EU Green Deal: de la proiect politic european la utopie totalitară

Pactul Ecologic European (Green Deal), „ambițiosul” proiect de a transforma Europa într-o elită eco-tehnologică, pare o sinucidere economică asistată de Comisia Europeană.

AȘII NEUTRALITĂȚII CLIMATICE

Pactul Ecologic ar putea părea un proiect conceput de Greta Thunberg, dar este mai curând o imensă afacere ce va spolia toate statele europene de fonduri ce îi va investi în bunăstarea unei așa-zise elite.

Președintele comisiei UE, Ursula von der Leyen, a publicat textul votat de Parlamentul European al Pactului Ecologic European, un plan pe 10 ani, de 1 triliard de euro, privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puțin 50% față de 1990.

Scenariul aparține „Partidului Davos”, după cum au aflat deja cei care au urmărit Forumul Economic din acest an și după cum recunoaște și Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, responsabil de introducerea prevederilor Pactului în legislația comunitară.

Ursula von der Leyen şi-a construit pe această idee planul de a conduce Uniunea Europeană și vrea să cheltuiască un sfert din bugetul european doar pe chestiuni birocratice și organizatorice legate de EU Green Deal.

Poate că salvarea planetei ar părea o pălărie mult prea mare pentru cineva care a eșuat în reutilarea și digitalizarea armatei germane, lăsând în urmă un val de acuze de corupție și nepotism.

Dar, având în vedere că von der Leyen este doar un pion, lucrurile devin cât se poate de suportabile pentru pletora de corporații, bănci și fonduri de investiții care stau pitite în spatele Pactului Ecologic și al politicienilor pe care îi manevrează, pentru că întreaga desfășurare de energii are doar vitrina verde, dar interesele sunt de altă natură.

AȘADAR, CARE ESTE URGENȚA?

EU Green Deal sau Pactul Ecologic, spune Comisia, înseamnă „transformarea unei provocări urgente într-o oportunitate unică”. Așa-zisele schimbări climatice, încălzirea globală etc. nu au depășit stadiul de presupuneri și de eco-incitări propagandistice și nu există nicio dovadă științifică validă că ar exista vreo evoluție climatică pe planetă care să necesite acțiuni „urgențe”.

Mai exact, despre ce urgențe poate fi vorba când discutăm despre clima unei planete? Și cam ce acțiuni de anvergură de natură să schimbe lucrurile la nivel planetar ar putea lua Timmermans și von der Leyen?

Erupția unui singur vulcan prilejuiește mai multe emisii de carbon și mai multă poluare decât ar putea să producă – cumulat – întreaga omenire! Costurile acestui joc în care diverși politicieni se cred Dumnezei are costuri incomensurabile.

Evident, un mediu mai curat și mai sănătos este visul oricărui om normal. Accesul la apă curată, aer curat, sol curat, hrană curată!

Când în ecuație se ivesc politicienii, băncile, fondurile private de investiții și corporațiile, plus trupele lor de asalt – activiștii și presa – și toate provenind exclusiv din zona „progresistă”, avem ingredientele pentru a înțelege că EU Green Deal nu este decât o sinistră escrocherie.

Politica „europeană” pare decisă să își distrugă mecanismele economice funcționale și să le înlocuiască cu improvizații „progresiste”. În primul rând, este vorba de înlocuirea combustibililor fosili cu diverse forme de surse de energie „verde”, pentru a combate „schimbările climatice”.

Lupta împotriva schimbărilor climatice și pentru salvarea planetei se bazează pe concentrarea puterii și pe expansiunea agresivă a implementării regulamentelor și a constrângerilor. Birocrații nu vor să lase piața liberă să vină cu soluții inovatoare pentru problemele climatice, considerând că planeta este prea importantă pentru a fi lăsată în seama locuitorilor ei.

COSTURILE PACTULUI ECOLOGIC EUROPEAN

Pactul Ecologic este o politică economică proastă care va zdruncina UE din temelii și va frâna creșterea economică, pe fondul unei deja instalate stagnări, a fracturii dintre Vest și Est, a problemelor generate de migrație, iar în viziunea lui von der Leyen, este „o oportunitate” însă una de a discuta despre altceva.

Se pare că în optica celor din Comisia Europeană este vorba despre a alege între locuri de muncă sau a face „ceva” pentru climă, indiferent de costuri. Comisia a ales să facă „ceva”.

Și, spune Timmermans, „legea cu privire la climă este importantă, deoarece va disciplina pe toată lumea, în special pe partea politică”. Totodată, va consacra instituțiile coordonatoare și posibilitatea legală de a acționa împotriva celora care nu își îndeplinesc „promisiunile”.

Comisia va implementa un nou mecanism de monitorizare, pentru a se asigura că Europa rămâne pe calea de a-și atinge obiectivele de mediu.

Pactul Ecologic va începe cu examinarea de Comisia Europeană a directivelor și regulamentelor și va trece apoi la modificarea lor, pentru a le alinia la noile obiective climatice. Dacă acquis-ul comunitar era și așa stufos, ceea ce va rezulta, în privința legilor etatiste, va fi de-a dreptul uluitor.

În martie, Comisia a prezentat draftul Legii Climatului. Reglementările sunt atât de „serioase” încât cei din Comisie au simțit nevoia obținerii unui acord de la Greta Thunberg! Președintele Parlamentului European, David Sasolli, vicepreședintele Comisiei – Frans Timmermans și șefa Comisiei Europene au întâmpinat-o pe Greta cu mari plecăciuni.

Chiar șefa Comisiei, Ursula von der Leyen i-a făcut o prezentare activistei, însă aceasta a calificat pachetul legislativ drept „o predare și o renunțare” la obiectivele avute în vedere. Grupul de activiști a criticat și dorința Comisiei de a elabora țintele privind emisiile aferente anului 2030 până în luna septembrie, adică cu numai două luni înaintea summitului Națiunilor Unite dedicat luptei împotriva schimbărilor climatice.

Comisia dorește să consolideze ținta climatică din 2030 a UE la o reducere de 50% sau 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră față de nivelurile din 1990, în loc de de 40%.

Începând cu 2030, legea ar acorda Bruxelles-ului puterea de a impune obiective mai stricte privind emisiile provizorii ale UE la fiecare cinci ani pentru a orienta blocul către obiectivul său din 2050.

1 triliard de Euro este suma pe care a cerut-o preşedintele Comisiei Europene pentru Pactul Ecologic – 100 de miliarde de Euro anual

Una dintre ideile vehiculate privind finanţarea Pactului Ecologic este ca fiecare țară să verse anual 5% din PIB, la fel cum alocă 2% din PIB pentru NATO.

Spre deosebire de angajamentul asumat de von der Leyen de a furniza un „val de investiții verzi”, Pactul Ecologic European este format în mare parte din bani readunați de prin fondurile UE existente și promisiuni de a mobiliza capitalul sectorului privat.

În total, Pactul Ecologic va genera doar 7,5 miliarde Euro în noi angajamente bugetare, întinse pe șapte ani. Spre comparație, Comisia va cheltui 29 miliarde de Euro – aproape de patru ori mai mult – pentru proiecte privind gazele naturale (împotriva cărora luptă)!

Lăsând la o parte faptul că 100 miliarde de euro pe an sunt deocamdată ficțiuni, suma nici măcar nu se apropie de finanțarea necesară pentru realizarea obiectivelor. Comisia însăși estimează că Europa are nevoie de 260 miliarde de euro anual (cca. 1,5% din PIB-ul UE) pentru a-și atinge obiectivele pentru 2030 – adică mai mult decât dublul sumei.

Banca Europeană de Investiții (BEI) susține că va aloca 50% din fonduri pentru chestiuni climatice. Mai exact, credite. Banca se află la Luxembourg, dar de ce nu s-ar afla într-un paradis fiscal?!

Comisia pare să aibă aliați puternici, cum ar fi investitorii instituționali cu trilioane gata să fie ecologizate. Laurence D. Fink, șeful BlackRock, Inc. – o corporație americană de gestionare a investițiilor la nivel global, spunea în New York Times că finanțele se vor restructura fundamental, abordând în mod serios decarbonizarea. El face parte dintre cei 631 de investitori din întreaga lume, reprezentând aproximativ 37 de triliarde de dolari în active, care au semnat o scrisoare prin care solicită guvernelor să își intensifice eforturile împotriva schimbărilor climatice.

Întoarcerea către finanțele verzi este un pas decis de miliardarii de la Davos, șefi de corporații, bănci și fonduri de investiții, care tocmai implementează ca instrument de lucru Guvernanța de mediu, socială și corporativă (ESG – Environmental, Social and corporate Governance). Adică, nici o investiție fără ESG! Nici o investiție fără stabilirea durabilității, sustenabilității și a impactului societal și de mediu, potrivit criteriilor finanțatorului. Altfel spus, este exact ce spune și Marc Benioff – președinte și co-CEO Salesforce, un „stakeholder capitalism”, adică un fel de capitalism al părților interesate.

Așa-numitul „Plan de investiții” despre care vorbește Comisia von der Leyen, propune să încurajeze investițiile private prin trecerea riscurilor de la persoanele private la bugetul UE prin instrumente precum garanții de finanțare și finanțare combinată. Însă acest lucru nu reduce riscul, ci doar îl transferă pe umerii publicului european, asigurându-se totodată că investitorii privați se bucură de toate câștigurile.

Așadar, angajamentul Comisiei față de capitalul privat înseamnă doar sporirea inegalităților. Ba mai mult, dă șansa unor „privați interesați” să devină „baroni ai decarbonizării”, interpunându-se pe lanțul de finanțare, după modelul „baronilor funciari” care profită de finanțările destinate inițial micilor fermieri.

Să observăm aici că globaliștii nu se mai încurcă în mizilicuri precum banii lui George Soros, care aruncă „mărunțiș” pentru a influenţa opinia publică, ci vorbim despre investiții de zeci de triliarde pe care ei sunt deciși să le facă exact în beneficiul propriu, fără riscuri și cu o rată ridicată a profitului.

Dar lucrurile merg mult mai departe, anume se răsfrâng și asupra țărilor africane din cadrul Uniunii Africane (care înglobează 55 de țări) și cu care Uniunea Europeană are un parteneriat activ. Vorbim despre Acordul de la Cotonou și despre finanțările pe care UE le condiționează de tradiționala respectare a valorilor globaliste: egalități de gen, drepturi pentru femei, stat de drept, lupta împotriva corupției, mediu curat, economie sustenabilă. Pentru că banii care vizează Africa pleacă tot din bugetul Uniunii Europene.

În cadrul Planului de investiții pentru Europa durabilă, Comisia va propune un „Mecanism de tranziție justă”, inclusiv un Fond de tranziție justă, „pentru a nu lăsa nimeni în urmă”. Mecanismul, însă, nu reușește să iasă din logica stagnării economice și austerității, fiind un „angajament de solidaritate și corectitudine”, ce lasă a se înțelege că publicul din Franța și Germania – în principal – trebuie să suporte costurile tranziției. Greu de crezut că populația ar fi de acord! Iar asta, fără să mai luăm în calcul clivajele pe care le va genera între europenii „bogați” și cei „săraci”.

Mecanismul de tranziție justă se va concentra asupra regiunilor și sectoarelor care sunt cele mai afectate de tranziție, deoarece acestea depind de combustibili fosili sau de procese consumatoare de carbon. Acesta se va baza pe sursele de finanțare de la bugetul UE, precum și grupul BEI pentru a utiliza resursele private și publice necesare.

Sprijinul va fi legat de promovarea unei tranziții către activități cu emisii reduse de carbon. De asemenea, se va strădui să protejeze cetățenii și lucrătorii cei mai vulnerabili la tranziție, oferind acces la programe de recalificare, locuri de muncă în noi sectoare economice sau locuințe eficiente din punct de vedere energetic.

Mecanismul de tranziție justă va „mobiliza” un total de 100 miliarde de Euro pe parcursul a 10 ani către țările producătoare de cărbune precum Ungaria și Polonia, care se așteaptă să ia o parte semnificativă a finanțării.

Desfășurarea finanțării, se tem unii, poate fi văzută însă și ca un ramburs către guvernele care au susținut alegerea Ursulei von der Leyen în fruntea Comisiei și ar fi greu de ocolit presupunerea că acestea ar fi dezinteresate de a profita (sau abuza) de fondurile UE.

De cealaltă parte, ne spune Frans Timmermans, Pactul, dincolo de „revoluția industrială” care pentru prima dată în istoria umanității îi afectează pe toți, combinat cu „provocarea demografică” (migrația), trebuie să dicteze și demersurile de natură să împiedice forțele politice din Europa să creeze un sentiment „anti-establishment”. Cu alte cuvinte, EU Green Deal este și o armă împotriva suveraniștilor și a celor care doresc state naționale în UE.

EU Green Deal al Comisiei von der Leyen nu face nici o singură referire la „democrație”. Termenul nu apare nici măcar accidental, în zecile și sutele de pagini asociate subiectului. Dimpotrivă, Green Deal pare axat să aprofundeze deficitul democratic al UE, chiar dacă conduce la decarbonizarea economiei sale. Așa-zisele „consultări” avute în vedere nu par a fi de natură să schimbe ceva din substanța proiectului.

Și încă mai există un cost, neluat în calcul, anume impactul asupra industriilor. Analiștii, chiar și cei mai fervenți economiști stângiști, trag de pe acum semnale de alarmă și spun că afacerile vor fi afectate grav de ambițiile decarbonizării și de accentul pus pe sursele regenerabile.

Un bun exemplu este cărbunele, cu o industrie în pragul extincției, grăbită acum de UE, deși continuă să aibă o piață relevantă în Europa de Est – atât în termeni de consum, cât și de producție, ce mai oferă zeci de mii de locuri de muncă în țări precum Polonia sau Ungaria.

160.000 de oameni ar putea rămâne fără loc de muncă în următorul deceniu, consecinţă a derulării Pactului Ecologic

Nu în ultimul rând, Pactul ecologic este o lovitură aplicată Rusiei, care a început să exporte tot mai multă energie în Europa. Dacă Pactul Ecologic va deveni lege, atunci magistralele rusești (dar nu numai) în care europenii tocmai investesc munți de bani – Nord Stream2, TurkStream, EastMed – ar putea fi abandonate. În egală măsură, este o lovitură dată și americanilor care tocmai investesc sume considerabile pentru a-și dezvolta din Polonia și până în Croația o magistrală destinată gazului lichefiat.

EUROPA, MAI VERDE CA NICIODATĂ

Comisia vrea să implementeze o economie circulară, una care să sublinieze sustenabilitatea modului în care sunt produse bunurile. Obiectivul este de a consuma mai puține materiale și de a asigura o mai mare refolosire și reciclare. De aici, Ursula von der Leyen speră să se reducă și cantitatea de deșeuri.

Dacă visele privind energia eoliană sunt încă tangente cu realitatea, o întreagă nebuloasă amenință utilizarea gazelor. Se vorbește despre filtre pentru carbon, rețele de hidrogen care să înlocuiască actualele rețele de gaze naturale etc. Nimeni nu a făcut deocamdată un calcul al costurilor aferente.

Dincolo de faptul că trebuie să-și schimbe sursele de energie, întreaga industrie trebuie să se și digitalizeze și să renunțe la unele materiale precum plasticul, iar împachetarea produselor trebuie să se facă doar în materiale reciclabile. Nu mai discutăm de utopiile legate de industrii precum cea extractivă, siderurgie, industria chimică, de apărare etc., care vor trebui să devină nepoluante.

Amplificarea parteneriatului public-privat pentru susținerea cercetării și inovării în zona tehnologiilor care să ducă la oțel ecologic, la baterii verzi, noi tipuri de alimente etc. de pe acum promite frumoase povești despre corupție și relații clientelare.

Nu în ultimul rând, se va pune accentul pe reducerea consumului, încurajându-se rețelele de închiriere a bunurilor sau de „sharing” (utilizare în comun cu alții).

O altă prevedere ține de introducerea de tarife suplimentare pentru țările terțe care nu vor să-și reducă emisiile cu efect de seră cu o viteză comparabilă cu cea a UE. Comisia vrea să îi pedepsească pe pământenii care nu respectă isteriile ei climatice și, ca atare, va introduce o taxă pe emisiile de carbon, pe care o va percepe de la oricine va dori să acceseze piața europeană.

DE LA FERMĂ LA FURCULIȚĂ

Comisia va aplica în mod riguros legislația referitoare la performanța energetică a clădirilor. Toate clădirile, publice și private, vor fi transformate astfel încât să devină eficiente energetic. Astăzi, procentul reabilitării este de 1%, deci pentru a-l majora considerabil va fi nevoie de o mulțime de intervenții și reglementări care să asigure că aceste clădiri vor fi mai eficiente energetic. Totodată, acestea se vor digitaliza (devenind smart) și vor fi transformate în rezistente la schimbările climatice. Va fi o adevărată bucurie pentru buzunarele cetățeanului.

De asemenea, Comisia se va preocupa de posibilitatea includerii emisiilor din clădiri în comerțul european de emisii, ca parte a eforturilor de a se asigura că prețurile percepute pentru diferitele surse de energie furnizează „semnale potrivite” privind eficiența energetică.

Sunt, ca atare, luate în calcul scheme de finanțare pe care le vor asigura băncile. Propriu-zis, va fi o campanie de deposedare a cetățenilor de locuințele pe care mulți nu și le vor mai permite din cauza costurilor.

Transportul se va schimba prin deplasarea accentului spre căile ferate și transportul pe apă. Totuși, se discută despre unele excepții privind avioanele și transportul maritim.

O altă măsură va fi introducerea eurovignettei pentru a se taxa utilizarea drumurilor publice. Comisia vrea să revizuiască până în iunie 2021 legislația privind standardele de performanță privind emisiile de CO2 pentru autoturisme și autoutilitare, pentru că prețul transportului (taxele percepute) trebuie să reflecte impactul asupra mediului și asupra sănătății.

Noua agricultură UE pare de pe acum o poveste interesantă. Programul se cheamă „Farm to Fork Strategy” – strategia de la fermă la furculiță! Mâncarea de import va fi eliminată, dacă nu este ecologică și sustenabilă, în spatele termenului de sustenabilitate stau atât de multe condiții cvasi-imposibile de îndeplinit, încât a obține un produs organic devine doar un apanaj al corporațiilor.

Se va pune accent pe fructele de mare, alge, se vor elimina chimicalele, pesticidele, fertilizatorii, antibioticele, se vor identifica noi produse alimentare inovatoare și furaje, se vor elimina alimentele care provoacă obezitate, cancer etc. La fel, se va elimina risipa de alimente.

O întreagă ambiguitate privește zootehnia, aflăm doar că trebuie îmbunătățită calitatea vieții animalelor, iar „carbonul” produs trebuie îngropat într-un soi de compost unde să fie descompus anaerob, iar în funcție de capacitatea de a prelucra bălegarul și de a asigura fericirea animalelor (!), dar și ținând cont de eliminarea risipei de alimente, sustenabilitate și digitalizare, se va calcula numărul de animale pe care o fermă le poate deține.

40% din bugetul pentru politica agricolă comună va trebui să contribuie la acțiunile climatice, iar 30% din fondul pentru pescuit maritim ar trebui să contribuie tot la realizarea obiectivelor climatice.

Promisiunea austerității din Pactul Ecologic este poate cea mai clară dovadă a deconectării sale de la democrație, prin limitarea expresiei suveranității populare, prin dictarea termenilor politicilor sociale către statele membre, prin impunerea de condiții de egalitate de șanse pe piața UE pentru corporații. Nicăieri nu se are în vedere cetățeanul.

Pe scurt, cei care încă n-au vizionat Soylent Green (1973) cu Charlton Heston, după scenariul lui Harry Harrison și Stanley R. Greenberg, poate c-ar trebui s-o facă acum. Secvenţa aceea în care personajul lui Edward G. Robinson înfulecă ultima frunză de salată de pe Terra poate deveni realitate în noua distopie europeană marca von der Leyen.

400.000 de europeni s-ar putea îmbolnăvi din cauza poluării

660.000 de cereri pentru azil în Europa ar putea apărea ca urmare a schimbărilor climatice

20% ar fi procentul de creștere a prețurilor alimentelor

*Conform datelor din rapoartele finanțate și elaborate de forurile europene pe parcursul anilor 2018 și 2019.