Actual

Destinele din arhivă

Sute de dosare penale, mii de role de film și zeci de mii de fișe de evidență. O istorie întreagă a plecat azi de la Serviciul Român de Informații la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Sunt documente importante care conțin povești de viață ale celor persecutați de regimul comunist. Un interviu exclusiv Q Magazine cu președintele CNSAS, Constantin Buchet.

„E o reconstituire istorică, concretă şi foarte exactă prin prisma unui organ de represiune al Partidului Comunist, pentru că securitatea a fost o poliţie politică comunistă. Găsim în cercetarea istorică crâmpee de viaţă şi istorii individuale în aceste dosare de urmărire informativă sau dosare penale care s-au făcut uneori chiar şi în anii 1970-1980. Acum se elimină acest pasiv istoric legat de documentele fostei securități și CNSAS își îndeplinește misiunea dată de lege.

Există un dosar de problemă al deţinuţilor politici în anii 80, deşi oamenii aveau o vârstă venerabilă, dar prezentau un risc pentru regimul Ceauşescu.

Are această încărcătură simbolică de transfer a unei părţi din istoria noastră, chinuită şi opresivă la adresa poporului român din partea unui regim totalitar comunist pe care mulţi l-am cunoscut cu „banalităţile răului”, cum spunea un cunoscut politolog.

Aceste dosare sunt arhivate, intră pe circuitul instituțional de prelucrare. Sunt persoane care au acces la propiul dosar, oamenii pot să găsească dosarul penal al unei rude. Arhiva noastră are aproape 26 de kilometri liniari și este a treia ca mărime din Europa de Est.

Încercăm să găsim şi soluţii de depozitare, pe lângă spaţiile pe care le avem. Există o hală care a aparţinut Societăţii de Radiodifuziune pe care vrem să o luăm în administrare, pentru a prelua fişele de cartotecă ale dosarelor întocmite de fosta securitate. Fiecare dosar de informator/ colaborator avea o fișă de cartotecă care reprezenta sinteza acelei persoane. Acum putem să coroborăm mult mai bine informațiile din dosarele pe care le avem., susține pentru Q Magazine președintele CNSAS, Constantin Buchet.

În octombrie 2017, șeful SRI, Eduard Hellvig, a anunțat în cadrul unui discurs susținut la Universitatea de Vest din Timișoara, că va avea loc o reevaluare a tuturor dosarelor care mai sunt în arhiva centrală a Serviciului în vederea identificării documentelor care pot fi predate.

„Generația dumneavoastră are dreptul să cunoască și să înțeleagă trecutul pentru a putea construi împreună viitorul” , a spus Hellvig.

Hellvig a spus atunci că Serviciul Român de Informații a încheiat orice legătură cu trecutul nefast de dinainte de 1989 , adăugând că SRI va continua colaborarea cu CNSAS, urmând ca în perioada următoare să predea noi documente care să lămurească aspecte importante în cazuri precum cel al dizidentului Georghe Ursu sau al revoltei de Brașov din 1987.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top