Președintele american Donald Trump a dat mâna și a schimbat câteva vorbe cu președintele rus Vladimir Putin, vineri, la summitul Forumului de Cooperare Economică în Asia-Pacific (APEC), desfășurat la Danang, în Vietnam.
Reuters notează că Donald Trump s-a apropiat de Vladimir Putin, care aştepta să fie făcută fotografia de grup. Cei doi șefi de stat au zâmbit, au dat mâna şi au schimbat câteva vorbe.
Conform serviciului de presă al Casei Albe, la acest summit nu este prevăzută nicio întrevedere formală între cei doi președinți, însă cum ei se vor afla în același spațiu este „posibilă și probabilă” o întâlnire informală.
Deși zilele trecute Kremlinul anunța o întâlnire oficială Trump-Putin, acum susține că încă se lucrează pentru convenirea unei asemenea întrevederi, dar deocamdată „nimic nu este clar”.













































