiilor judiciare”.

Profesorul Dan Voiculescu

„Față de petentul V.D., pentru infracțiunea în considerarea căreia a fost obligat în solidar cu ceilalți inculpați la plata prejudiciului, aceea de folosire de către o persoană care îndeplineşte o funcție de conducere într-un partid (…) în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (…), s-a dispus încetarea procesului penal în temeiul disp. 16 alin. 1, lit. f raportat la art. 17 alin. 2 și la art. 396 alin. 6 din Codul de procedură penală, constatând împlinit termenul de prescripție specială. (…) Cu toate acestea, în cauză, s-a admis acțiunea civilă formulată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi au fost obligați în solidar toți inculpații la plata echivalentului în lei a sumei de 60.482.615 euro. (…)

Prin urmare, soluționarea acțiunii civile în raport cu inculpatul de la acea vreme, Voiculescu Dan, a fost cu evidență nelegală, în contra dispozițiilor procesual penale, în caz de încetare a procesului penal pentru prescripție.

Acțiunea civilă ar fi trebuit să fie soluționată de o instanță civilă, potrivit regulilor aplicabile acelei materii şi evident de către un alt complet de judecată”.

„Toate încălcările normelor de drept penal și drept procesual penal reținute, completate cu încălcarea normelor din statutul profesiei de magistrat, demonstrează fără dubiu că nu se pune problema de o eroare neintenționată, ci de un abuz, şirul de conduite judiciare ilegale punând în evidență existenţa unei rezoluții infracționale a intimatei de a încălca normele legale în vederea confiscării unui număr însemnat de bunuri şi de valoare mare, peste limita a ceea ce legea existentă ar fi permis, având drept urmare vătămarea drepturilor și intereselor părţilor şi/sau ale terților, petenți în prezenta cauză.

Încălcarea cu știință a normelor de lege aplicabile nu a rezultat dintr-o conduită izolată a intimatei, ci dintr-o serie de acte și măsuri ilegale, repetabilitatea și amploarea încălcărilor scoţând în evidență o conduită judiciară ilegală a intimatei, adoptată cu intenție, în vederea confiscării unor active însemnate de la părți și de la terți, ignorând obligația de imparțialitate, tratament egal şi respectarea procesului echitabil”.

„Înalta Curte constată că în cazul intimatei Camelia Bogdan, judecător al cauzei, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu prevăzute de art. 297 alin. 1 Cod penal, faptă tipică în toate elementele sale, încălcările reţinute afectând drepturile tuturor părților din dosar”.

„Procedându-se astfel, s-a ajuns nu la o dublă îndestulare a statului, pentru pachetul de acţiuni deţinut prin ADS la Institutul de Cercetări Alimentare Bucureşti, ci chiar la una triplă (obligarea inculpaţilor la despăgubiri, reprezentând echivalentul în lei al pachetului de acţiuni, calculat în funcție de valoarea de piață a activelor imobiliare, actualizat şi întregit și cu beneficiul nerealizat; confiscarea activelor imobiliare ale fostei ICA şi ale unor terți; confiscarea de la cele două fiice ale inculpatului Dan Voiculescu a contravalorii acțiunilor ale căror destinatari finali au fost).

Sub pretextul confiscării produsului infracţiunii, s-au aplicat, în realitate, dispoziţii legale care nu erau în vigoare la data faptelor, substituind instituţiei din art. 112 alin. (6) cod penal regulile de la confiscarea extinsă, aplicabilă doar faptelor săvârşite după anul 2012.

Rezultă, astfel, că a fost construit, cu intenţie, un raționament care făcea posibilă aplicarea art. 112 alin. (6) cod penal, în realitate o adevărată confiscare extinsă, neaplicabilă ratione temporis la data faptelor.
Or, această manieră de aplicare a legii în materie de confiscare nu este doar neobișnuită, dar reprezintă, indiscutabil, un abuz”.

„S-a admis acţiunea civilă formulată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi au fost obligați în solidar toți inculpaţii la plata echivalentului în lei a sumei de 60.482.615 euro la cursul BNR din ziua efectuării plăţii către partea civilă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Prin urmare, soluționarea acţiunii civile în raport cu inculpatul de la acea vreme, Voiculescu Dan, a fost cu evidență nelegală, în contra dispozițiilor procesual penale care prevedeau lăsarea ca nesoluționată a acțiunii civile în procesul penal, în caz de încetare a procesului penal pentru prescripţie. Acţiunea civilă ar fi trebuit să fie soluţionată de o instanţă civilă, potrivit regulilor aplicabile acelei materii și evident de alt complet de judecată”.