Jurnal

..
11 octombrie 2011

În numărul trecut al revistei am „sărbătorit” atingerea numărului de 7 miliarde. Omenirea devine pe zi ce trece o armată tot mai violentă împotriva ei înseşi. În acest context, mi-am reamintit păcatele care ne distrug…

Zilele trecute am văzut mult aşteptatul film 2012, al regizorului Ronald Emerich. Nu este genul de producţie care mi se întipăreşte în memoria afectivă precum Naşul, Munich, Dancer in theDark sau A BeautifulMind, însă pentru cei cărora le plac producţiile apocaliptice şi efectele speciale, este, cu siguranţă, un film impresionant.

Morala subliminală care se desprinde la sfârșit este aceea că banii te ajută să supravieţuieşti chiar şi sfârşitului lumii, cumpărându-ţi un bilet pe o arcă salvatoare.

Şi ca mood-ul meu să fie unul cu adevărat depresiv, m-am reîntors la o carte pe care am citit-o cu vreo trei ani în urmă şi pe care am recitit-o acum.

Dacă pe ecranul cinematografului, lumea va pieri din cauza unui fenomen meteorologic prin care Pământul va fi acoperit de apă, în realitate, conform etologului Konrad Lorenz, evoluţia cunoaşterii, tehnologiei şi societăţii ne va duce spre dispariţie, dacă nu a planetei în sine, măcar a omenirii. Desigur, exagerez… însă oricât optimism aş avea în cazul omenirii, mă stăpâneşte îngrijorarea în privinţa omeniei.

Lorenz, care a extrapolat studiul animalelor la oameni, identifică opt păcate capitale la care cred că nu vom renunţa, chiar identificându-le şi conştientizându-le.

1. Perturbările funcționale ale sistemelor vii presupun orice modificare de natură fizică sau psihologică a naturii umane, a modelului natural. Faptul că ni se scoate glanda tiroidă, de exemplu, poate duce la un dezechilibru hormonal, la fel cum un sentiment de ură sau de iubire care ne stăpâneşte ne poate determina să acţionăm extremist într-o situaţie sau alta. Nemaivorbind că omenirea a ajuns astăzi la modificarea genelor, la clonarea animalelor, pregătindu-se pentru clonarea umană şi la schimbarea sexului. Acesta este PRIMUL nostru păcat.

2. „Toate darurile de care omul se bucură datorită profundei cunoaşteri a mediului înconjurător, progresele tehnologiei sale, ale chimiei şi medicinei, tot ce pare a fi de natură să diminueze suferinţa umană acţionează, în mod cutremurător şi paradoxal, în sensul distrugerii omenirii. Aceasta e pe cale să facă tocmai ceea ce altfel nu li se întâmplă sistemelor vii aproape niciodată, şi anume, să se sugrume în sine însăşi. Noi, toţi cei care trăim în ţări culturale cu populaţie densă ori chiar în mari oraşe, nici nu mai ştim cât de mult ne lipseşte o dragoste umană generală, caldă, izvorâtă din inimă. Cu siguranţă că aglomerarea unor mase umane în marile oraşe  moderne este în mare măsură vinovată de incapacitatea noastră de a mai percepe chipul aproapelui nostru în fantasmagoria chipurilor mereu schimbătoare ce se tot suprapun şi estompează. Dragostea faţă de aproapele nostru e într-atât de diluată de mulţimea celor ce ne sunt apropiaţi, prea apropiaţi, încât urmele ei abia dacă se mai zăresc.” Suprapopularea este AL DOILEA păcat al nostru şi dezumanizarea sufletească la care am ajuns în relaţiile din familie, la serviciu şi faţă de semenii noştri este, cred, cel mai mare păcat din toate cele enumerate de Lorenz sau de alţi sociologi.

3. Natura NU este inepuizabilă. Lupta pentru supravieţuire s-a extins de la animal la uman. Nu vorbim numai despre prădător şi pradă, ci, mai mult decât atât, despre diminuarea resurselor naturale din care trebuie să se alimenteze o populaţie tot mai numeroasă. Aşa se explică şi apariţia ecologiei, a produselor bio, mai scumpe decât celelalte, la a căror producţie se adaugă conservanţi sau alţi aditivi alimentari. Marea majoritate a societăţilor au devenit din agricole, cum erau până în secolul XX, industrializate. Este foarte simplu să recunoaştem că, astăzi, până şi țăranii nu mai lucrează pământul cum o făceau cândva şi ei înşişi au devenit fermieri dedicați consumului. Serele erau un concept inexistent cu sute de ani în urmă, în timp ce astăzi sunt ceva obişnuit, deşi există o diferenţă majoră de gust între un castravete copt vara în grădină, la soare, şi unul copt iarna, la căldura solarului. Căldura cloştii a fost înlocuită cu cea a incubatorului, dar, mai grav, comunicarea şi legăturile care se făceau prin gardul dintre două gospodării au fost înlocuite de zidurile din beton ale blocurilor. Orbirea sufletească faţă de tot ceea ce a mai rămas frumos în natură şi conservarea acestui puţin este o altă boală a secolului pe care îl trăim. În concluzie, pustiirea spațiului vital este CEL DE-AL TREILEA păcat al nostru.

4. „Homohomini lupus” – „pentru om, omul e un animal de pradă” este sentinţa sub care stă autodevorarea speciei umane. Ceea ce explicăm ca progres personal şi evoluţie socială, nu înseamnă decât competiţia
intraspecie. Banii sunt astăzi nu doar mijloc, ci mai ales scop. Succesul se măsoară astăzi strict în conturile bancare pe care le posezi sau pe care le poţi genera prin utilizarea minţii tale. Totul este marketing, ceea ce generează consum. Până şi timpul, care este nepreţuit, a ajuns să fie bani prin tot mai uzitatul dicton „Time ismoney”.

„Trebuie să ne întrebăm ce  anume provoacă omenirii de azi daune sufleteşti mai mari: lăcomia orbitoare de ban curând. Am declinat întotdeauna propuneri la care a trebuit să răspund în 24 sau 48 de ore. Reflecţia este cea mai importantă acţiune a omului activ, iar reflecţia presupune timp. Întrecerea cu sine însuși a omului reprezintă CEL DE-AL PATRULEA păcat.

5. CEL DE-AL CINCILEA păcat al omenirii, în topul lui Lorenz, este moartea termică a simţurilor. Plăcerea şi neplăcerea sunt, astăzi, dominantele comportamentale în tot ceea ce întreprindem. Totul gravitează în jurul confortului şi o simplă menajeră nu ar accepta să locuiască într-o cameră care, cu sute de ani în urmă, ar fi fost suficientă pentru Goethe sau pentru Rousseau. „Când, în urmă cu câţiva ani, reţeaua de distribuţie a oraşului New York a suferit o avarie care a durat câteva ore, mulţi oameni au crezut în mod serios că a venit sfârşitul lumii”, constata Lorenz.

Nimeni nu se mai sacrifică astăzi pe altarul neplăcerii, doar pentru un proiectat succes ce-ar urma să vină într-un viitor îndepărtat. Fiecare îşi doreşte totul şi acum. Cavalerismul şi chiar forţa bărbătească pe care o întâlneam cândva pe câmpurile de luptă sau pe străzile unui oraş s-au atrofiat astăzi. Plăcerea a fost înlocuită cu bucuria.

Moartea termică emoțională este flagelul societăţii şi blazarea care urmează stării de plăcere continuă pe care ne-o dorim, ne privează de suferinţă, de jalea şi doliul interior care au rol purificator în conştientul şi subconştientul fiecăruia dintre noi.

6. Aşa cum organismul are un sistem imunitar care ne apără de boli, la fel, în cadrul societăţii, există un comportament altruist ce stă la baza revoltei şi a revoluţiilor în momentul în care înregistrăm o atitudine asocială. Perturbarea transmiterii unor norme se reflectă perfect într-o tot mai vizibilă creştere a criminalităţii, indiferent despre ce colţ al lumii vorbim. Această realitate se datorează nu atât genelor infracţionale care se regăsesc dezvoltate în anumiţi indivizi, cât mai ales degradării capacităţii oamenilor normali de-a reacţiona în faţa unei nedreptăţi. Sunt tot mai izolate luările de poziţie împotriva sistemului sau intervenţiile în faţa unui viol, furt sau tâlhării. Cazul omului simplu, din Braşov, care a intervenit, sfârşind prin a fi împuşcat, în cadrul jafului de la casa de schimb, este unul complet izolat, şi, de altfel, a fost complet uitat după câteva zile. Deficienţele afective şi decăderea genetică sunt CEL DE-AL ŞASELEA păcat.

7. Dispariţia tradiţiilor, CEL DE-AL ŞAPTELEA păcat, împarte generaţia nouă de cea veche în două lumi paralele. Până la urmă, trecutul cultural, etnologic, patrimonial reprezintă identitatea unui popor şi a unui individ. Globalizarea a dus, încet-încet, la estomparea trăsăturilor caracterologice ale unei naţiuni. Sociologii sunt însă optimişti, arătând că dacă nu putem nega conflictul dintre generaţii, când cei tineri au în jur de 18 ani, ei vor fi cu mult mai receptivi la sfaturile părinţilor după 50 de ani, adică, extrapolând, există o reîntoarcere la tradiţii, după o anumită vârstă.

8. CEL DE-AL OPTULEA păcat al societăţii moderne este, în opinia lui Lorenz, receptivitatea la îndoctrinare, adică forţa cu care suntem manipulaţi şi căreia nu avem puterea de-a ne împotrivi. Ce este adevărat sau fals din ceea ce ştim? Este o întrebare pe care şi-ar putea pune-o orice om cu capacitate de interogaţie şi reflexie. Dacă până şi Cartea Cărţilor, Biblia, a fost scrisă după Evanghelii întocmite la mulţi ani după moartea lui Iisus Cristos, şi credinţei înseşi i-au fost stabilite reguli ce pot fi combătute prin simplul argument c-au fost făcute de oameni cu propriile lor slăbiciuni, cum putem credita vreun adevăr în termeni absoluţi, în afara unor date proprii de identificare? Orice realitate este subiectivă şi dincolo de empirismul unor teorii, experienţele în sine pot fi diferite chiar dacă au un numitor comun.

Manipularea care duce la îndoctrinare este atât de puternică încât, dacă i-ai spune astăzi cuiva că nu ai mai deschis televizorul de trei luni, s-ar uita la tine cu privirea pe care ţi-o stârnește un caz patologic. A refuza să faci parte din grupuri care aparţin aceleiaşi doctrine (de la produse până la idei), duce la izolarea ta socială. Înainte era preţuită tocmai identitatea proprie şi forţa individualităţii, astăzi, te legitimezi doar prin apartenenţa la o doctrină.

Konrad Lorenz crede că armele nucleare cu care ameninţă unele ţări sau grupuri pot face cu mult mai puţine victime decât reuşesc cele opt păcate enumerate mai sus, care macină omul pe dinăuntru, ca o boală.

„Sunt mai optimist în privinţa posibilităţii ca bomba atomică să nu fie aruncată decât sunt în ceea ce priveşte celelalte păcate ale omenirii”, concluzionează un om de ştiinţă în CV-ul căruia există şi-un premiu Nobel pentru medicină şi fiziologie. Şi pe mine m-a cuprins pesimismul.