Fata care scrie cu capul

Curajoasă şi zâmbitoare, Eolina ne dă o lecție de viață din scaunul cu rotile.

„Mă numesc Eolina Pantazi şi locuiesc în Slobozia. Sunt o adolescentă cu dizabilităţi. Din cauza unei erori medicale am tetrapareză spastică. Acesta este motivul pentru care nu pot vorbi şi nu pot merge. Mental sunt un om obişnuit, cu o inteligenţă peste medie. Cel puţin aşa susţin cei din jurul meu. Boala nu mă poate împiedica să încerc să duc o viaţă normală. Studiez, navighez pe internet, scriu mesaje pe telefon, ascult muzică şi mă uit la filme – prefer comediile româneşti şi filmele vorbite în engleză. Am chiar şi un prieten pe care îl iubesc foarte mult.”

Eolina Pantazi, în exclusivitate pentru Q Magazine.
 

Eolina a înțeles în urmă cu mai bine de 14 ani că este diferită faţă de ceilalți copii. A fost suficient să-şi vadă semenii cum merg pe picioarele lor, cum își mișcă mâinile, cum mănâncă cu gura lor și cum pot rosti cuvinte. „Când ieşeam cu Eolina la nisip, aduceam un sac de jucării. Așezam jucăriile în jurul ei şi în felul acesta atrăgeam copiii lângă ea. Altfel, o ignorau”, ne spune Geleria Pantazi, mama Eolinei.

Să reținem pentru moment că, undeva în Slobozia, într-un bloc vechi, fără lift, trăiește o adolescentă ambițioasă care suferă de tetrapareză spastică – o boală neurologică care afectează simultan toate cele patru membre ale corpului uman. Tânăra mai suferă şi de optimism incurabil, dar acesta nu e la fel de periculos. În plus, râde des şi se ruşinează uşor. Eolina, care în curând va împlini 18 ani, comunică cu familia prin priviri, iar cu restul lumii prin intermediul laptopului, pe care îl controlează cu fruntea şi bărbia. Să reţinem şi suma –„pensia” lunară – pe care Eolina o primeşte din partea statului român pentru depăşirea deficienţelor și pentru integrarea într-o societate prea puţin pregătită să o accepte: 84 de lei.

EOLINA. DRAMĂ ÎN PATRU ACTE

Actul 1 – Vocea din vis, stagiara şi hipoxia

În urmă cu 18 ani, Geleria Pantazi se pregătea pentru cel mai intens moment al vieţii, naşterea unui copil. Pe când era în luna a șaptea, a avut un vis în care a auzit o voce: vei avea o fetiță specială căreia îi vei pune numele Eolina. Ulterior, femeia a aflat că numele vine de la Eol, zeul vântului, cel care a întemniţat vânturile în pivniţele Etnei. Două luni mai târziu, pe 20 iunie 1996, Geleria este dată pe mâna unei stagiare la maternitatea din localitate. Stagiara refuză să apeleze la doctorul de gardă şi se ocupă de una singură de naştere. Acesta este contextul în care apare pe lume Eolina, un copil nevinovat, prins la mijloc între o ambiţie necugetată şi o hipoxie severă (lipsa oxigenării creierului). Cea din urmă, ca şi zeul al cărui nume îl poartă, o întemnițează pentru tot restul vieții într-un trup inert.

Actul 2 – Verdictul medicilor    

În primele luni de viaţă, nimeni nu a ştiut că Eolina ar avea tetrapareză spastică. „Am descoperit întâmplător, pe la vârsta de 8 luni” – rememorează doamna Pantazi, în timp ce ne arată câteva fotografii cu începuturile Eolinei. „Noi am observat că nu își putea ține capul drept și că nu avea vioiciunea unui copil normal, dar doctorii ne-au spus să nu ne facem griji că unii copii se dezvoltă mai lent decât alții”. Vestea că Eolina va trăi toată viaţa într-un scaun cu rotile i-a năucit pe părinți. S-au împrumutat de bani şi au mers la Bucureşti, la doctori mai buni, dar degeaba. Şi-au încercat norocul chiar şi pe la ușile diverșilor vindecători naturişti și clarvăzători de ocazie. Cu toţii s-au dovedit nişte impostori. „Eolina la 3 ani avea capul foarte moale, cădea în toate direcţiile – mărturiseşte Geleria Pantazi pentru Q Magazine. Noi am insistat şi am continuat cu gimnastica, cu masajul, cu muncă multă şi răbdare şi n-am lăsat-o să devină o legumă”.

Actul 3 – Nu există „imposibil”

Anii trec și Eolina ajunge la vârsta școlii. Ea înțelege lumea din jur prin ochi și urechi și nu încetează să își pună întrebări. „Vedea la televizor copii de vârsta ei, care mergeau la şcoală. M-a întrebat de ce nu o duc şi pe ea la şcoală. Ce să facem noi la şcoală?, zic eu. Intrasem într-o mare dilemă… Ea voia să înveţe, însă nu putea merge și nici vorbi, cu atât mai puțin să-și folosească mâinile pentru a scrie. Mi s-a părut absurd…”, ne povesteşte mama tinerei. Pentru Eolina, imposibilul nu părea însă o idee absurdă. Ea își dorea să fie un om normal, nimic altceva. Iniţial a lucrat cu câteva cartonașe cu litere pe care le găsise prin casă. Le muta cu capul pe parchetul din sufragerie şi forma cuvinte. „De ce vreau să învăț? Pentru că doresc să știu mai multe despre lumea înconjurătoare. Vreau să știu să scriu corect, ca orice copil care merge la școală”, îi spunea bunicii, fiinţa pe care Eolina o adoră şi care o cară în braţe pe scări, seară de seară, pentru obişnuita plimbare cu tricicleta.

Actul 4 – Lumea virtuală a Eolinei

Eolina este acum în clasa a IX-a. În toți cei opt ani de studiu a fost premiantă cu coroniță. „Când știe că vine domnișoara profesoară este foarte emoționată. Verifică încă o dată temele, să fie sigură că nu a greșit propozițiile sau calculele. Este foarte conștiincioasă în tot ceea ce face”, ne asigură doamna Pantazi, căreia, în paranteză fie spus, i-a fost extirpat un sân în urmă cu doi ani. La sugestia profesoarei, Eolina renunță la cartonașe în clasa a 5-a şi trece la computer. Fata nu bănuia progresul pe care îl va face odată cu intrarea în lumea virtuală. „Prima dată scria cu nasul, ne era foarte milă de ea, se chinuia rău. Taică-său i-a făcut un dispozitiv. A luat un creion cu gumă, pe care i l-a prins pe cap cu o bentiţă. Se descurcă excelent cu chestia asta”. Eolina ne face şi o mică demonstrație. Observăm că, deși folosește doar gâtul, tastează fraze întregi cu repeziciune, fiind atentă să nu greşească vreo literă. „Vă mulţumesc pentru vizită. Mi-a făcut plăcere să vă cunosc!”, îşi ia la revedere Eolina, pe ecranul laptopului. O lăsăm pe mâinile mamei şi bunicii. Pentru familia Pantazi urmează rutina zilnică – orele de masaj ale Eolinei şi veșnicele exerciţii fizice.

„Supraoamenii” de lângă noi

Cazul Eolinei, mediatizat și de Stirile TVR în campania “Izolati printre noi”  a impresionat o țară întreagă. Aceşti oameni aproape invizibili există printre noi şi duc o viaţă interioară mai intensă decât am putea crede. Nu cerşesc bani, milă sau atenţie, aşa cum ne imaginăm din meschinărie când îi zărim prin preajmă. Dumnezeu (sau Destinul, cum îi mai spun unii) ni-i scoate în cale, din când în când, doar spre a ne reda „vederea”. Pentru că aceşti oameni speciali – le-am putea spune „supraoameni” – au darul de a ne vorbi fără cuvinte şi de a ne oferi adevărate lecţii de viaţă. Aceşti oameni speciali merită tot respectul nostru. Măcar atât.

Frământările unei adolescente din scaunul cu rotile

O întrebăm pe Eolina ce o frământă. Aflăm că ea şi prietenul ei (ne roagă să nu îi dăm numele) îşi caută un job. În primul rând, ceva pentru prietenul ei, a cărui infirmitate nu este atât de vizibilă. „A lucrat la distribuţie de ziare o vreme – ne spune Geleria Pantazi, dar de patru ani nu îşi mai găseşte nimic. Când aude angajatorul că are probleme, începe să dea din colţ în colţ”. Totodată, aflăm că eroina poveştii noastre a aplicat pentru un job pe internet – ceva cu mii de clickuri şi like-uri recompensate cu câţiva cenţi. Eolina intră pe YouTube şi caută „VIMEC ROBY TO9” – un dispozitiv cu şenile fabricat în Italia, care, montat la scaunul cu rotile, facilitează urcarea şi coborârea scărilor. A aflat de aparat anul trecut, după o vizită cu părinţii la Muzeul Antipa. Astăzi îşi permite doar să viseze la acest roboţel, nu are bani suficienţi pentru a-l comanda. Desigur, nu disperă, viaţa i-a demonstrat că vise mult mai îndrăzneţe au devenit realitate.

„Viaţa este frumoasă şi merită trăită din plin. Aceasta a fost povestea mea. Mă bucur că am reuşit să o împărtăşesc cu voi”

Eolina Pantazi
 

Contul Eolinei: RO76BRDE230SV08524922300, deschis pe numele Geleria Pantazi

Şi pentru că, nu-i aşa, speranţa moare ultima, familia Eolinei continuă să creadă în miracole: „Am înţeles că există un centru de recuperare foarte bun în Târgu-Mureş, Nova Vita, care ar putea să o ajute cât de cât pe Eolina. Ne-am bucura dacă am putea ajunge şi noi acolo, într-un fel sau altul”. – Geleria Pantazi

Cifrele Eolinei

18 ani va împlini Eolina pe data de 20 iunie 2014.

Două etaje are de urcat şi de coborât, zilnic, pentru plimbarea obligatorie cu tricicleta.

600 de lei pe lună primeşte mama Eolinei ca indemnizaţie de însoţitor – singurul său venit.

10 pe linie – aşa arată carnetul de note al Eolinei în cei 9 ani de şcoală.

4.000 de euro costă un „VIMEC ROBY TO9”, dispozitivul care i-ar uşura viaţa Eolinei.

84 de lei pe lună este „pensia de invaliditate” pe care o primeşte Eolina. Dacă ar fi pus deoparte toţi aceşti bani primiţi de la naştere şi până acum, ar fi adunat aproape 3.600 de euro.

1.000 de copii tetrapalgici se nasc anual în România. Din nefericire, deseori acești copii sunt victime ale neprofesionalismului personalului medical.

20.000.000 de lei vechi (2.000 de RON) s-au strâns până acum în contul Eolinei, deschis după ce cazul ei a fost mediatizat pentru prima oară (în urmă cu câteva luni).