Din 178 de state, 4 sunt aproape prăbușite, 12 amenințate acut de prăbușire, 22…

Într-o cronică realizată pentru Revista Cultura,   scriitorul Andrei Marga  prezinta teza unuia dintre marii geopoliticieni ai lumii, Carlo Masala, care face o radiografie a realității internaționale în care trăim.

CUM AU EȘUAT MARILE PROIECTE ALE OCCIDENTULUI

El afirmă, fără menajamente, că nu este vorba doar de criza ordinii lumii actuale, ci de intrarea deja în situația relativ nouă a absenței ordinii, a dezordinii („Unordnung”). Teza sa este aceea că lumea secolului al XXI-lea este în dezordine. Ordinea nu se va instala nici la nivel global, nici regional, în părțile îndepărtate ale acestei lumi. Dezordinea înseamnă necalculabilitate, netransparență, surpriză și înainte de orice, imposibilitate de a plănui („Welt-Unordnung. Die globalen Krisen und das Versagen des Westens” [„Dezordinea. Crizele globale și eșecul Vestului”], C.H. Beck, München, 2016, p. 160). Nu este haos, poate nici anarhia de care vorbea Robert D. Kaplan („The Coming Anarchy…” [„Venirea anarhiei…”], 2000), dar nu suntem departe., arată Marga.

Din 178 de state, 4 sunt aproape prăbușite, 12 amenințate acut de prăbușire, 22 străbătute de tendințe de disoluție, 26 în stare de alarmă ridicată, 42 alarmate – adică 59,6% dintre state sunt „fragile”.

Are loc o „renaționalizare” a vieții publice – deviza „noi suntem altfel” și „noi suntem mai buni” domină discursul public în multe țări . În Uniunea Europeană, „principiul comunității solidare” este în defensivă în fața „partidelor naționaliste” .

Cam 25 de milioane de ruși au rămas în afara granițelor ca urmare a descompunerii URSS și pot adopta atitudini variate.

Terorismul are ca țintă nu doar preluarea puterii într-un stat, ci edificarea califatului. Dacă, în 2005, în jur de 38 de milioane de oameni fugeau din țara lor, în 2014 erau deja peste 60 de milioane.

Digitalizarea schimbă complet datele coordonării din societate și ale independenței, iar lupta pentru controlarea spațiului cibernetic s-a declanșat.

Mai presus de toate, a devenit clar că speranțele Occidentului nu s-au confirmat nici când s-a așteptat ca țările, rând pe rând, să se democratizeze , nici ca intervențiile militare să ducă la construirea de noi societăți , nici ca instituțiile internaționale să fie eficace , nici ca dreptul să fie preferat forței  S-a instaurat, în schimb, un „imperialism liberal”  care este constrâns acum la schimbare.

Se redeschide viguros întrebarea cu privire la reacția înțeleaptă. Carlo Masala scrie că distingerea dogmatică a Binelui și Răului în relațiile internaționale nu va da rezultate. Este nevoie de o abordare „realistă” care duce la „selectarea” de politici adecvate, în dauna asumării de mari proiecte civilizaționale.

Politica internațională va rămâne pentru mult timp netransparentă și trebuie să ne acomodăm cu aceasta. Micul mărunt al rezolvărilor concrete de probleme în coaliții schimbătoare devine mai important decât marile viziuni ale unei noi ordini a lumii. Stabilitatea și pacea trec în avanscenă, față de morală și democrație. Neamestecul în treburile interne ale altor state recâștigă întâietatea în raport cu intervențiile umanitare și schimbarea de regim.

Nu va fi război între marile puteri, dar vor fi mereu evenimente (războaie locale, acte teroriste, declin al unor state).

NU EXISTĂ SPERANȚĂ

Carlo Masala nu găsește motive de speranță pentru restabilirea ordinii lumii.

Lipsește ordinea globală – scrie el – căci marile puteri nu au vreo idee comună despre această ordine. Speranța că lumea s-ar afla într-o fază tranzitorie și că starea de ordine va fi curând atinsă este însă zadarnică. Căci reprezentarea după care ordinea lumii va deveni din nou stabilă din momentul în care relațiile de putere între marile puteri și singura supraputere rămasă se vor fi stabilizat («eingependelt») din nou nu ia în seamă faptul că s-a produs o schimbare fundamentală în politica internațională, care lasă cu siguranță fără suport, din punctul de vedere al istoriei, speranța îndreptățită: faptul că natura puterii s-a schimbat fundamental.

Între timp, actorii statali depind de mult mai mulți factori interni și externi ca să poată stabiliza relații (de pildă, interesele marilor companii condiționează mai mult ca oricând politicile statelor). S-a intrat într-o lume a multiplicării forțelor ce concură la formarea voinței politice naționale și internaționale, încât așteptările la instalarea unei ordini vor fi decepționate.