Crăciunul în tranșee în timpul Primului Război Mondial. 24 de ore de pace

În 1914, în ziua de Crăciun, sunetul armelor şi şuieratul gloanţelor au încetat pentru o zi, timp în care, trupele britanice şi germane au făcut un pact, şi anume, timp de 24 de ore vor înceta orice atac.

Subiectul nu a fost discutat foarte mult în Franța sau Germania, fiind nevoie de filmul „Joyeux Noel”, din 2005, pentru a se vorbi din nou despre acest episod. Evenimentele au fost mușamalizate încă din zilele cu pricina, pentru a nu se încuraja astfel de manifestări și a nu se da impresia celor de acasă că războiul e o joacă și o distracție care costă bani și sute de mii de morți.

În unele zone, bărbaţii au schimbat alimente şi suveniruri, iar în ziua de Crăciun au avut loc ceremonii funerare comune şi schimburi de prizonieri. 

Soldaţii au cântat colinde şi au jucat fotbal, oferind una dintre cele mai durabile imagini ale unui armistiţiu. În ciuda păcii generale şi a dorinţei soldaţilor de a se bucura de sărbători, luptele au continuat în unele regiuni.

Aproximativ 100.000 de trupe britanice şi germane au fost implicate în armistiţiul neoficial de pe frontul de vest. Primul armistiţiu a început în ajunul Crăciunului din 1914, atunci când trupele germane au decorat zona din jurul tranşeelor lor din regiunea Ypres din Belgia.

Nemţii au pus lumânări pe tranşeele lor şi un brad împodobit, continuând apoi sărbătoarea cu colinde de Crăciun. Britanicii le-au răspuns cu colindele lor tradiţionale şi le-au urat adversarilor „Crăciun fericit”. 

La scurt timp după aceea, trupele s-au deplasat în zona neutră şi au făcut schimb de cadouri: tutun, alimente, alcool şi suveniruri, precum şi pălării.

În multe sectoare, armistiţiul a durat doar în noaptea de Crăciun, în timp ce pentru alţii., acesta a ţinut până în ziua de Anul Nou.

În zilele noastre, Armistiţiul de Crăciun este văzut ca unul dintre puţinele momente frumoase ale Marelui Război în care au fost ucişi 14 milioane de oameni.

Ultimul supravietuitor al armistiţiului, Sgt. Alfred Anderson a murit în anul 2005, la vârsta de 109 ani.

The New York Times relata că o parte dintre scrisorile, jurnalele şi memoriile celorlalţi participanţi fac rezumatul unui armistiţiu care a devenit simbolul păcii în timpul perioadelor lungi de violenţă:

Albert Moren îşi aminteşte o scenă din Ajunul Crăciunului în apropiere de satul francez La Chapelle d’Armentières:

„A fost o noapte cu o lună frumoasă, gheaţă pe pământ, alb peste tot. La aproximativ 7 sau 8 seara era o mulţime de agitaţie în tranşeele germane şi erau aceste lumini- nu ştiu ce erau. Ei au cântat <Silent Night>-<Stille Night>. Nu voi uita niciodată, este unul dintre cele mai importante momente din viaţa mea. M-am gândit, ce sunet frumos…”

Puşcasul britanic Graham Williams din Brigada a cincea şi-a reamintit de „răspândirea stării de spirit“:

„Apoi, brusc, au început să apară lumini de-a lungul parapetului german, care în mod evident erau brazii, împodobiţi cu lumânări aprinse, care au ars constant în aerul rece…Prima oară germanii au cântat una dintre colindele lor şi dupa aceea noi am cântat una de-a noastră. Am început să cântăm „O Come, All Ye Faithfull” şi nemţii ni s-au alăturat imediat în cantec. Şi m-am gândit…acesta este într-adevar un lucru extraordinar- două naţiunii să cânte acelaşi colind pe timp de război”.

Colindele comune l-au inspirat pe Căpitanul german Josef Sewwald să facă un gest îndrăzneţ

„Am strigat la duşmanii noltri că nu vrem să tragem şi că am vrea să facem un armistiţiu de Crăciun. Am spus că voi veni din partea mea şi vom putea vorbi unii cu alţii. La început a fost un moment de tăcere, apoi am mai strigat încă o dată, i-am invitat şi britanicii au strigat „nu trageţi”. Apoi, un bărbat a ieşit din tranşee, am făcut şi eu acelaşi lucru şi ne-am dat mana- cu prudenţă!”

În ziua de Crăciun, unii germani şi britanici au organizat înmormântări comune.

„Părintele nostru a aranjat rugăciunile şi psalmii, iar un interpret le-a scris în limba germană. Au fost citite mai întâi în engleza de părintele nostru, iar apoi în germană de un băiat. A fost un moment extraordinar”, spunea Lt. Arthur Pelham Burn.

 „ În cele din urmă, englezii au adus o minge de fotbal din tranşee şi în scurt timp a urmat un meci plin de viaţă. Cât de minunat, dar şi cât de ciudat a fost. Ofiţerii englezi au simţit la fel. Crăciunul, sărbătoarea iubirii, a reuşit să aducă împreună duşmanii”, îşi amintea Locotenentul german Kurt Zehmisch.

Inevitabil, ambele părţi au fost obligate să se întoarcă în tranşee (în unele zone, armistiţiul s-a încheiat pe 26 decembrie).

„La 8:30 am tras trei gloanţe în aer şi am pus steagul pe care scria <Crăciun fericit> pe parapet. Un german a pus un steag pe care scria <Mulţumesc>. Ne-am salutat şi ne-am întors în tranşee. El a tras două gloanţe în aer şi războiul începuse din nou”, îşi amintea Căpitanul britanic Charles „Buffalo Bill” Stockwell.