Guvernul a convenit cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) să introducă din luna iulie scutirea de impozit pe profitul reinvestit, metodologia de aplicare urmând să fie redactată până în aprilie, la următoarea misiune la Bucureşti a Fondului, a anunţat premierul Victor Ponta.

Actual

Guvernul a convenit cu FMI să introducă din iulie scutirea de impozit pe profitul reinvestit

 

“În scrisoarea de intenţie şi în memorandum vom avea trecut foarte clar faptul că, în cursul următoarei misiuni, din luna aprilie, până atunci, Guvernul vine cu măsurile şi metodologia de implementare de la 1 iulie a scutirii de impozit a profitului reinvestit”, a spus Ponta.

Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România a solicitat Guvernului să susţină în negocierile cu FMI scutirea impozitării profitului reinvestit, creşterea finanţării unor programe care generează locuri de muncă şi reducerea impozitării salariilor pentru dezvoltarea economică.

Vicepremierul Daniel Chiţoiu, ministru de Finanţe, a declarat, în 9 ianuarie, că măsura neimpozitării profitului reinvestit se poate aplica din luna iulie, odată cu cea de scădere a CAS, dacă aceasta nu va avea un impact bugetar negativ şi după discuţii pe această temă în USL şi cu FMI.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top