Filozofie pe bani sau care ar fi definiţia moralităţii – cronica unui proces… de conştiinţă

Timp de 295 de zile, cunoscutul scriitor ieşean Liviu Antonesei a stat cu sufletul la gură, după ce a fost dat în judecată – pentru a doua oară în viaţă, aşa cum avea să recunoască! – de către un scriitor şi filozof, în persoana numitului Gabriel Liiceanu, dar şi de către editura pe care acesta o patrona.

În ciuda faptului că denumirea de „Humanitas” duce instantaneu la gândul de „umanitate”, editura în cauză şi Gabriel Liiceanu, în calitate de reclamanţi, au dorit să obţină de la vivacele pensionar Liviu Antonesei nici mai mult, nici mai puţin de 100.000 de euro, drept daune morale!

Astfel că, pe 12 decembrie 2018, amintiţii reclamanţi au depus la Tribunalul Iaşi o acţiune în pretenţii, solicitându-le magistraţilor din „Oraşul celor şapte coline” să îl oblige pe Antonesei la repararea unor presupuse daune morale pe care scriitorul din „Inima Moldove” le-ar fi provocat.

Nu mică i-a fost mirarea „pârâtului” Liviu Antonesei, la aflarea veştii că fusese dat în judecată – şi mai ales de către un „confrate” scriitor. Şocul resimţit de ieşean a fost unul puternic, chiar dacă acesta a încercat din toate puterile să îl ascundă, dintr-un reflex natural şi uman, până la urmă.

„Habar n-aveam! Nu ştiu despre ce e vorba… Ce pretenţii are?! Asta e o surpriză pentru mine! Despăgubiri şi pretenţii… N-am avut vreo relaţie economică cu Liiceanu, mi-am spus de câteva ori părerea sincer despre el. Asta poate îl deranjează, dar e treaba lui. Dacă el crede că o dispută intelectuală – bănuiesc că asta ar trebui să fie – se rezolvă la Tribunal, înseamnă că e treaba lui, nu a mea! Sunt foarte distanţat de el, mi-am spus părerea, şi-o fi spus-o şi el, nu ştiu, dar nu înţeleg… În ultimele luni chiar nu cred că i-am pomenit numele vreodată! Eu nu-mi fac probleme. Eu ştiu ce i-o fi trecut prin cap! Habar n-am! Culmea, când i-aţi spus numele, atunci mi-am dat seama că nu i l-am mai folosit de ceva vreme. Eu am «pocnit» mai des când era sclavul lui Băsescu (Traian Băsescu, fostul preşedinte al României – n.r.), după aia nu prea am mai avut ocazia. Au trecut nişte ani de atunci, dar ştiu eu cât stă ranchiuna în om?!”, a declarat Antonesei pe 13 decembrie 2018, adică la o zi după depunerea acţiunii în instanţa ieşeană.

„Mister” elucidat!

Atunci, scriitorul ieşean a precizat că este şi mai surprins de faptul că a fost dat în judecată şi de SC Humanitas SA.

„Asta este şi mai de mirare! Că nu discut eu cu el (Gabriel Liiceanu – n.r.), nu înseamnă că nu citesc cărţi de la Editura «Humanitas» şi nu le prezint. Chiar în ultima vreme am prezentat vreo trei – patru cărţi de Andrei Vieru, şi chiar elogios. Dacă îmi cer o sumă mare, e treaba lui, să mă lase falit! Oricum, sunt pensionar acum, averi n-am! Am ajuns la 65 de ani să fiu dat şi eu în judecată! Nu, m-a mai dat şi Goma (Paul Goma – n.r.) o dată, dar Goma a pierdut”, a încheiat scriitorul ieşean.

Ulterior, Antonesei s-a lămurit de la ce i se trăgea procesul intentat de Liiceanu şi „Humanitas”: pe 15 august 2018, pe blogul scriitorului ieşean a fost publicat un „interviu cu Liviu Antonesei”, intitulat „Intelectualii publici după 1990”, acordat, potrivit conţinutului, Mirunei Fântânescu, „pentru o teză de doctorat dedicată rolului intelectualilor publici în perioada de după 1989”.

În cadrul interviului, a apărut întrebarea: „În zona intelectuală, academică, publicistică a scriitorilor, cum s-a manifestat această nouă îmbogățire, trecerea aceasta la noul sistem? Cine a avut mai degrabă de beneficiat?”, iar răspunsul lui Antonesei conţinea şi acest fragment: „Acum e limpede că au beneficiat cei care au marșat cu Puterea, în primul rând cei care au marșat cu prima Putere FSN-istă până prin 1996, toți ajungând miniștri, au ajuns cumularzi și aici ne gândim la Simion, care primea din șase surse publice bani. E un exemplu, dar sunt o mulțime pe linia asta. Să ne gândim la Liiceanu, care era de opoziție, dar a primit cadou fosta Editură Politică, cu tot ce avea aceasta în patrimoniu, inclusiv titluri cumpărate pentru că chiar Editura Politică publica în Idei Contemporane și cărți occidentale mai cenzurate. Să nu uităm că Liiceanu, în timpul regimului Băsescu, a fost scutit de două ori de datorii, dar în general cei care au fost de opoziție, au fost perdanți.”

Iritat, probabil, de aceste remarci, deşi ele nu erau noi, fiind făcute în trecut şi de alţii, după cum spunea Liviu Antonesei, Liiceanu a apelat la judecători, considerându-se prejudiciat, la fel ca Editura „Humanitas”.

„Solicităm obligarea pârâtului Liviu Antonesei la plata a câte 50.000 de euro (în total, 100.000 de euro, pentru cei doi reclamanţi – n.r.), cu titlu de despăgubiri, pentru prejudiciul moral cauzat prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale, constând în onoare, demnitate, reputaţie şi imagine, prin acuzaţiile mincinoase şi prin declaraţiile denigratoare şi defăimătoare susţinute pe blogul său personal. De asemenea, cerem obligarea pârâtului, pe cheltuiala sa (?!), la publicarea hotărârii judecătoreşti pe blogul personal şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată”, au menţionat reclamanţii în cererea adresată instanţei de judecată.

Fost ministru al Culturii, refuzat ca martor

Liiceanu şi “Humanitas” le-au cerut magistraţilor ieşeni să li se permită aducerea de martori în susţinerea cererii, printre numele ivite fiind şi cel al unui fost ministru al Culturii, Andrei Pleşu. La opoziţia lui Liviu Antonesei, care a susţinut că Liiceanu şi Pleşu sunt vechi prieteni şi mărturia ex-ministrului ar fi una părtinitoare, instanţa a respins o eventuală depoziţie a acestuia din urmă.

Pe 10 septembrie 2019, la ultimul termen al procesului, la Tribunalul Iaşi a ajuns şi Gabriel Liiceanu, care a încercat să îşi susţină cauza.

„Acuzatorul meu a fost întrerupt după primele 20 – 25 de minute din ceea ce se profila a fi o conferință de vreo oră! Eu am vorbit un minut… A existat o vreme când soluția pentru apărarea onoarei prezumptiv lezată era duelul, iar, când chestiunea a ajuns în tribunale, despăgubirea era simbolică, o unitate, adică 1 leu, 1 franc, 1 dolar, după țara în care se desfășura litigiul. Dar, cum moravurile nu stau locului, am ajuns la calcularea valorii onoarei în bani peșin, deloc simbolici!”, avea să remarce Liviu Antonesei, care, în faţa magistraţilor, şi-a susţinut nevinovăţia şi dreptul la exprimare.

În final, pe 2 octombrie 2019, judecătorii ieşeni au emis sentinţa: „Instanţa respinge cererea formulată de reclamanţii Liiceanu Gabriel şi SC Humanitas SA, în contradictoriu cu pârâtul Liviu Antonesei. Ia act că pârâtul înţelege să solicite cheltuieli de judecată pe cale separată. Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare.”

Demisia de… onoare

Culmea, cu câteva ore înainte de a afla sentinţa, tot pe 2 octombrie, Liiceanu avea să îşi dea „demisia” din Grupul pentru Dialog Social (GDS), fapt făcut public (culmea!) de nimeni altul decât Liviu Antonesei.

„Printr-o scrisoare adresată membrilor grupului, G.L. își anunță demisia din Grupul pentru Dialog Social, motivând-o cale de aproape 11 pagini. Scrisoarea are punctul de plecare în faptul că «Ceea ce mi-ați permis să spun vineri la sfârșitul întâlnirii noastre se cere rotunjit și completat.» G.L. pleacă de la ideea că «supraviețuirea Grupului trebuie judecată după patru criterii: ideologic, administrativ, psihologic și etic» și analizează laborios aceste dimensiuni, ajungând la problema criteriilor pentru admiterea în GDS, așa cum fuseseră definite în 2012 de către Andrei Pleșu. Apoi își exprimă dezamăgirile provocate de grup în vremea din urmă, aduce critici unor membri actuali, unii numiți, pentru alții folosind aluzii, pe care nu le înțeleg întrutotul. Îmi amintesc că acest grup, ce mi se părea promițător la început, a pierdut pe drum membri foarte marcanți, inclusiv toti disidenții anticomuniști reali, de la Gabriel Andreescu, la Mircea Dinescu și Radu Filipescu, fără a-l uita pe extraordinarul Ion Vianu… Iar ideea creață a atribuirii unui titlu de onoare procurorului Lazăr a provocat un val mărișor de demisii. Sic transit…”, a anunţat Antonesei tot pe blogul său.

Scrisori deschise, ciorbe şi fripturi

„Demisia” lui Gabriel Liiceanu a venit şi cu o scrisoare deschisă, în cadrul căreia le aducea foştilor colegi mai multe reproşuri.

„Dragi colegi, dacă îmi iau, totuși, din timp pentru a comite rândurile de mai jos, într-un ceas în care timpul a devenit tot mai prețios pentru mine, e pentru că au rămas lucruri nespuse și care merită măcar o dată spuse până la capăt. Ceea ce mi-ați permis să spun vineri la sfârșitul întâlnirii noastre se cere rotunjit și completat. (…) Față de momentul întemeierii GDS și față de prima decadă de existență, astăzi nu ne mai unesc în mod spontan aceleași valori. (…) am fi meritat o explicație cât de mică, Andrei, despre cum de s-a ajuns, de pildă, să-i puneți în brațe cârciumei «Macondo» toată clădirea sediului nostru din Calea Victoriei. Toată! De fapt doar 95% din suprafața ei, căci camera secretariatului lui Tibi Czink n-a devenit încă bucătărie. (Când abordăm acest subiect, Magda devine nervoasă.) În sfârșit, una peste alta, să dați toată clădirea, chiar și istorica sală de întâlniri a Grupului, bântuită de fantomele glorioase ale trecutului, înecate acum în miros de ciorbe și fripturi. (…) Despre membrul-marcant-Vlad-Alexandrescu s-ar putea scrie un eseu. Sau un roman despre un Dinu Păturică al vremilor noastre. (Vă mai amintiți cum îl introduce Filimon în scenă? «… avea un nas cam ridicat în sus, ce-i indica ambiția și mândria grosolană.») Ceva îmi spune, pornind de la felul în care se poartă (pus pe harțag, zâzanii și obrăznicii), că de la el se va trage destrămarea Grupului. El, și complezența iresponsabilă a câtorva dintre noi, întrețin aprins focul dihoniei”, sunt câteva dintre remarcile făcute în acea scrisoare deschisă.

La doar 48 de ore de la cele două evenimente, Andrei Cornea, noul preşedinte al GDS, i-a răspuns lui Gabriel Liiceanu, tot printr-o scrisoare deschisă.

Dragă Gabriel, dacă n-ar fi de plâns, ar fi fost de râs! Mă refer la Scrisoarea ta, trimisă Grupului pentru Dialog Social și «scăpată» între timp în presa mare, spre deliciul tuturor «amicilor» noștri. (…) Desigur, nu despre lipsa ta de gust e vorba aici, în primul rând. Ci despre pretenția ta de a avea dreptate întotdeauna, oriunde și împotriva oricui, de a fi gura prin care se rostește adevărul – tot adevărul, fără rest. Iar când cineva ți se opune în orice fel – pe drept sau pe nedrept –, îl calci în picioare ca pe o gânganie. Nimic nu mai contează, nici măcar opinia ta anterioară pozitivă despre același. Pe Vlad Alexandrescu, împotriva căruia te dezlănțui cu atâta furie în Scrisoare, îl ridicai în slăvi în aprilie a.c., la lansarea cărții «Copiii lui Irod». Recunoști și acum valoarea cărții lui și a demersului civic, dar o pui pe seama unei «strategii viclene». (…) La fel ai procedat cu Mădălin Hodor, în care mai mulți ne puneam speranța să conducă pe mai departe Grupul, aducând un «sânge proaspăt». După ce l-ai lăudat mai înainte cu câteva luni, l-ai sfâșiat la ședința din 14 mai, iar omul, horifiat, și-a dat demisia. Aidoma ai procedat și cu Mircea Dumitru, rectorul Universității București. Tu l-ai adus, cred, în Grup, în deplină admirație, iar, apoi, l-ai «lichidat» pe Contributors”, sunt doar câteva dintre remarcile acide ale lui Andrei Cornea la adresa lui Liiceanu.