Israelul nu poate scăpa din șarada „progresistă”: înapoi la urne!

După luni de încercări frustrante de a forma o coaliție de guvernare, alegătorii se vor îndrepta din nou la urne, la 2 martie 2020, în urma alegerilor neconcludente din aprilie și septembrie 2019.

Situație politică fără ieșire

În Israel se va organiza o a treia rundă de alegeri generale în mai puțin de un an după ce politicienii nu au reușit să formeze o coaliție majoritară în parlament (Knesset).

Prim-ministrul în exercițiu, Benjamin Netanyahu și principalul său rival, Benny Gantz, nu au putut să-și asigure nici unul majoritatea în urma alegerilor din luna septembrie. Politicienii nu au putut să cadă de acord nici asupra unui aranjament de împărțire a puterii. Problemele legale ale premierului Netanyahu, oricât de exagerate ar fi, au reprezentat un argument solid în retorica adversarilor săi în timpul negocierilor.

Bibi Netanyahu a fost inculpat pentru acuzații de corupție în luna noiembrie. Adversarul său, Benny Gantz, i-a cerut să promită că nu va solicita imunitate, ca o condiție prealabilă pentru discuțiile privind formarea majorității parlamentare.

În septembrie, alianța de centru-stânga – Kaḥol Lavan, condusă de Gantz, a obținut 33 de locuri în Knesset-ul de 120 de membri, în timp ce partidul de dreapta – Likud, condus de Netanyahu a obținut 32 de locuri.

Fără vreun partid care să poată construi o coaliție majoritară, de 61 de locuri în Knesset, președintele Reuven Rivlin a cerut să se formeze un guvern de uniune națională. Dar negocierile n-au reușit să dea și un prim-ministru! Pe de o parte,  Netanyahu a insistat ca partidele ultraortodoxe să îi rămână alături, pe de alta, Benny Gantz s-a opus vhehement oricărei coaliții cu un prim ministru „care se confruntă cu acuzații penale”.

Procurorul general al Israelului l-a acuzat pe Benjamin Netanyahu de luare de mită, fraudă și înșelăciune în trei dosare separate. Se presupune că premierul ar fi acceptat cadouri de la oameni de afaceri și că ar fi oferit favoruri pentru a încerca să obțină o acoperire pozitivă în presă.

Primul ministru a negat orice infracțiune și a descris acuzațiile drept o „tentativă de lovitură de stat” din partea unor instituții conduse de oameni ai stângii. Bibi Netanyahu nu a anunțat încă dacă va solicita parlamentului să îi acorde imunitate.

În schimb, Netanyahu i-a acuzat pe cei din Kahol Lavan că „doresc să evite crearea unui amplu guvern de unitate națională care să aibă autoritatea ca să anexeze Valea Iordanului, să aplice suveranitatea israeliană asupra așezărilor din Iudeea și Samaria”, referindu-se la Cisiordania ocupată.

Ce spun sondajele despre alegerile care urmează?

În sondajele publicate de site-ul de știri Walla, pe 10 decembrie, în timp ce 38 la sută dintre votanți au declarat că Benny Gantz este mai calificat să fie prim-ministru, nu mai puțin de 37 la sută susțin că Benjamin Netanyahu ar fi mai potrivit. Nu este clar dacă noile alegeri ar putea rupe blocajul.

Un al doilea sondaj de opinie publicat de Channel 13 News a sugerat că de data aceasta Kahol Lavan ar câștiga 37 de locuri și Likud 33 de locuri în Knesset. Ceea ce nu ar fi esențial diferit, totuși.

Dar aici, s-a luat în calcul și faptul că Netanyahu s-ar putea confrunta cu o provocare din interiorul propriului partid, unde este probabil să se organizeze alegeri primare pe 26 decembrie. Fostul ministru de Interne, Gideon Saar, care intenționează să conducă Likud, a explicat: „Este nevoie de o deschidere care să pună capăt crizei politice în curs, care să permită formarea unui guvern puternic și să unească poporul Israel”. În traducere, ar fi vremea ca Netanyahu să fie înlocuit! Nu doar din funcția de premier, ci și din funcția de la conducerea partidului.

Politica israeliană folosește un sistem de reprezentare proporțională care oferă o listă interminabilă de permutări politice și „căsătorii de conveniență” între diversele formațiuni politice.

Electoratul israelian înclină evident spre dreapta, tot aici regăsindu-se și partidele religioase. Aceștia reprezintă un bloc. O altă fracțiune importantă a alegătorilor, cu vederi de stânga, se îndreaptă spre centru în ultimii ani. Acestora li se adaugă și partidele arăbești, împreună cu acestea constituind un al doilea bloc.

Politica țării este definită de dezacorduri profunde cu privire la direcția viitoare a țării, asupra căreia, niciuna dintre blocuri nu acceptă compromisuri.

Complicația suplimentară în Israel este că această lipsă de compromis este asociată unei figuri politice: Netanyahu. Loialitatea partidului său și a blocului de 55 de membri din Knesset provenind din partidele de dreapta și din cele religioase, în ciuda acuzațiilor penale cu care se confruntă premierul, evidențiază cât de rigide sunt viziunile politice intra-bloc.

De cealaltă parte, complicația o reprezintă globalismul! Teoriile neo-marxiste aruncă în derizoriu însăși existența statului, dar se pliază foarte bine pe crezurile electoratului stângist mai mult sau mai puțin informat. Așa-zisul progresism dezbate teme precum discriminările „rasiale” sau chiar „apartheid”-ul ca sistem instituționalizat al Israelului, oricât de aberantă ar fi această comparație cu regimul de la Pretoria.

Dacă în Africa de Sud albii reprezentau o minoritate, este evident că în Israel evreii reprezintă majoritatea. „Albii” din teoria cu apartheid-ul, au fost înlocuiți în această construcție halucinantă chiar cu evreii! Cu alte cuvinte, evreii au „pretenția” să fie reprezentați în structurile politice, sociale și economice ale statului evreu! Iar asta, chipurile, ar fi ceva problematic!

Discuțiile ce vizează teoriile de tip „open border”, susțin că arabii ar trebui să fie stăpâni peste Israel, cel puțin să li se permită să conducă zona politică, socială și economică a statului! Nu este vorba aici că nu ar exista formațiuni politice arăbești care să se îi reprezinte pe cetățenii arabi din Israel, că nu ar exista forme de organizare socială arăbești ori companii care să funcționeze pe teritoriul statului, căci toate acestea sunt realități ale unei democrații sănătoase și funcționale în Israel.

Israelul a funcționat în ultimul an cu un guvern interimar, nu a fost aprobat bugetul pentru anul viitor, iar acest lucru nu se va întâmpla nici înainte de următoarele alegeri din luna martie.

Alegerile vor costa țara aproximativ 500 de milioane de dolari într-un moment în care există deja un deficit, dar și amenințări tot mai mari dinspre Liban, Siria, Irak și Iran.

Propaganda nu vorbește deloc despre Avigdor Liberman

Yisrael Beytenu este un partid votat preponderent de persoane provenind din fosta Uniune Sovietică. Partidul este condus de Avigdor Liberman, un politician născut la Chișinău, care se declară conservator și de dreapta, dar care a subminat ambele negocieri de formare a majorității parlamentare, atât în aprilie, cât și în septembrie.

Dacă impresia inițială a fost că Liberman îl sabotează pe Netanyahu, a devenit evident că ambițiile acestuia merg și mai departe! Liberman l-a sabotat și pe Gantz! Deși conduce un grup minuscul în Knesset, parlamentarii lui Liberman ar putea înclina balanța fie într-o parte, fie în cealaltă, adică fie spre dreapta condusă de Netanyahu, fie spre stânga condusă de Gantz.

Numai că Liberman pare să-și fi propus să spargă blocurile constituite! Dacă în zona dreptei el s-a opus alianței cu partidele religioase, în zona stângii a obiectat împotriva susținerii arăbești fără de care nu s-ar fi putut constitui o majoritate.

Cea mai nouă născocire a lui Liberman este o presupusă „alianță” între partidele religioase, de dreapta, susținute la putere de Netanyahu, tocmai cu partidul lui Benny Gantz! Adică, Liberman se pregătește din nou să împiedice formarea unei majorități care să poată genera un guvern în Israel. Între timp, Liberman pare să lase a se înțelege, din nou, că ar dori să susțină dreapta, aducând în propriul partid politicieni din blocul „celor 55” – care îl sprijină pe Netanyahu.

Un Israel „progresist”?

Propaganda internațională e deja dezlănțuită și clamează eșecul alegerilor din luna martie 2020! Nu doar presa europeană, ci și cea americană, deopotrivă și cea israeliană, disecă firul în patru în încercarea de a ascunde principalele probleme ale politicii statului evreu, încercând să împingă în prim plan chestiuni precum acuzele de „corupție”la adresa lui Netanyahu, lipsa de soluții, chestiunea palestiniană etc.

Un al doilea segment al propagandei încearcă să scoată la suprafață jucători minori din politica israeliană, în general personaje care urmăresc linia ideologică „progresistă” și care identifică aceleași „soluții” pe care le propun și Liberman și Gantz. În principal, dincolo de chestiuni de poziționare pe axa politică, discută despre destructurarea blocurilor politice și înlocuirea indezirabililor care stau în calea „progresului”.

Toată presa corporatistă de pe glob pune umărul ca să explice de ce este nevoie ca Netanyahu să fie îndepărtat de la putere, efortul fiind susținut de masele de manevră din ONG-uri și chiar de artiști.

Nu în ultimul rând, nevoia de „democrație”, obligatoriu liberală, apoi necesitatea unei societăți „reformate”, care părăsește tradițiile și se îndreaptă spre o zi de sâmbătă în care poți lucra, spre căsătoria civilă, serviciu militar și pentru cei cărora religia le interzice să pună mâna pe armă, pe urmă  respingerea „discriminărilor rasiale” – adică orice idee ce sprijină linia ideologică a Hamas și Hezbollah, dar și alinierea la politicile „societății deschise” – reprezintă cireașa de pe vârful tortului globalist.

Benjamin Netanyahu nu a ieșit propriu-zis din campanie electorală de cca. un an de zile. Liderul Likud pedalează pe subiectul pericolului extern, pe bunele relații pe care le are cu politicienii din topul mondial – Trump, Putin, Xi, Modi, Pompeo etc.

Benny Gantz este etern „îngrijorat” pentru țară și pentru faptul că Netanyahu nu se va putea ocupa de ea, fiind constrâns „să-și dovedească nevinovăția”. „Dovedirea nevinovăției”, dincolo de idioțenia conceptului, apare ca un soi de joc de societate non-stop, în care fie Netanyahu, fie procurorii mută piese aleator, ca atare necesită atenția perpetuă a premierului.

Diferența o reprezintă tema palestiniană. În timp ce Netanyahu le rămâne ostil palestinienilor, inclusiv celor din Israel, Gantz le întinde covorul roșu. Iar Liberman se și vede împărțind teritorii.