”Am avut o relaţie foarte bună cu domnul Tăriceanu, dar mai puţin tumultoasă. Cu domnul Antonescu am fost de la mare prietenie la mare ură şi înapoi, după personalitatea fiecăruia”, a spus Ponta, care a intervenit telefonic într-o emisiune la Realitatea TV în care era intervievat Crin Antonescu.
”Eu nu am urât, să ştiţi că nu urăsc pe nimeni. Nu l-am urât nici pe Băsescu. Îmi interzice confesiunea mea de creştin-ortodox, ceea ce cred că dumneavoastră înţelegeţi foarte bine”, a replicat Antonescu.
”Eu pe domnul Băsescu recunosc că pot să spun că-l urăsc, da”, a spus Ponta.
Discuțiile au început de la subiectul relațiilor dintre Victor Ponta, Crin Antonescu și Traian Băsescu. ”Nici eu și nici Crin Antonescu nu suntem înțeleși cu Traian Băsescu. Am auzit că Antonescu a spus că eu sunt înțeles cu Traian Băsescu. Sper doar că tot ce a gândit Crin despre mine să se vadă că nu este adevărat”, a spus Victor Ponta.
În replică, Crin Antonescu a răspuns: ”Eu n-am zis că sunteți înțeles cu Traian Băsescu, ci doar că reprezentați un pericol mult mai mare decât Traian Băsescu, în următorii ani”.
”Eu cred că oricine va fi preşedinte din decembrie nu va mai avea puterea lui Traian Băsescu şi ăsta e un lucru foarte bun. Teama mea e ca Traian Băsescu să nu rămână cu putere din decembrie, el ca persoană. Traian Băsescu a avut mult prea multă putere şi a folosit-o rău şi oricine are atâta putere la un moment dat o foloseşte în sens negativ. Mi-e teamă de un singur lucru, să nu rămână tot Traian Băsescu, fără să fie preşedinte, cu mai multă putere decât merită un om care a fost demis în 2012 la un referendum de care nici Crin Antonescu nu s-a dezis”, a mai susţinut Ponta.















































